Cu ce sunt atrasi turistii straini in Bucuresti: Plimbare cu vaporasul pe lacurile din nord

Joi, 14 Februarie 2013, ora 07:10
3244 citiri
Cu ce sunt atrasi turistii straini in Bucuresti: Plimbare cu vaporasul pe lacurile din nord
Sursa foto: andreibartesch.com

Primaria Capitalei va amenaja un circuit turistic pe lacurile din Bucuresti, in valoare de 20 de milioane de euro, o parte fiind finantata din fonduri europene. Specialistii in turism sunt sceptici insa ca acest proiect va atrage turistii straini si va revigora turismul din Bucuresti.

In urma cu peste doi ani, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Bucuresti depunea o cerere de finantare din fonduri structurale pentru proiectul "Amenajare Circuit Turistic pe lacurile Floreasca si Tei".

In cadrul acestui proiect vor fi amenajate sase porturi turistice, 12 debarcadere pentru ambarcatiunile mici de agrement si ambarcatiunile turistice, doua amfiteatre cu cate 240 de locuri fiecare si o sala polifunctionala cu o capacitate de 360 de locuri si o suprafata de 260 metri patrati, dar si trei piscine destinate agrementului si trei pavilioane pentru activitati culturale si de agrement.

Vin turistii straini sa vada lacurile din Bucuresti?

"Cred ca un asemenea proiect este foarte util. Singurul element cheie este cui i se adreseaza acest proiect", a declarat pentru Business24 Traian Badulescu, consultant in turism.

"Pentru bucuresteni ar fi un mare beneficiu, o zona de agrement mult mai dezvoltata, dar important este sa atragem turistii straini. Eu zic ca acest proiect se va putea implementa intr-un proiect mai mare de promovare turistica a Bucurestiului", a spus Badulescu.

Acesta crede ca circuitul turistic care va fi dezvoltat pe lacurile din Bucuresti ar putea avea succes daca ar include si un centru de congrese si evenimente, inexistent in prezent in Capitala.

Proiectul trebuie sa fie bine integrat in structura de promovare a Bucurestiului, care din pacate nu are un brand si nu este promovat turistic pe plan international", afirma consultantul.

Cati turisti straini vin in Bucuresti anual

Traian Badulescu estimeaza ca in fiecare an Capitala atrage pana la 1,5 milioane de turisti, dintre care peste jumatate sunt turisti straini.

"Bucurestiul genereaza cateva miliarde de euro anual din turism si industria conexa de evenimente", afirma Badulescu.

Majoritatea sunt turisti de business sau de evenimente, 70-80%. "Au inceput sa apara si turisti pe city break-uri, cateva mii pe an. Mai sunt si turisti straini care sunt inclusi in circuitele Romaniei. Stau o noapte in Bucuresti, dupa care pornesc prin tara", spune acesta.

Specialistul spune ca zona pe care se va afla circuitul turistic de pe lacurile din nordul Capitalei va avea succes doar daca va fi amenajata in asa fel incat sa atraga turistii straini.

"Programul este exceptional", spune Gheorghe Fodoreanu, directorul general al agentiei Invitation Romania, specializata pe atragerea de turisti straini in tara noastra. "Dar sa nu fie doar pe hartie", mai spune el.

Potrivit acestuia, un turist strain cheltuie, in medie, in jur de 100 de euro pe zi in Bucuresti. Cei mai multi straini care viziteaza Bucurestiul provin din Germania, Franta, Italia, Spania si Anglia, a spus Fodoreanu.

Valentin Constantin, care va lansa in urmatoarele saptamani Asociatia Profesionala din Industria de Evenimente din Romania, spune ca circuitul la care s-a facut referire se adreseaza in mod special bucurestenilor.

"E un pas inainte, dar sunt multe alte lucruri care trebuie facute ca sa revenim in atentia turistilor straini", spune Constantin.

"Acest circuit ar aduce un plus de valoare, dar trebuie initiata o campanie serioasa cu privire la segementul de turisti pentru Bucuresti".

Proiectul, realizat prin Programul Operational Regional - Axa prioritara 5, costa 88.355.487,98 de lei, din care asistenta financiara nerambursabila este de 23.519.736,61 lei, primaria Capitalei urmand sa asigure restul bugetului necesar.

Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost elaborat si aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB).

"Ca urmare a cresterii interesului pentru agrement", Administratia Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) a demarat "proceduri de marire a flotei prin achizitionarea unei nave de pasageri si hidrobiciclete", dupa cum se arata intr-un document al PMB.

Potrivit aceluiasi document, "pentru dezvoltarea acestui domeniu, au fost dezvoltate pachete de agrement ce includ plimbari cu vaporasul pe Lacul Herastrau si traversari cu salupele ALPAB prin ecluza Herastrau - Floreasca. Iar pentru depozitarea in bune conditii a ambarcatiunilor, au fost finalizate lucrarile de reparatii capitale ale hangarului de ambarcatiuni Lac Herastrau".

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#circuit turistic lacuri Bucuresti, #turisti straini Bucuresti , #Turism in Romania