Ce amenzi s-au aplicat in turism la sfarsitul verii

Joi, 05 Septembrie 2013, ora 10:40
1807 citiri
Ce amenzi s-au aplicat in turism la sfarsitul verii
Sursa foto: Ziare.com

Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Turism au retras, in luna august, cinci licente de turism si trei certificate de clasificare si au aplicat amenzi contraventionale totale de 1,235 milioane de lei, in urma unor controale efectuate in luna august la structurile de primire turistica avand functiuni de cazare si alimentatie publica, precum si la agentii de turism, informeaza, miercuri, ANT.

In august, inspectorii ANT au efectuat aproximativ 200 de actiuni de control soldate cu retragerea a cinci licente de turism si trei certificate de clasificare, precum si cu aplicarea a 83 de sanctiuni cu avertisment si a 47 de amenzi contraventionale, in valoare totala de 1,23 milioane de lei.

Deficientele constatate de inspectorii ANT au constat in functionarea agentiilor de turism fara a detine polita de asigurare, functionarea cu licenta de turism expirata, fara a detine licenta de turism sau anexa la licenta de turism, incetarea activitatii agentiei la sediul declarat, nerespectarea de catre agentie a contractului cadru incheiat cu turistii, nerespectarea criteriilor stabilite in licenta de turism.

In cazul structurilor de cazare si alimentatie publica, au fost constatate in unele cazuri nereguli, precum functionarea fara detinerea certificatului de clasificare, functionarea cu o alta structura decat cea inscrisa in anexa certificatului de clasificare, neasigurarea functionarii la categoria si/sau tipul de structura de primire turistica mentionate in certificatul de clasificare, precum si nerespectarea obligatiei de completare a fiselor de anuntare a sosirii si plecarii turistilor.

In luna august, inspectorii ANT au facut verificari la fata locului, in vederea clasificarii structurilor de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica. Au fost intocmite aproximativ 150 certificate de clasificare structuri de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica. De asemenea, au fost eliberate peste 400 de autorizatii provizorii de functionare pentru structuri de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica, 63 de licente de turism, peste 400 de brevete de turism, 22 de atestate si ecusoane de ghid de turism, sase autorizatii de plaja si 36 de avize de specialitate pentru constructii in domeniul turismului.

In ultimele trei luni, ANT a efectuat aproximativ 500 de actiuni de control, fiind verificate peste 350 de unitati de cazare, peste 350 de unitati de alimentatie publica si 130 de agentii de turism.

In urma actiunilor de control, ANT a retras cinci certificate de clasificare si sapte licente de turism si au fost aplicate amenzi contraventionale de peste 2,28 milioane de lei.

De asemenea, ANT a eliberat in ultimele trei luni peste 760 certificate de clasificare structuri de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica, peste 700 de autorizatii provizorii de functionare pentru structuri de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica, aproximativ 500 de licente de turism, peste 1.100 de brevete de turism, peste 200 atestate si ecusoane de ghid de turism, 90 de autorizatii de plaja si 75 de avize de specialitate pentru constructii in domeniul turismului.

Autoritatea Nationala pentru Turism subliniaza ca va continua sa verifice toate structurile de cazare si alimentatie, atat pe cele care s-au autoclasificat pana in martie 2013 pe baza declaratiei pe proprie raspundere, precum si pe cele care au solicitat clasificarea, conform normelor aflate in vigoare.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#amenzi turism 2013, #hoteluri amendate, #amenzi agentii de turism , #Cazare in Romania