Chicago, sub teroarea criticii

Fara sa se teama de comparatia cu filmul, Teatrul National din Bucuresti ne ofera propria versiune cintata si dansata despre evenimentele desfasurate in puscaria femeilor din orasul gangsterilor, Chicago.Departe de lumea realului, musicalul propune o conventie teatrala satisfacatoare atit pentru cei care nu vor sa se oboseasca gindind, cit si pentru cei care au obosit de atita gindire. Genul simplut, adus la perfectiune formala de teatrele de pe Broadway si de filmul american, devenit pe parcurs sofisticat si rafinat, calatoreste pe toate meridianele, adaptat la putintele actorilor si cerintele publicului. Musicalul american preia trama pieselor clasice, temele perene ale literaturii, dar si dezbaterile din actualitatea politica si sociala. Cu putin efort, totul poate fi pus pe note: Nixon in China, teoria relativitatii si drama ostaticilor de pe Achile Lauro. Superficialitatea e anulata de profesionalismul abordarii, de performante. Perfecte in superficialitatea lor, musicalurile americane devin profunde.
Chirita la Chicago

La noi, traditia A"comediilor cu cinteceA" cu care a inceput de fapt teatrul romanesc cult a disparut in favoarea comediilor vorbite, incercarea de a le contopi e prezenta cu succese flotante, dar fara continuitate. Cu A"ChicagoA", Teatrul National din Bucuresti preia un format din alte parti, convoaca un regizor si o coregrafa din Spania cu oarecare experienta in domeniu si isi pune la dispozitie actorii si scena, fara mari ambitii de originalitate, cu dorinta evidenta de a semana cu ceea ce exista si a avut succes. Despartirea de modelul A"ChiritaA" se produce fara spasme si regrete.

Nationalul n-are resurse pentru a concura modelul

O prima problema a spectacolului priveste ambalajul. Musicalul este o expresie a bogatiei. Schimbarea literei s in z, n-ar trebui sa anuleze aceasta conditie: se plateste profesionalismul interpretilor care cinta, danseaza, vorbesc, interpreteaza, cu aerul ca tot ceea ce fac ei e la indemina oricui, se platesc costumele scumpe, decorul care respira belsug. Este evident ca Teatrul National nu a avut resursele necesare pentru a concura cu modelul, dar a facut ce a putut: au fost distribuiti actori familiarizati si cu alte cerinte decit cele ale teatrului de proza, s-a cautat o formula de decor si costume care sa sugereze fara sa arate. Elementele de decor schitate de Catalin I. Arbore sint suficiente pentru cadrul actiunii, nu ambitioneaza sa fie fastuoase si reusesc sa fie utile. Costumele vor mai mult decit sa imbrace, caracterizind, ba uneori si ironizind personajele, ratind pe rind toate aceste obiective. De exemplu, prima aparitie a lui Stefan Banica jr. intr-o dizgratioasa rufarie de corp nu A"demascaA" inconsistenta personajului, ci il pune pe interpret sa depaseasca prin eforturi excesive starea de inconfort in care se gaseste.

Si criminalele cinta

Regia spaniolului Ricard Reguant adopta o linie expozitiva: personajele, conflictul, ne sint prezentate pe rind, tot asteptam sa se lege relatiile si sa se declanseze dinamica ritmata a confruntarii, dar succesiunea scenelor pastreaza pasul de plimbare: in loc sa inceteze cu citeva secunde inainte de a crea senzatia de saturatie, cintecele, dansurile (coregrafia: Ana Eva Cruellas) dureaza exact cu citeva secunde in plus. Doar finalul apoteotic se apropie de ceea ce ar fi putut fi ritmul de respiratie al intregului spectacol.

Banica sta prost cu proza

Lupta pentru vizibilitate dusa intr-o puscarie de femei, rivalitatea celor doua A"vedeteA" este tratata cu procedeele autoderiziunii - nici Ilinca Goia, nici Monica Davidescu, nici fetele din cor nu iau in serios vinovatia, crima, in segmentele de proza cauta o linie de joc care sa le permita distanta si ironia, ceea ce izbutesc (nu fara anumite stridente, in special in ceea ce o priveste pe Monica Davidescu), cind cinta si danseaza transmit tensiunea si concentrarea, necesare performantei. Ar fi fost de preferat dezinvoltura si placerea ludica. Mai putin stresat de latura tehnica, Stefan Banica jr. isi etaleaza calitatile de cintaret, cind are si farmec, prea preocupat de demonstratie cind isi caracterizeaza personajul prin proza.

Combinatii de clisee

Mai curind naiv decit prost, sotul incornorat - Silviu Biris - atrage simpatia, reusind sa faca vizibila drama omului pe care nimeni nu-l vede. Anca Turcasiu A"conduceA" spectacolul in limitele impuse de regie, Carmen Ionescu combina toate cliseele cunoscute pentru a impune un personaj-cliseu, siluete in miscare propun Radu Captari, Orodel Olaru. N-am inteles de ce e nevoie ca o persoana care nu stie deloc ungureste sa foloseasca in scop dramatic aceasta limba si plecind de la spectacol urmarita de aplauzele unui public entuziast nu mi-a ramas decit sa sper ca acest musical va avea succesul scontat de realizatorii sai. Nota 7. A

Nota de ansamblu

Alice Georgescu: A"8. Eu cred ca este un inceput bun. De-abia acum, dupa atita vreme de cind se incearca montarea de spectacole muzicale, cred ca acesta e inceputulA".

Ileana Lucaciu: A"8. Impresia generala este ca noi ne intilnim la acest spectacol cu lumea lui Al Capone, dar care nu are nimic in comun cu lumea Bivolarilor nostri. Daca ar fi sa dau o nota, din respect pentru efortul actorilor, nu pot sa dau decit 8A".

Natalia Stancu: A"9. Te face sa te simti la teatru in fata unor profesionisti de mare talent si cu o putere de munca uluitoare, un sentiment pe care l-ar putea impartasi chiar si cei care nu iubesc musical-ul, care sint adepti ai artei minimaliste sau al spectacolelor undergroundA".

Ion Parhon: A"Pare un spectacol de tranzitie pe aceasta scena, intre gigantismul infantil al montarilor de ieri si colaborarile ambitioase de miine. Nu dau note.A"

Puncte tari

Alice Georgescu: A"Partea muzicala, orchestra in primul rind, citiva dintre interpreti si decorulA".

Ileana Lucaciu: A"Nu prea am vazut puncte tari ale acestui spectacol, pe care-l consider un experiment, o incercare de a ne scolariza pentru a realiza musicaluriA".

Natalia Stancu: A"Scene realizate cu inventivitate si rafinament (precum inchisoarea, numarul de echilibristica, Vedeta, Velma, Billy magicianul). Tot puncte forte sint interpretii principali - carisma, degajarea, eleganta lui Stefan Banica, frumusetea si performantele intru musical ale Monicai Davidescu, Ilincai Goia, ale lui Maia Morgenstern, ale lui Carmen Ionescu, ale Ancai Turcasiu. Si nu pot sa-l uit pe Silviu BirisA".

Ion Parhon: A"Un punct tare este pretul biletelor. Daca l-ati depasit, puteti aprecia citeva momente reusite de teatru si teatru coregrafic, evolutia agreabila in general a unor frumoase interprete (atentie la momentele interactive, eu am patit-o!), costumele si luminile alcatuind o ambianta energizanta sau citeva impulsuri melodice amintind de nemuritorul jazzA".

Puncte slabe

Alice Georgescu: A"Functionarea luminilor, costumele si, de asemenea, unele imperfectiuni in interpretareA".

Ileana Lucaciu: A"Sint mai multe. In primul rind, avem un decor tern, o mare dificultate se iveste in momentul cintarii, pentru ca nu oricine poate sa cinte cu adevarat intr-un musical, mai ales cind are si o orchestra de buna calitate in spate. Apoi, nici ansamblul si coregrafia nu sint multumitoare, fiind simplist conceputeA".

Natalia Stancu: A"Evident, mai ales in prima parte, o anume artificialitate, care nu este cea a «genului». O «intepenire in poza», o discrepanta intre atitudinea corpului si expresia chipului in momentele cintate. Dar sint sigura, cu timpul, actorii de National se vor simti intru totul «acasa» si in musical.

Ion Parhon: A"Impuritatile si improprietatile de gen: un mariaj intre teatru, musical, revista, estrada, opereta si nu numai atit. Nesincronizari in dans si o miscare scenica de cele mai multe ori previzibila. Tensiune diluata uneori prin lipsa de ritm ori prin gesturi-cliseu, adeseori repetate si nu tocmai expresive sau de bun-gustA".

Magdalena Boiangiu

Cotidianul