Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Targul de turism: Romanii privesc cu nerabdare spre vara lui 2015

Targul de turism: Romanii privesc cu nerabdare spre vara lui 2015


Peste 85% dintre romanii care au mers la Targul National de Turism al Romaniei, desfasurat la complexul Romexpo din Bucuresti in perioada 13-16 noiembrie, au cautat oferte cu reducere pentru vara anului viitor, atat in tara, cat si in strainatate, potrivit agentiei Mareea.

"Peste 85% dintre romanii care au venit la targ cauta oferte pentru vara anului viitor. Agentiile stiu acest lucru si astfel peste 80% din oferte lor sunt pachete pentru la vara. Targurile din luna noiembrie anunta sezonul urmator. Asa se intampla si in strainatate: targurile de la sfarsitul anului anunta ofertele pentru vara anului urmator", a declarat agentiei MEDIAFAX Marius Usturoiu, proprietarul Mareea, una dintre cele mai mari agentii de turism din Romania.

Ce cauta romanii pentru concediu

Romanii sunt interesati de pachete pentru litoral atat in tara, cat si in strainatate. Potrivit agentiei, vizitatorii targului cauta oferte pentru la vara pe litoralul romanesc, dar si pentru insulele grecesti, litoralul turcesc, cel spaniol si cel bulgaresc.

"Cei care vin la targ sunt dispusi sa plateasca 600-1.000 de euro pentru o vacanta de vara in strainatate. Pentru Romania, cele mai solicitate sunt pachetele all inclusive, iar bugetul dedicat este de 500 de euro. Se cauta vacante in varf de sezon, in iulie si august. La targ nu vin vanatorii de vacante foarte ieftine, in capetele de sezon. Cei care vin la targ vor vacante reduse, dar in varf de sezon. Clientii au un plan, un buget si stiu deja destinatia in care urmeaza sa plece si vin la targ doar pentru reduceri. Nu iau decizia la targ", a mai spus Usturoiu.

La targ au participat peste 200 de expozanti, de la agentii de turism si hoteluri pana la consilii locale, patronate, dar si firme din strainatate. Printre acestia, se numara expozanti din Austria, Bulgaria, Ungaria, Germania, India, Turcia si Palestina. Pachetele de vacanta scoase la vanzare au avut reduceri de pana la 40%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1720 ori