ANAT: Circa 60.000 de romani au petrecut Pastele in Romania, iar alti 15.000 in strainatate

Joi, 08 Aprilie 2010, ora 16:04
1812 citiri
ANAT: Circa 60.000 de romani au petrecut Pastele in Romania, iar alti 15.000 in strainatate

Circa 60.000 de romani au achizitionat pachete turistice in tara, iar alti 15.000 in strainatate, cele mai solicitate destinatii interne fiind Bran-Moieciu si zonele rurale, pe extern fiind preferate Bulgaria, Grecia, Israel si orasele europene, potrivit estimarilor ANAT, informeaza NewsIn.

"Desi turistii romani au avut intentie de cumparare, s-a observat o amanare a acesteia pe ultima suta de metri. Ca si dezavantaj, fata de anul precedent, Sarbatorile de Paste au avut loc in acest an mai devreme, turistii neavand inca un buget suficient pentru aceasta minivacanta", potrivit unui comunicat emis joi de Patronatul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT).

Anul trecut, minivacanta de Paste a fost cumulata cu cea de 1 Mai, ambele fiind la o distanta de nici doua saptamani, mai amintesc reprezentantii ANAT.

Pe segmentul "vacantelor in Romania", romanii au preferat turismul rural, turismul montan si turismul balnear, urmate de orase, Delta Dunarii si litoralul romanesc.

"Estimam circa 60.000 de turisti in Romania, dintre care 15.000 pe Valea Prahovei, Predeal si Poiana Brasov (grad de ocupare slab, de circa 50%), 30.000 in zonele de turism rural, din care principalele sunt zona Bran-Moieciu (6.000 de turisti), Bucovina (4.000 de turisti), Maramures (2.000 de turisti), Marginimea Sibiului (2.000 de turisti), Nordul Olteniei (2.000), potrivit datelor preluate de la ANTREC, si circa 10.000 de turisti in statiunile balneare, conform datelor preluate de la OPTBR", se mai arata in comunicatul asociatiei.

De asemenea, pe segmentul "sosiri turisti straini" (incoming), s-au inregisrat in general turisti din tarile ortodoxe invecinate (Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria), dar si grupuri din Grecia si turisti individuali din Ungaria, Germania, Austria.

"Un avantaj a fost reprezentat tot de faptul ca Pastele ortodox a coincis cu cel catolic", spun reprezentantii ANAT, care adauga totodata ca cifra acestora este greu de estimat, dar nu depaseste 5.000.

"Majoritatea au ales zone montane sau de turism rural (Bucovina, Maramures, Valea Prahovei), precum si trasee culturale (Transilvania, Bucovina, Maramures etc.)", afirma oficialii ANAT.

Totodata, pentru segmentul "plecari in strainatate" (outgoing), prin agentiile de turism, cele mai solicitate pachete au fost, in ordine, pentru: Bulgaria (6.000, din care 3.000 doar in Albena), Grecia continentala (3.000 de turisti), orasele europene (2.000 de turisti), destinatii mediteraneene operate cu curse charter (1.000 de turisti) - Creta, Rhodos, Antalya, Tunisia, Egipt - Sharm El Sheikh, Tenerife si Israel.

Luni, 5 aprilie, Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) anunta ca, potrivit datelor centralizate, circa 37.500 de romani si-au petrecut sarbatorile de Paste din acest an intr-o structura de primire turistica omologata din Romania si au cheltuit numai pentru servicii turistice circa 15.185.000 lei, suma cu 40% mai mica fata de 2009.

Cu cât s-ar putea vinde mielul de Paște anul acesta. Ministrul Agriculturii: ”Nu pot să influenţez piaţa”
Cu cât s-ar putea vinde mielul de Paște anul acesta. Ministrul Agriculturii: ”Nu pot să influenţez piaţa”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat sâmbătă, 23 martie, că, de sărbătorile pascale, fermierii vor vinde carnea de miel la un ”preţ decent”, care să le acopere cheltuielile...
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
#minivacanta, #paste, #strainatate, #turism , #Turism rural