Sulina pregateste o serie de evenimente artistice pentru turisti

Duminica, 07 Iulie 2013, ora 11:34
2227 citiri
Sulina pregateste o serie de evenimente artistice pentru turisti

Primaria orasului Sulina spera ca in acest an numarul turistilor sa creasca si pregateste pentru oaspetii din acest sezon estival momente artistice inedite.

Potrivit filialei teritoriale a Asociatiei Nationale pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural, sezonul turistic in orasul Sulina a fost deschis anul acesta in perioada sarbatorilor pascale de artistul Radu Captari, sambata seara, pe scena de pe faleza orasului incheindu-se editia a XIII-a a Festivalul Minoritatilor Nationale 'Serbarile Deltei'.

'Premiul cel mare al festivalului a fost castigat de ansamblul folcloric rusesc al Casei de Cultura din Sulina, dar toti participantii au primit aplauzele spectatorilor. Vrem ca anul acesta sa aducem noi activitati culturale in programul manifestarilor gazduite de oras care sa fie pe placul turistilor', a declarat pentru AGERPRES primarul orasului Sulina, Aurel Dimitriu.

Cea de-a XIII-a editie a Festivalului Minoritatilor Nationale 'Serbarile Deltei' la care au participat 11 ansambluri folclorice din tara a fost sustinut financiar de Ministerul Culturii, urmatoarea manifestare de traditie pentru orasul Sulina fiind Festivalul Concurs National de Interpretare si Creatie Muzicala - Sulina.

'Incercam sa prelungim sezonul turistic din orasul nostru cu ajutorul prietenilor nostri artisti si sa le oferim vizitatorilor momente de neuitat intr-un oras cu o istorie bogata si frumoasa', a mentionat primarul Aurel Dimitriu.

Sulina, o destinatie turistica complexa

Farul Vechi din orasul Sulina, construit de Comisiunea Europeana a Dunarii, Palatul Comisiunii Europene situat pe faleza orasului, bisericile vechi, cimitirul orasului unde se afla morminte de printese, pirati si amirali, turnul de apa al localitatii construit in anul 1897, functional si astazi, sunt cateva din obiectivele care pot fi vizitate de turisti.

De altfel, din Sulina se ajunge mai usor in satele CA Rosetti si Letea, unde unele case mai respecta inca specificul arhitectural al zonei, plaja de la Marea Neagra din apropierea orasului Sulina fiind considerata un punct de atractie important pentru zona.

Cel mai estic oras al Uniunii Europene, Sulina, a fost atestat istoric in secolul al X-lea, pe hartile vechi ale navigatorilor italieni numele urbei figurand ca singura cale navigabila intretinuta de turci, care au construit aici un far. In urma Tratatului de pace de la Paris din anul 1856 orasul s-a transformat dintr-o asezare cu cateva case intr-una dintre cele mai cosmopolite zone ale Romaniei.

Pana la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, orasul s-a dezvoltat continuu, cuprinzand 22 de etnii si sapte consulate si fiind considerat 'micuta Venetie a Orientului'. Dupa cea de-a doua conflagratie, importanta Sulinei a scazut, viata economica s-a diminuat, despre istoria orasului vorbind acum doar bisericile, pietrele funerare din cimitirul vechi, farul vechi si Palatul Comisiunii Europene a Dunarii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în...
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset, Exynos 2500, care promite să fie o versiune îmbunătățită a modelului actual, Exynos 2400. Noul procesor este proiectat...
#turism Sulina, #evenimente artistice Sulina , #Destinatii turistice Romania