Hotelurile Bran, Brad si Bega din Eforie Nord se redeschid in iunie

Luni, 25 Mai 2009, ora 10:54
3678 citiri
Hotelurile Bran, Brad si Bega din Eforie Nord se redeschid in iunie

Firma THR Marea Neagra (EFO) va redeschide la jumatatea lunii iunie complexul hotelier Bran-Brad-Bega din Eforie Nord, inchis doi ani pentru renovare si modernizare, care au necesitat investitii de circa 6 milioane euro, cele trei unitati fiind reclasificate de la doua la patru stele. 

"Cele trei hoteluri din complex se afla de doi ani in proces de renovare si modernizare, unitatile fiind totodata reclasificate de la doua la patru stele. Camerele au fost recompartimentate, din trei incaperi ramanand doua. Investitia in cele trei unitati se ridica la 5-6 milioane euro", a declarat, sambata, directorul de marketing al THR Marea Neagra, Cornel Munteanu, potrivit Mediafax.

El a adaugat ca unitatile vor fi deschise la jumatatea lunii iunie.

Hotelurile au cate 32 de camere fiecare si 11 apartamente, iar dupa finalizarea lucrarilor de constructie complexul va cuprinde si o sala de conferinte de 100 de locuri, doua restaurante si un centru Spa.

Potrivit reprezentantului THR, tarifele de cazare in cadrul complexului variaza intre 150 si 170 lei de persoana pe noapte in perioada varfului de sezon.

Munteanu a precizat ca hotelul Bega va fi deschis pe parcursul intregului an. THR Marea Neagra estimeaza pentru acest an injumatatirea profitului, la 5,7 milioane lei, fata de castigul obtinut in 2008, in conditiile scaderii veniturilor cu 22,6%, la 49 milioane lei, si a cheltuielilor cu 15%, la 42,2 milioane lei.

Astfel, veniturile ar urma sa scada de la 63,4 milioane de lei in 2008 la 49 milioane de lei in acest an, in timp ce cheltuielile s-ar putea reduce de la 49,7 milioane de lei la 42,2 milioane de lei, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de actionarii firmei.

Conducerea firmei THR Marea Neagra a programat pentru acest an investitii de 25,5 milioane de lei, valoare de peste doua ori mai redusa fata de anul trecut, cand au fost estimate la 67,5 milioane de lei.

Firma a anuntat la finele anului trecut ca va vinde sapte hoteluri si cateva restaurante de pe Litoral, dupa ce in ultimii ani operatorul de turism a renuntat la mai multe active din statiunile de la Marea Neagra.

Valoarea totala a celor sapte hoteluri depaseste 13 milioane de euro.

THR Marea Neagra a fost infiintata in urma fuziunii prin absorbtie dintre Eforie SA si alte patru firme de pe litoral - Venus, Saturn, Miorita Estival 2002 si Carmen Silva.

Firma are un capital social de 19,3 milioane de lei, divizat in 193 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,1 lei. Societatea este controlata de SIF Transilvania (SIF3), care detine titluri reprezentand 77,67% din capitalul social.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cursa europeană de reducere a dobânzilor de referință. Când se vor ieftini împrumuturile în Europa și în România
Cursa europeană de reducere a dobânzilor de referință. Când se vor ieftini împrumuturile în Europa și în România
Oficialii Băncii Centrale Europene au declarat că sunt şanse foarte mari ca prima scădere a dobânzilor de referință europene în ultimii ani să aibă loc în urma ședinței din iunie....
Noi aprecieri contradictorii în cotația leului față de euro și dolar. Gramul de aur, în scădere
Noi aprecieri contradictorii în cotația leului față de euro și dolar. Gramul de aur, în scădere
Moneda naţională s-a depreciat marţi, 22 aprilie, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere cu 0,04 bani (+0,01%) faţă de...
#hoteluri, # tarife, # renovare, # deschidere , #Hoteluri