Muntii Fagaras vor fi repopulati cu zimbri dupa 200 de ani

Vineri, 22 Noiembrie 2019, ora 18:25
12472 citiri
Muntii Fagaras vor fi repopulati cu zimbri dupa 200 de ani
Foto: Fundatia Conservation Carpathia / Daniel Mirlea

Zimbrul va fi reintrodus in Muntii Fagaras, in premiera nationala, in cadrul unui program demarat de Fundatia Conservation Carpathia. Patru exemplare vor fi aduse din Germania, in prima faza, iar inca noua zimbri vor fi adusi ulterior din Polonia.

Pe termen lung este planificata continuarea reintroducerii graduale a acestei specii pana la formarea unei populatii stabile de 30 de zimbri in zona initiala, se arata intr-un comunicat de presa al fundatiei.

Disparut de pe meleagurile noastre acum aproximativ 200 de ani, zimbrul a fost reintrodus cu succes in ultimii ani in judetele Neamt, Caras Severin si Hunedoara.

Fundatia Conservation Carpathia extinde acest demers si isi asuma misiunea de a reface de la zero populatia de zimbri in Carpatii de Sud, in zona Muntilor Fagaras.

Puternic, maiestuos, el a fost iubit si pretuit de romani de-a lungul a sute de ani. Cu o influenta benefica asupra naturii si convietuind in armonie cu omul, zimbrul se reintoarce acasa.

Cele patru exemplare venite in Muntii Fagaras vor fi gazduite intr-un tarc de aclimatizare situat in zona lacului Pecineagu, incepand cu luna noiembrie 2019, urmand sa fie eliberati in salbaticie in primavara anului 2020, la distante de 20-30 km de localitati.

Selectia zimbrilor a fost facuta pe baza cartii de pedigree europene, astfel incat sa asigure adaptarea rapida a acestei specii la mediul inconjurator si sa ofere sanse maxime de supravietuire.

"Ca sa garantam rezultatele favorabile ale proiectului, am tinut cont de toate criteriile esentiale pentru a obtine o diversitate genetica, precum tarile si mediile de provenienta ale zimbrilor. Ne mandrim ca am reusit sa asiguram si raportul optim intre sexe, aceasta fiind o provocare in procesul de selectie al animalelor.

Activitatea zilnica a zimbrilor va fi monitorizata; cateva exemplare vor avea montate colare GPS non-invazive, care nu le vor influenta adaptarea, ceea ce ne va permite sa cunoastem traseele acestora si habitatele pe care turma le va frecventa", a declarat Adrian Aldea, specialist in cadrul Fundatiei Conservation Carpathia.

Foto: Fundatia Conservation Carpathia / Daniel Bucur

Zimbrul, simbol si valoare nationala

Zimbrul a fost si ramane un simbol al Romaniei. Puternic si maiestuos, acest animal prezent in istoria si folclorul national a fost pretuit de romani de-a lungul a sute de ani.

Motivele sunt in parte pragmatice: zimbrul are un mare potential economic, prin rolul pe care il joaca in dezvoltarea turismului local bazat pe observarea naturii. In Romania, exemplul cel mai elocvent este prosperitatea comunitatilor unde zimbrul a revenit.

"Dezvoltarea durabila a economiei rurale este o reflectare a dezvoltarii economice. Administratia publica locala are un rol deosebit de important in acest tip de dezvoltare care are rolul de a raspunde nevoilor prezente fara a leza interesele generatiilor viitoare.

Comuna Rucar intelege sa dea prioritate formelor de desfasurare a turismului care conduc la economisirea de resurse pretioase si rare, in cazul de fata introducerea zimbrilor pe Valea Dambovitei, si sa incurajeze comunitatea locala in evitarea pe cat posibil a producerii de deseuri.

Turismul natural sau ecoturismul sunt recunoscute in mod deosebit ca fiind determinante pentru imbogatirea pozitiei turismului, dat fiind respectul pentru mostenirea naturala si populatiile locale", a declarat Ionel Dulama, primarul comunei Rucar.

Pe masura ce numarul de zimbri va deveni stabil, biodiversitatea va beneficia direct: poienile vor fi mentinute prin pasunatul zimbrilor, totodata spre beneficiul cerbilor si a caprioarelor, iar fauna salbatica se va reintregi, se mai arata in comunicatul de presa.

"Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa. Rolul sau in natura este unul pozitiv, conform studiilor realizate. Romania are conditiile naturale adecvate, iar noi avem sansa de a contribui la revenirea sa.

Alaturi de celelalte specii, zimbrul va completa un tablou de natura salbatica, unic in Europa. Credem ca suntem norocosi, pentru ca asta inseamna plus-valoare pentru Romania" a declarat Daniel Bucur, manager de proiect la Fundatia Conservation Carpathia.

Programul de populare cu zimbri din Muntii Fagaras se realizeaza in cadrul proiectului "Creation of a Wilderness Reserve in the Southern Carpathian Mountains, Romania".

Principalul scop al proiectului este reconstructia habitatelor degradate si aplicarea unor masuri de conservare care sa permita refacerea proceselor naturale si care deopotriva sa creeze beneficii comunitatilor locale din zona Muntilor Fagaras.

Proiectul este implementat de Fundatia Conservation Carpathia in parteneriat cu ProPark Fundatia pentru Arii Protejate, Conservation Capital (Marea Britanie) si prof. Alistair Bath (Canada) intre anii 2019-2024, cu sprijin financiar din partea Fundatiei Arcadia prin Endangered Landscapes Programme si din partea Comisiei Europene prin programul LIFE.

Despre Fundatia Conservation Carpathia

Natura dispare in toata lumea intr-un ritm alarmant. Mai putin de 2% din suprafata Europei este inca in starea sa initiala. In acest context, in ultimii 10 ani, Fundatia Conservation Carpathia a depus toate eforturile in a pune bazele in sud-estul Muntilor Carpati a celui mai mare proiect privat de conservare a padurilor din Europa.

Astfel, viziunea Fundatiei Conservation Carpathia este crearea unei zone protejate cu natura salbatica de talie mondiala in sudul Carpatilor romanesti, care sa permita, desfasurarea proceselor evolutive naturale.

De asemenea, fundatia se implica si in crearea unei economii verzi in jurul Muntilor Fagaras, in beneficiul naturii si al oamenilor.

Pentru mai multe detalii legate de actiunile Fundatiei Conservation Carpathia, vizitati website-ul www.carpathia.org.

Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Îngrijirea personală este un subiect ce ar trebui să privească orice persoană. De multe ori, este asociată doar cu doamnele și domnișoarele, însă și bărbații au la fel de mare nevoie...
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
Obținerea unei culturi sustenabile, cu randament ridicat, este un proces provocator din cauza diverșilor factori care pot influența triticalele: condițiile meteo și de sol, dezvoltarea...
#Fundatia Conservation Carpathia, #zmbri Fagaras, #zimbri Valea Dambovitei , #Destinatii turistice Romania