Cetati medievale din Transilvania despre care nu stiai

Luni, 09 Mai 2011, ora 17:57
12694 citiri
Cetati medievale din Transilvania despre care nu stiai

In "inima" Romaniei se afla cetati medievale de o frumusete aparte, cu o arhitectura tipic saseasca, marturii atat pentru prezenta sasilor pe teritoriul Romaniei, cat si a cavalerilor teutoni. Daca te numeri printre turistii care asociaza invariabil Transilvania cu cetatea din Sighisoara sau cu centrul istoric al Sibiului, trebuie sa stii ca in aceasta regiune istorica a Romaniei se afla mult mai multe cetati medievale care merita atentia ta. 

Sursa foto: inromania.ro

Sasii ne-au lasat o mostenire aparte, interesanta din punct de vedere istoric, arhitectural si cultural. Bisericile fortifcate din Transilvania atrag numerosi turisti straini, in fiecare an, dornici sa studieze de aproape edificiile cu rol dublu: religios si militar.

Cele mai multe dintre aceste cladiri au fost restaurate si sunt deschise accesului contra unei taxe de intrare modice, de maxim 5 lei. O parte dintre ele a fost inclusa chiar in patrimoniul mondial Unesco.

Cea mai cunoscuta cetate din Transilvania, cu exceptia celei din Sighisoara, este Biertanul. Aceasta se afla in nordul judetului Sibiu, la o distanta egala de orasele Medias si Sighisoara. Poti ajunge aici urmarind drumul judetean DJ 141B (asfaltat) ramificatie a drumului national DN14 Medias- Sighisoara., daca vii dinspre nord sau drumul judetean 141B, in cazul in care vii dinspre sud.

Biertanul a fost sediul episcopiei evanghelice pentru mai mult de 300 de ani, iar constructia cetatii este una cu adevarat impresionanta, inconjurata de ziduri inalte si de turnuri de aparare.

Poti intra in biserca fortificata, sa admiri amvonul, orga sau sacristia. De asemenea, poti studia cu atentie constructia mai multor turnuri precum: Turnul cu ceas, Turnul cu Clopot, Turnul Catolic sau Turnul Portii.

In imediata apropiere a cetatatii exista un restaurant cu specific medieval, numit Unglerus. Aici se servesc diverse platouri care contin combinatii de legume si preparate pe gratar.

Foarte aproape de Sibiu se afla doua ansambluri medievale, cel putin la fel de frumoase ca Biertanul. Pe prima, Cisnadie, o poti gasi urmarind drumul care duce spre Rasinari, din Sibiu. La mica distanta de Cisnadie se afla Cisnadioara.

Sursa foto: wikipedia

Actuala cetate Cisnadie a pierdut din aspectul original romanic, dupa ce a fost supusa mai multor transformari, de-a lungul timpului.

Prima referinta a bisericii fortificate dateaza din anul 1349, iar in perioada cuprinsa intre a doua jumatate a secolului XV si prima jumatate a secolului XVI, a fost transformata intr-un stil gotic.

Biserica de la Cisnadie este interesanta pentru serie de turnuri pastrate pana in prezent: "Turnul Paznicului", "Turnul Primariei", "Turnul Slaninei", "Turnul Faurilor de Seceri", "Turnul Scolii" si turnul situat in gradina parohiala.

Sistemul de aparare al lacasului de cult a fost unul complex, format din trei centuri de ziduri, prevazute cu coridoare de aparare, turnuri si bastioane.

Inauntru  poti vedea un clopot din 1664, o cristelnita gotica din bronz si portile altarului vechi, construite in stil baroc. Comoara gazduita de fortareata pana la inceputul secolului XX o poti descoperi la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

La mica distanta de Cisnadie, respectiv doar 6 kilometri, se afla Biserica fortificata Cisnadioara. Aceasta merita vizitata pentru ca a pastrat cel mai vechi monument de arhitectura in stil romanic pur din Transilvania si anume Biserica Sfantul Mihail.

Sursa foto: sibiu-online.ro

De asemenea, la Cisnadioara vei avea ocazia sa vezi una  dintre putinele fortificatii sasesti construite inainte  invaziei mongole din 1241.

Poate singurul aspect care ar putea ridica dificultati in vizitarea acestei cetati este urcusul de cateva zeci de minute prin padure, in conditiile in care cetatea a fost ridicata pe un deal inalt de 70 de metri.

Fortificatiile care ii aparaut pe localnici de turci si tatari sunt relativ simple si  constau dintr-o incinta simpla, cu multe crenuluri si cu un cu drum de straja, amenajat exclusiv pentru arcasi si archebuzieri.

Saschizul se numara printre cele mai bine pastrate cetati fortificate din Romania. Zidurile de piatra pastreaza ceva din prestanta initiala si inca mai poti vedea turnurile unde se cocotau, pe vremuri, arcasii. Arhitectura reprezinta o combinatie dintre stilul romanic si cel gotic, iar silueta cetatii ce rasare dintre copaci, iti va pune imaginatia la contributie.

Cetatea Saschizului se afla la doi kilometri de localitatea cu acelasi nume, situata pe DN 13-E60, la 20 de km de Sighisoara si 100 km de Brasov.

Lucrarile la cetate au inceput in anul 1347. Astazi poti vedea cele patru turnuri de colt si cele doua de poarta, toate cu functii de supraveghere si de aparare.

Denumirile acestora sunt:  Turnul Scoalei, Turnul Munitiei, Turnul Voievodal, Turnul Preotului, Turnul Portii si Turnul de Paza. Din nefericire, in prezent nu se mai poate vedea capela cetatii.

Ai mare grija, cand te plimbi prin curtea interioara a cetatii din Saschiz, pentru ca aici exista o fantana nemarcata, dar deosebit de adanca. Putul are nu mai putin de 65 de metri adancime si localnicii sustin ca face legatura dintre incinta cetatii si centrul comunei Saschiz.

O alta biserica fortificata care merita atentia ta este cea din Axente Sever. Biserica evanghelica a fost ridicata in secolul al XIV-lea,  din piatra de cariera.

Interiorul este unul deosebit de impresionant, pentru ca a fost restaurata si vei putea vedea altarul pictat, orga veche, precum si icoane sau statui care infatiseaza scene religioase, de o importanta istorica inestimabila.

Cetatea se afla in comuna Axente Sever, aflata in partea de nord vest a judetului Sibiu, la 36 km de municipiul Sibiu, 11 km de municipiul Medias si la 1 km de orasul Copsa Mica.

Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android, proiectate să îmbogățească experiența utilizatorilor pe dispozitive mobile, tablete, smartwatch-uri și sisteme auto....
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Apple se pregătește să aducă pe piață modelele iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max în două noi opțiuni de culoare: Desert Titanium și Titanium Grey, potrivit ultimelor informații...
#cetate medievala, #cetati medievale, #turisti, #cetate transilvania , #Stiri Turism