Litoralul roman, lasat "de izbeliste". Hotelierii vor sa plece in Bulgaria

Joi, 30 Iunie 2011, ora 17:53
2616 citiri
Litoralul roman, lasat "de izbeliste". Hotelierii vor sa plece in Bulgaria

Hotelierii de pe litoralul romanesc se arata nemultumiti de agomotul excesiv care nu ii lasa pe turisti sa se odihneasca si se gandesc serios sa isi mute afacerea pe litoralul bulgaresc, potrivit Mediafax.

Mai multi hotelieri de pe litoral au avut, joi, o intalnire cu presedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, si cu prefectul Claudiu Palaz, la sediul Prefecturii Constanta, cu prilejul lansarii Comandamentului Litoral 2011, in care si-au prezentat nemultumirile.

Presedintele Asociatiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovala, a spus ca de la sfarsitul lunii aprilie, atunci cand au deschis cele mai multe hoteluri, acestea au fost verificate de toate institutiile.

"Din 26 aprilie, de cand au deschis majoritatea hotelierilor, cred ca ne-au trecut pragul toate corpurile de control. Ma asteptam ca in 2011 sa remarcati ca pe zona hoteliera si a serviciilor avem o imbunatatire destul de masiva a serviciilor", a spus Nicolae Bucovala. Tot legat de numarul mare de verificari asupra unitatilor hoteliere s-a plans si Virgil Stancu, patronul unui hotel de trei stele din Mangalia.

El sustine ca exista si pana la sapte controale pe saptamana si solicita ca verificarile sa fie realizate de o echipa unica de control formata din reprezentanti ai mai multor institutii.

"Controalele sunt multe, avem intre cinci si sapte controale pe saptamana, iar uneori chiar si intr-o zi. Centralizati-le si faceti o echipa unica de control", a spus Virgil Stancu.

O alta problema ridicata de catre hotelieri a fost zgomotul din statiuni. Nicolae Bucovala a mentionat ca autoritatile nu au intervenit pana in prezent cand au fost solicitate, iar politistii sustin ca aceasta problema nu este de competenta lor.

"E infernal sa vezi o terasa in statiunea Mamaia la ora 01.00 in care doi ospatari beti asculta muzica la maximum. Suni la Politie si ti se spune ca nu este de competenta lor, ci a Garzii de Mediu", a explicat presedintele Asociatiei Patronale Mamaia.

Cu o problema similara se confrunta si un hotel de patru stele din Eforie Nord, iar reprezentanta acestei unitati a precizat ca au fost cazuri de turisti straini nemultumiti de zgomotul din apropierea unitatii.

"Unitatea mea se confrunta cu o mare problema privind galagia de pe faleza. Am sesizat Primaria, Primaria m-a trimis la Garda de Mediu, iar cei de la Mediu mi-au spus ca nu au aparat. Am avut clienti straini care au vrut sa sune la Politie, galagia dureaza pana orele 0.2.00- 03.00 dimineata, iar un hotel de patru stele nu poate sa doarma", a explicat Iuliana Tasie, reprezentanta unitatii respective din Eforie Nord.

Prefectul judetului Constanta, Claudiu Palaz, a spus ca instrumentele de masurat intensitatea sunetelor au fost la Bucuresti pentru reparatii si au revenit in Constanta si sunt disponibile de acum inainte la orice solicitare a hotelierilor.

Reprezentantul Guvernului in teritoriu a mai spus ca si primariile pot interveni si pot inchide terasele care produc zgomot peste limita admisa.

"Functionarea unei societati comerciale tine de Primarie. Daca unitatea care desfasoara activitatea deranjeaza, se face reclamatie la Primarie, iar Primaria poate inchide unitatea", a explicat Claudiu Palaz.

Presedintele Asociatiei Patronale Mamaia a mai spus ca este nemultumit si de atitudinea unor turisti si crede ca ar fi nevoie de un cod de comportament al turistului in unitatile de cazare.

"Turistii scot produsele din mini-barul aflat in camera, isi pun acolo produsele lor, iar ale noastre se strica pentru ca sunt lasate in soare, pe balcon.

Turistii au toate drepturile, dar ma intreb daca agentii economici mai au puteri in aceasta tara. Suntem la dispozitia lor 24 din 24, dar vrem sa fim respectati. De ani de zile vrem un cod de comportament al turistului in hotel pentru ca daca eu merg musafir la cineva nu pot sa-mi bat joc de casa lui", a spus Nicolae Bucovala.

De asemenea, el sustine ca Romania are cele mai dure norme de clasificare pentru unitatile hoteliere din Uniunea Europeana, fara a beneficia si de diverse facilitati.

Bucovala a mai afirmat ca unii investitori de pe litoralul romanesc se gandesc sa-si mute afacerile la vecinii bulgari. "Noi, investitorii, ne gandim extrem de bine daca mai merita sa investim aici sau sa trecem vizavi la bulgari si sa investim acolo. Aici suntem buni sa platim doar taxe si impozite si ne-am saturat. Va spun cu sinceritate ca nu se stie unde ne prinde 2012 sau 2013, daca ne va mai prinde cu investitiile in Mamaia, in Romania sau in alta parte", a adaugat presedintele Asociatiei Patronale Mamaia. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Protestele angajaților la sediile Google din California și New York au avut consecințe grave. Demersul care avea ca scop anularea unui contract al companiei cu autoritățile din Israel a dus la...
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
AGA companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) nu a luat decizia de continuare a proiectului de construire, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, a unei centrale nucleare...
#hotelieri, #zgomot litoral, #litoral, #cazare litoral, #litoral bulgaresc, #statiuni marea neagra , #Hoteluri