''Cronica gastronomica'' a lui Peter Imre: ''Misterul de la Shorley''

Surprinzator si savuros prin capacitatea de a imbina limbajul sugestiv cu informatia competenta, Peter Imre - director Corporate Affarairs la Philips Morris Romania sustine in 'Ziarul Financiar' o cronica gastronomica rezultata din investigarea atenta si obiectiva a 'pietei' de specialitate.
''Intr-o noapte de Sfantul Ion, niste prieteni m-au ademenit intr-un restaurant care, pentru mine, e descoperirea anului. Desigur - anul de-abia a inceput, dar eu cred ca nimic nu bate un loc decorat cu marmura, cu opere de arta venetiene sau antice, unde mancarea e fara cusur si unde orice sociolog care se respecta ar trebui sa faca vizite regulate, pentru a mai lua pulsul adevaratei societati romanesti.
Daca va intrebati unde se pot gasi toate aceste minunatii sub un singur acoperis in Bucuresti, e de ajuns un cuvant: Shorley. Cei care reusesc sa se smulga din perimetrul Doorbanti si se aventureaza pana in Regie nimeresc intr-un loc atat de diferit, incat nu putini vor considera ca au aterizat in Tara Minunilor.

Aici, in cartierul general al studentilor, exista un loc binecuvantat de Dumnezeu - asta daca am lua de buna si povestea de la televizor cu Rosia Montana. Poate ca si la Shorley ar avea Gabriel solutii desi, si aici, locul e foarte bine asa cum e si nu are nevoie de nici o schimbare.
Ce-i drept, cred ca incercarea de a gasi un anumit stil decorativ la Shorley ar fi o treaba demna de Sherlock Holmes si credinciosul sau Dr. Watson, pentru ca eu tot nu reusesc sa-mi dau seama daca locul e un restaurant sau muzeul obiectelor kitsch. Dar, cum exceleaza la amandoua, chiar nu ai ce sa-i reprosezi.

Cladirea e mare si cred ca e rezultatul acumularii reusite in timp de catre patron - dupa ce a inceput probabil vanzand bere studentilor, omul gospodar a pus piatra peste piatra (sau, metaforic vorbind, naveta peste naveta) si a ajuns la un edificiu interesant, cu etaj, unde salile de mese sunt multe si aerisite. Chiar daca uneori locul seamana cu un mic labirint (de pilda, ca sa urci, trebuie sa si cobori), efectul nu e suparator.

Eu m-am relaxat din momentul in care am intrat si am vazut ce mare e spatiul - aici nu te confrunti cu situatia in care, vrand sa-ti ridici lingura din farfurie il lovesti cu cotul pe vecinul de la masa de alaturi. Si unde mai pui ca ai si perspectiva - poti sa admiri nestingherit, din toate unghiurile, aranjamentul artistic al salii. Eu unul, cum bagam lingura cu ciorba in gura, cum mai aruncam o privire spre marmura risipita cu atata darnicie pe toti peretii. O cantitate impresionanta de piatra nobila, de diferite culori, atat de mestesugit imbinata, incat in mintea mea se rotea obsedant o singura intrebare: Carrara sau Valea Cascadelor? Videanu ori a facut o avere cu locul asta ori e foarte gelos pe cine a vandut marmura. Cat despre gresia de un verde psihedelic, ea adauga o discreta nuanta de eleganta si rafinament, care te duce cu gandul la luxul de bun-gust al saloanelor vieneze din secolul 19.

Cu greu mi-am smuls privirea de la aceasta opulenta imperiala si am inceput sa rasfoiesc meniul, care e si el o capodopera kitschissima. Pagini plastifiate, de pe care iti fac cu ochiul sloganuri precum "Ia organul, neamule!" sau "Amantele preparatului ... garniturile". In plus, dupa cum se stie, romanului ii place sa arate ce are, asa ca din fiecare pagina rasar fotografii artistice, de studio, ale celor circa 150.000 de feluri de mancare, iar la sfarsit sunt pozate, la fel de artistic, si sticlele de bautura sau apa minerala care se pot cumpara in onorabilul stabiliment. Oricum, e indicat sa va uitati la poze, pentru ca unele dintre numele preparatelor sunt distorsionate. Sunt sigur ca este vorba de fapt de un procedeu de marketing bine gandit, dar e posibil ca unii sa nu se dea in vant dupa "Banana Splite", "Sufleu Suprise" sau "Coupe Jacque". De asemenea, snitelul parizian nu cred ca trebuie neaparat ortogrtafiat cu dublu "n" si "e'' moale. Probabil ca numele sunt artificial scalciate ca sa se integreze in izul locului ca si crucile din cimitirul vesel de la Sapanta.
Ne-am uitat la poze si am ales ciorba de burta, gustare taraneasca, pastrama, snitel si creier. Un lucru e sigur - ce vezi in poze primesti si in realitate, asa ca nici nu trebuie sa va mai uitati la numele mancarurilor.

Ciorba de burta e cremoasa, iar burta, bine curatata, e asa frageda de parca ar fi fiert in lapte proaspat muls. Smantana, ardeiul si chiflele pufoase care o acompaniaza nu cred ca sunt in poze, dar vi le recomand oricum, pentru ca sunt la fel de proaspete si gustoase. Gustarea taraneasca ar provoca probabil o criza de nervi oricarui dietetician care se respecta, avand in vedere ca, pe farfuria bine garnisita, cuvantul de ordine este colesterol: de la costita si slaninuta trasa la tigaie, pana la carnaciorii grasuti si fuduliile durdulii. Iar in mijloc troneaza un morman de mamaliguta, frecata bine cu branza de burduf si ornata cu oua ochiuri.

In timp ce mancam din ciorba de burta care sigur te scoala din cea mai crunta mahmureala, ma tot gandeam la enigma locului: cine e Shorley? Sau Sorlei, cum am vazut ca scrie pe coperta meniului. Un lucru stiu sigur - este autorul minunatului cuplet:
"-Hai cu mine la padure sa culegem fragi si mure".
"-Mai bine du-ma in Shorley".
Nu cunosc nici un roman care sa nu aprecieze poezia si sensibilitatea comerciala a acestor versuri.

Pana la felul principal, deja nu ma mai intrebam cine e Shorley, ci eram cu totul absorbit de complexitatea artistica a constructiei din mijlocul salii: un podium multietajat, pe care, intr-o dezordine studiata de un eminent decorator, isi gasesc locul mai multe exponate cu certa valoare artistica: globul pamantesc (fara Atlas in cazul asta), catre care alearga intr-o goana nebuna calutul maro de plastic, cu coama in vant. Pentru un moment, inaintarea lui e usor obstructionata de florile de plastic dintr-o vaza pe care ochiul meu format a estimat-o a fi a saptea dinastie Ming. Iar sentimentul de seninatate e conferit de o gondola venetiana bine captusita cu plus rosu. Cred ca acest podium, ca si concept, in afara de valoarea artistica, este proiectat in asa fel incat, daca vreun partid mai mititel si-ar tine congresul aici, viitorul lider s-ar putea catara pe acest mini-munte, ca sa recite un discurs demn de un mini-Zeus. Dar, daca tot au construit podiumul, nu inteleg de ce nu au mai facut un efort si nu au incadrat in peisaj si o minunata mini-cascada artificiala, cu iedera de plastic care, dupa parerea mea, ar fi completat tabloul.
De neiertat mi se pare si faptul ca decoratorul a omis pestele de sticla si Rapirea din Serai sau tigancusa cu pieptul dezvelit, opere care decorau atat de multe apartamente de bloc de unde au plecat o parte dintre noii-imbogatiti. Trebuie insa sa recunosc ca templul nostru gastronomic e decorat cu ceva mult mai rafinat - tablouri cu aplicatii de inox in relief, impecabil modelate, reprezentand scene clasice din viata poporului roman: culesul viei, apus de soare, natura moarta cu carne si fructe.

Ca tot veni vorba de carne, am comandat pastrama afumata de porc si de pui trasa la tigaie, care se prezinta la apel pe doua guguloaie de mamaliga aburinda. Va spun cu mana pe inima, ca, daca ar trebui sa-mi petrec restul vietii mancand numai ciorba de burta si pastrama de la Shorley nu as avea nici cel mai mic regret. Carnea e frageda de se topeste in gura si miroase asa imbietor incat nu m-ar fi deranjat nici daca fata de masa ar fi fost de fapt o carpeta cu Lacul Lebedelor. Exceptional si snitelul din muschi de porc, care iar mi-a amintit de Viena, asa e de mare si bun. Pe de alta parte, bucataria de la Shorley imi aminteste de modul in care se gatea la bloc, in epoca de aur, cand parca mancarea era mai gustoasa si gospodinele isi dadeau toata silinta. Ce-i drept, pe atunci nu exista budinca sau ciorba la plic si nici semi-mancaruri congelate. Snitelul de la Shorley e invelit intr-un pesmet auriu si zgrumturos, asa cum faceau casnicele pe vremuri, nu din punga, ci prajind bine painea si dand-o apoi prin rasnita. Si, pe langa pastrama si snitel, au mers foarte bine si gogosarii murati si salata de varza acra, cu putin praf de boia deasupra.

In timp ce asteptam desertul, priveam in jur, la chelnerii care se plimbau cu o lejeritate eleganta prin acest decor somptuos. Iar chelnerita cea rubiconda isi purta firul fugit de la ciorap cu eleganta unei regine fara imperiu, desi expresia fetei o asemana mai degraba cu mama lui Lenin la menopauza. In timp ce spionam un cuplu asa de timid si cuviincios cum nu cred ca s-a mai vazut de prin anii ?"50, m-am mai uitat si la pervazul pe care magarusul de plus incarcat cu sarsanale se chinuia neputincios sa ajunga din urma un elefant indian cu trompa in vant, care, la randul lui, privea nedumerit la tablourile ce infatiseaza scene din Grecia antica si arcasii mitologici. Si, din loc in loc, plante de plastic care vor sa redea fidel prezenta unor vadurele. Decoratorul de la Shorley este, cu siguranta, un suflet genial si neinteles.
Totusi, desi decorul este, dupa cum probabil v-ati dat seama, absolut magnific si demn de o inspectie amanuntita, si mai fascinant este spectacolul uman - la Shorley ai parte de ditamai felia de viata romaneasca sau macar bucuresteana, in toate complexitatea si splendoarea ei. De la studentii care incropesc bani de o ciorba ca sa o scoata pe vecina de camin la restaurant, pana la intreprinzatorii care se invart prin locurile astea si purtatorii de ghiuluri si lanturi de nenumarate carate si kilograme - e ca o sectiune transversala a societatii. Locul e atat de ecumenic incat regasesti toate categoriile sociale din Romania. Chiar si un consilier de la Ministerul de Finante a mancat odata aici Nu trebuie ratate nici cuplurile de indragostiti care, de fapt, sunt la baza acestei societati: ea a venit din provincie sa studieze la Bucuresti, iar el face parte deja din clasa muncitoare. Ea se uita cu admiratie la el pentru ca deja castiga, iar el e preocupat sa manance elegant ca sa arate ca e un domn. De fapt, cei doi sunt o emblema a societatii noastre, in evolutia ei catre o oranduire paradisiaca liberal-social-democrata. El va merge la un training de aptitudini interpersonale si va deveni intreprinzator, iar ea va ajunge o intelectuala soft.

Judecand dupa peretii de marmura, m-as fi asteptat la o toaleta batuta cu nestemate, dar nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca, desi marmura e din belsug si in locul cu pricina, oaspetii nu au parte decat de o latrina. Cred ca Sorlei cel batran, cuprins de febra decorarii cu marmura si cu obiecte de arta, a uitat sa puna si scaunele. Ce-i drept, in ciuda prieteniei stranse care leaga popoarele roman si turc de la Suleiman incoace, noi nu am prea mostenit multe lucruri de la ei. In afara de latrina, care vad ca rezista si astazi. Intre marmura si flori de plastic, latrina de la Shorley se integreaza intr-o armonie harcea-parceaturiana. In sala de mese marmurata, intre coloanele gratioase, ne simtisem ca vechii nobili romani, dar, cand am ajuns la privata incompleta, parca nu ne-a mai venit sa recitam din Petronius. Orice roman adevarat care a contribuit la facerea neamului romanesc, s-ar fi rasucit in mormant la vederea toaletei turcesti.

Cu toate acestea, am uitat instant de latrina in momentul in care, exact ca la banchetele aristocratilor romani, din tavan a fost pulverizata catre noi o adiere de parfum. In timp ce mancam o felie de tort de ciocolata (si el facut exact ca la bloc) si discutam despre Mahabharata, ne-am trezit invaluiti intr-o briza de la compania de familie ("A family company"), de parca eram zeii din Olimp. Odorizantul a fost bomboana de pe tort si m-a facut sa ma gandesc serios ca nu stiu daca de acum incolo voi mai fi capabil sa intru in alte restaurante care, pe langa ca nu si-au tapetat peretii cu marmura, nici nu-si rasfata oaspetii cu valuri de parfum. Va spun ca revistele de design interior doar din ignoranta au ocolit acest loc. Ivan, pe nedrept si doar din meschine obiective pecuniare exilat la un magazin de mobila, in mod cert ar avea mult de invatat aici.

Mie mi-a placut la Shorley. Pot sa va spun cu mana pe inima ca mancarea exceptionala si kitschul autentic nu le-am regasit in nici unul dintre zecile de stabilimente asemanatoare pe care le-am vizitat pana acum. In plus, e o ilustrare perfecta a visului american romanizat: de la o naveta de bere la un palat de marmura.

peter.imre@zf.ro
Str. Economu Cezarescu nr.50.
Rezervari la 021/312.43.12''

AMOS News Agentie independenta de presa