Ministrul Turismului: Circa 30.000 de turisti sunt asteptati pe litoral de 1 Mai

Marti, 29 Aprilie 2014, ora 09:02
1546 citiri
Ministrul Turismului: Circa 30.000 de turisti sunt asteptati pe litoral de 1 Mai

Aproximativ 30.000 de turisti sunt asteptati pe litoral in minivacanta de 1 Mai, a declarat Ministrul pentru IMM-uri si Turism, Florin Jianu, in timpul vizitei facute in judetul Constanta.

Jianu s-a intalnit la inceputul vizitei cu reprezentanti ai industriei hoteliere de pe litoral, la Mangalia, dupa care a plecat sa vada statiunile din sud, prima oprire fiind la Vama Veche, unde vremea era mohorata, conform Mediafax.

"Am inceput vizita informala pe care o facem pe litoral, nu vreau sa fie nimic festivist, incercam sa vedem ce se intampla pe litoral, am inceput cu Mangalia, cu o intalnire cu reprezentantii industriei de turism, iar acum suntem la Vama Veche pe plaja. Este important sa promovam tot litoralul Romaniei din sud pana in nord. De 1 mai se asteapta 20.000 - 30.000 de turisti, cu un grad mare de ocupare in nordul litoralului. Cred ca trebuie sa promovam din ce in ce mai mult si sudul litoralului si aceasta zona pentru ca in aceasta zona si traditional de 1 Mai vin tineri si Vama Veche e unul din punctele la care tineretul se raporteaza", a afirmat ministrul turismului.

Lucrarile de constructie nu ar trebui sa deranjeze turisti in timpul sezonului

El a mai spus ca este firesc ca in aceasta perioada sa se construiasca pe litoral, dar crede ca in timpul sezonului aceste lucrari nu ar trebui sa deranjeze turistii.

"E normal ca in aceasta perioada sa se construiasca, e absolut normal, e o perioada de pregatire. Noi vom solicita ca atunci cand este varf de sezon lucrarile sa nu deranjeze si sa fie un grad sporit de confort turistilor", a spus ministrul.

Intrebat ce se intampla cu lucrarile cu fonduri europene care au grafic de respectat si ar trebui sa continue si in timpul sezonului, Florin Jianu a raspuns: "Vom avea in vedere fiecare situatie in parte".

Acest subiect fusese abordat anterior si de Corina Martin, presedintele Asociatiei Litoral-Delta Dunarii, care a spus ca nu toate lucrarile vor fi gata de 1 Mai, in special cele din Mamaia, dar a precizat ca autoritatile locale fac eforturi pentru a reduce la minim impactul negativ pe care acestea l-ar avea asupra turistilor.

"Sunt constructii in anumite statiuni, pe portiuni mai mari in statiunea Mamaia. Noi, oamenii de afaceri, care avem investitii in statiune ar trebui sa fim primii ingrijorati inainte sa ne vina chiar turistii pentru ca este vorba de afacerile noastre si am dori sa avem o statiune care arate mult bine. Eu cred ca este important faptul ca se intampla lucrari de modernizare, sunt foarte multe statiuni turistice din Romania care din pacate nu-si permit si nu deruleaza la aceasta ora lucrari de modernizare. Faptul ca nu va fi gata toata statiunea Mamaia pe anumite tronsoane poate sa fie un dezavantaj la aceasta deschidere de 1 Mai. Am facut eforturi ca din partea Primariei Constanta si din partea noastra a hotelierilor, oamenilor de afaceri sa reducem la minimum impactul negativ pe care acest lucru l-ar putea avea pentru turisti. Totusi trebuie sa tinem cont ca primii turisti de 1 Mai provin din segmenul de varsta tanara, foarte tanara, sunt turisti care isi doresc mai mult viata de noapte, distractie pe plaja, in cluburi, in restaurante, nu sunt atat de mult deranajati asa cum ar fi fost de exemplu familiile cu copii", a spus Corina Martin, la finalul intrevederii avute cu ministrul.

Ministrul si delegatia care il insoteau s-au deplasat apoi in statiunile care apartin de Mangalia si prima oprire a fost facuta in centrul Neptunului. Florin Jianu a vizitat mai intai un hotel construit recent chiar in apropierea falezei, fiind incantat de conditiile oferite de aceasta si a stat de vorba cu investitorul, dupa care a facut o scurta plimbare prin statiune.

Intrebat de jurnalisti cum i se pare litoralul, ministrul a spus: "Vedem lucruri bune, lucruri in constructie, arata bine".

El a precizat ca nu pot fi luate masuri impotriva celor care nu doresc sa deschida de 1 Mai. "Nu avem ce face cu cei care nu vor sa deschida de 1 Mai. Sunt operatori privati, ei decid daca vor sau nu sa deschida, daca este sau nu este rentabil", a afirmat Florin Jianu.

Litoralul se pregateste de 1 mai

In statiunile din sudul litoralului pregatirile au intrat pe ultima suta de metri. Astfel, in Vama Veche proprietarii anumitor terase sau unitati de cazare erau prinsi cu ultimele modernizari pentru 1 Mai. Unii dintre ei faceau reparatii minore, altii vopseau fatadele sau faceau curatenie. De asemenea, si unii operatori de plaja scosesera sezlongurile si incepeau sa le aranjeze pe o anumita parte din plaja. In Vama Veche si-au facut aparitia deja primii turisti, unii dintre ei fiind deja foarte bine dispusi.

Si in statiunea Neptun - Olimp oamenii isi faceau curatenie la terase, tundeau iarba sau strangeau resturile vegetale. Dar ca si in anii trecuti nu toate hotelurile si terasele din aceasta zona vor fi deschise, nu doar de 1 Mai, ci nici in timpul sezonului, majoritate fiind abandonate de catre proprietarii lor. Pe langa aceste cladiri parasite sau aflate in paragina exista si numeroase hoteluri modernizate, recent revonate, care isi asteapta turistii.

Ministrul a mai spus, raspunzand intrebarilor jurnalistilor, ca de 1 Mai nu se va afla pe litoral, ci impreuna cu familia in Oltenia deoarece atunci este ziua de nastere a socrului sau. El a mai declarat ca ultimele trei revelioane le-a petrecut pe litoral, mai exact in Mamaia.

Vizita ministrului Florin Jianu pe litoral va continua marti, destinatia fiind statiunea Mamaia.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în...
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset, Exynos 2500, care promite să fie o versiune îmbunătățită a modelului actual, Exynos 2400. Noul procesor este proiectat...
#romania turism, #litoral turism, #jianu litoral , #Turism in Romania