Turismul de afaceri prinde aripi

Joi, 24 August 2006, ora 14:35
1435 citiri

Turismul in marile orase din Romania este calat pe componenta de afaceri, atita timp cit nu exista un concept privind dezvoltarea turismului cultural. A"Cind vorbim de centre urbane, turismul de afaceri reprezinta circa 60-65%A", a declarat Paul Marasoiu, presedinte director general al companiei de consulanta si cercetare de piata in industria ospitalitatii Peacock Hotels/Global Hotel Management.SPATII INSUFICIENTE PENTRU ORGANIZAREA DE EVENIMENTE

Turismul de afaceri reprezinta principala sursa de venituri pentru industria hoteliera autohtona, cu atit mai mult cu cit in ultimii ani numarul celor care vin in Romania in interes de afaceri a crescut considerabil. Principalele destinatii pentru cei care vin in interes de afaceri sint Bucurestiul, orasele mari din Transilvania si Banat, Constanta. A"Aici s-au construit cele mai multe hoteluri de categorie superioaraA", se arata in analiza realizata in cadrul proiectului strategiei turismului romanesc, pe perioada 2007-2013. Specialistii in domeniu apreciaza ca la ora actuala nu exista suficiente spatii de cazare pentru a face fata organizarii tuturor evenimentelor de amploare pentru care exista solicitari, ceea ce face ca prognozele pentru urmatorii ani sa indice o crestere importanta a numarului de hoteluri de trei, patru si cinci stele. Proiecte hoteliere noi se vor derula atit in Timisoara, Arad, Oradea, Cluj, Sibiu, Alba-Iulia, Iasi, Constanta, cit si in statiunile balneare si in Delta Dunarii. De asemenea, in Bucuresti se asteapta o crestere a numarului de proiecte de investitii in noi capacitati hoteliere. A"Lipsa de adaptare a ofertei la cerere face ca in multe cazuri operatorii hotelieri si organizatorii de evenimente sa refuze afaceri profitabile pentru ca Bucurestiul nu are capacitatea de cazare necesara gazduirii unei manifestari ce impune o prezenta numeroasa, de peste 2.000 de persoaneA", se arata in strategie.

43 DE HOTELURI DE TREI STELE IN CAPITALA

A"Bucurestiul reprezinta de departe cea mai atractiva locatie atit pentru turisti, cit si pentru investitori, atragind aproximativ 75-80% din totalul evenimentelorA", se precizeaza in documentul strategiei in turism. Analiza realizata de firma de consultanta Peacock Hotels pe segmentul hotelurilor de trei stele din Capitala indica existenta unui numar de 43 de astfel de hoteluri, cu un total de 2.198 camere functionale insumind circa 4.500 locuri. Aceste disponibilitati sint extrem de putine fata de capitalele altor tari din Europa Centrala, care dispun de un numar impresionant de asemenea locatii, apreciaza specialistii.

A"In cazul hotelurilor de trei stele din Bucuresti, tariful mediu net anual inregistrat in ultimii ani se situeaza in plaja a 59-66 de euro, fara mic dejun, care costa in medie opt euro (fara taxa locala si fara TVA. Aceasta medie tarifara asigura un grad de ocupare mediu anual de 65-67%A", afirma Paul Marasoiu. In prima jumatate a acestui an, gradul mediu de ocupare al hotelurilor de trei stele din capitala a crescut cu circa 3-4%, in timp ce tariful mediu net s-a majorat in aceeasi perioada cu 4-6%, a precizat reprezentantul firmei de consultanta. Cit priveste tarifele maximale afisate de hotelurile de trei stele, acestea se situeaza la 135 de euro pentru camera dubla (cu o medie reala de 88 euro) si 120 de euro pentru camera single( cu o medie de 78 euro). In proportie de 82% din capacitatea de cazare in hoteluri de trei stele, tarifele maxime practicate se situeaza la circa 100 de euro. Conform statisticilor, in Bucuresti mai exista 7 hoteluri de cinci stele si 19 de patru stele. A"Hotelurile de 1 si 2 stele nu le luam in calculul statistic, deoarece nu corespund din punct de vedere al normelor europeneA", au declarat reprezentantii firmei Peacock Hotels. Estimarile acestora indica faptul ca in urmatorii 8-9 ani capacitatea de cazare in Bucuresti va creste de la 4.500-4.800 camere, in prezent, la circa 9.000 de camere. Din acestea, aproape 54% vor avea un nivel de confort de trei stele, iar 28% se vor situa la 4 stele.

Anca Sofran

Prezent

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...