Industria turismului se dezmorteste in acest an: Mai multi turisti si sejururi mai scumpe

Luni, 28 Aprilie 2014, ora 12:50
1717 citiri
Industria turismului se dezmorteste in acest an: Mai multi turisti si sejururi mai scumpe

Tendintele anului 2014 arata mai multi turisti comparativ cu 2013, dar si sejururi cu pana la 5% mai scumpe, ajungand la o valoare medie a pachetului achizitionat de 638 de lei pentru destinatii interne si 1.578 lei pentru cele externe, arata un studiu al ANAT.

Potrivit ANAT, in primul trimestru al lui 2014 fata de aceeasi perioada a anului 2013, pentru destinatiile interne se constata o crestere de 5% pentru rezervarile early booking, 50% pentru programul "O saptamana de refacere" si 100% pentru programul "Zile gratuite de vacanta".

Se observa un plus de 7% pe litoral, 30% pe zona Crisanei, 20% pentru Transilvania, 10% pentru Bucovina si 30% pentru Muntenia. Maramuresul a marcat tot un plus de 30%, in timp ce Oltenia si Banatul au inregistrat o crestere de 5%.

"Principala destinatie preferata de turisti ramane litoralul romanesc. Rezervarile pentru statiunea Mamaia reprezinta 50% din totalul vanzarilor si au inregistrat un plus de 2% fata de anul trecut. Plusul se poate observa mai bine in restul statiunilor de pe litoral, exceptie facand Olimp, cu o scadere de 15%", a declarat Lucia Nora Morariu, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).

Turcia, destinatia cea mai cautata de turisti

In ordinea volumului de vanzari, destinatiile externe cele mai cautate au fost Turcia (+ 20%), Grecia (+5%), Spania (+ 1%), Italia, Franta, Austria si Emiratele Arabe (fiecare cu +5%), Marea Britanie (+ 10%) si Muntenegru (+ 20%).

Volume mari de vanzari se inregistreaza si pe alte destinatii care in primul trimestru al acestui an inregistreaza o scadere a numarului de rezervari. Este vorba de Bulgaria (-10%) si Croatia (-40% din cauza cresterii preturilor ca urmare a majorarii TVA).

Cele mai dinamice destinatii externe, cu cresteri de peste 50% au fost, potrivit ANAT, Mexic, Belgia, Israel, Malta, Cuba si Statele Unite.

"In ceea ce priveste valoarea medie a pachetului achizitionat, putem spune ca pe destinatiile interne aceasta a fost de 638 de lei, cu 5% mai mult decat anul trecut", a adaugat Morariu.

Pentru destinatiile externe, analiza ANAT arata o valoare medie a pachetului de 1.578 de lei, in crestere cu 4%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

O nouă vamă cu Ungaria: Unde ar putea fi făcut punctul de trecere a frontierei spre țara vecină
O nouă vamă cu Ungaria: Unde ar putea fi făcut punctul de trecere a frontierei spre țara vecină
Guvernanții lansează în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la Beba Veche, în județul Timiș. Trecerea în Ungaria...
Euro 2024: echipe, grupe, stadioane - fotbal la superlativ!
Euro 2024: echipe, grupe, stadioane - fotbal la superlativ!
Cel mai important eveniment fotbalistic al anului este Campionatului European, mult așteptatul Euro 2024. Între 14 iunie și 14 iulie, Germania este gazdă pentru cele 24 de reprezentative...
#turism romanesc 2014, #destinatii turistice romania, #turism litoral Romania , #Turism in Romania