BERD sprijina financiar subsidiarelor UniCredit

Joi, 07 Mai 2009, ora 13:10
1805 citiri
BERD sprijina financiar subsidiarelor UniCredit

Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) acorda 432,4 milioane euro catre subsidiare ale UniCredit Group din opt tari din Europa Centrala si de Est, pentru a creste imprumuturile pentru IMM-uri si a diminua impactul crizei asupra lor, a anuntat joi institutia bancara.

Astfel, BERD va aloca, prin facilitatea de investitii, 70 milioane dolari pentru ATF Kazahstan, cate 50 milioane euro pentru UniCredit (UC) Bank Ungaria, Unicredit Bulbank Bulgaria si Zagrebacka Banka Croatia, cate 30 milioane euro pentru UC Bank Serbia si UC Bank Bosnia, precum si 20 milioane dolari pentru ATFBank-Kirghizstan, banii urmand sa fie folositi pentru acordarea de imprumuturi catre IMM-uri.

In plus, BERD va aloca 30 milioane dolari catre ATF Kazahstan pentru proiecte de eficienta energetica, precum si cate 15 milioane euro pentru UC Leasing Serbia si UC Leasing Bosnia, respectiv 25 milioane dolari pentru UC Leasing Ucraina pentru finantarea unor proiecte in domeniul leasing-ului.

De asemenea, BERD mai acorda 100 milioane dolari pentru cresterea capitalului Ukrsotsbank Ucraina. "Scopul acestei facilitati este sa ofere sustinere financiara pe termen mediu si lung pentru IMM-uri, leasing financiar si proiecte de eficienta energetica, prin intermediul subsidiarelor UniCredit", a anuntat BERD.

UniCredit este cel mai mare grup bancar din Europa Centrala si de Est, cu peste 4.000 de unitati in 19 tari.

Finantarea BERD este parte a unui parteneriat cu Banca Mondiala si Banca Europeana de Investitii pentru a oferi 24 miliarde euro pentru sustinerea sectorului bancar din regiune si pentru finantarea creditarii afacerilor afectate de criza economica globala. 

#criza, #imm, #imprumuturi, #subsidiare, #uri , #stiri Unicredit Group