30% dintre romanii de la oras renunta la vacanta

Duminica, 13 Iunie 2010, ora 20:36
1488 citiri
30% dintre romanii de la oras renunta la vacanta

Aproape trei din zece dintre romanii din mediul urban renunta la vacanta in acest an, iar inca 16% isi vor reduce bugetul alocat pentru concediu, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare 360insights pentru MEDIAFAX.

"Alegerea de a renunta la concediu in acest an corespunde in principal varstnicilor, dar si persoanelor cu nivel scazut de venit sau fara ocupatie (someri/casnice). De asemenea, cei carora le-au fost scazute salariile se indreapta spre aceeasi optiune", se arata in studiul 360insights.

Pe de alta parte, 36% dintre respondenti au afirmat ca nu vor reduce cheltuielile pentru vacanta, majoritatea fiind tineri, persoane cu venituri ridicate si cele care au in acest an venituri superioare celor din 2009.

Referitor la evolutia veniturilor in acest an comparativ cu 2009, aproape jumatate dintre persoanele din mediul urban au spus ca nivelul castigurilor a ramas constant, iar 37% dintre respondenti au indicat ca s-au confruntat cu scaderea veniturilor.

"Persoanele ale caror venituri au scazut sunt pesimiste si asteapta o revenire a castigurilor la nivelul anterior reduceri cel mai devreme peste un an", potrivit studiului.

Respondentii al caror venit s-a mentinut la nivelul din 2009 sunt relativ optimisti, iar o treime anticipeaza cresterea castigurilor intr-o perioada cuprinsa intre 6 luni si 2 ani.

Totodata, 9% dintre respondenti au aratat ca veniturile lor au crescut in acest comparativ cu anul trecut, iar jumatate dintre acestia se asteapta la o noua majorare a castigurilor in cel mult un an.

"S-au bucurat de o marire de salariu in principal persoanele tinere, pana la 34 de ani, precum si cele educate care ocupa posturi aferente studiilor superioare pe care le au.

La polul opus, scaderea veniturilor a cuprins in principal persoanele peste 35 ani, precum si pe cele cu un nivel scazut sau mediu de educatie, angajate ca muncitori calificati sau necalificati", se mai spune in studiul 360insights. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în...
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset, Exynos 2500, care promite să fie o versiune îmbunătățită a modelului actual, Exynos 2400. Noul procesor este proiectat...
#vacanta, #concediu, #venituri , #Stiri Turism