Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Porneste intr-o vacanta extrema, in 2014: Uganda

Porneste intr-o vacanta extrema, in 2014: Uganda


Vacanta "extrema" este cea mai noua tendinta in materie de turism. Weekendul acesta iti propunem o destinatie plina de viata, pentru 2014: Uganda.

Uganda este situata in estul Africii, se invecineaza la est cu Kenya, la nord cu Sudanul de Sud, la vest cu Republica Democrata Congo, in sud-vest cu Ruanda iar in sud cu Tanzania.

"Paduri tropicale, coline de un verde crud, cascade involburate, lacuri in care se reflecta piscurile fumegande ale vulcanilor, toate aceste minunatii le vizitam in Unganda, Africa, habitat a numeroase specii de animale salbatice" , spune Radu Vatcu, alpinist si fondator al agentiei Extreme Travel.

Odata ajunsi aici, "facem trekking si explorare in padurea-jungla Bwindi, patria gorilelor de munte, unde mergand pe jos vom observa aceste uriase maimute in mediul lor natural", spune Radu Vatcu.

Padurea este parte a Bwindi Impenetrable National Park, sit protejat UNESCO si jungla e accesibila doar mergand pe jos.

Gorilele de munte din Bwindi, in numar de 340, reprezinta jumatate din populatia de gorile de munte a lumii, specie protejata si in pericol de disparitie.

"Vizitam si padurea Kibale, habitat a 12 specii de primate si locul care ofera una dintre cele mai mari densitati de primate din lume. Aici, plimbandu-ne insotiti de ghid, putem intalni familii de cimpanzei si maimute rosii Colobus, jucandu-se galagioase prin copacii batrani ai padurii", explica Radu Vatcu.

"Vom observa pe parcursul expeditiei noastre si alte animale deosebite in habitatul lor natural - antilope impala, zebre, bivoli. Vom ajunge la celebrul Parc National Lake Mburo, facem excursii cu canoea pentru a vedea o mare varietate de pasari de apa si, prin grija ghidului, de la o distanta sigura, hipopotami si crocodili", completeaza acesta.

In aceasta calatorie vei trece si pe la mlastina Bigodi, pentru a te bucura de frumusetea si raritatea florei si faunei locale.

"Ne delectam si cu caderea de apa de la peste 40 de metri a Cascadei Murchison, una din minunile Africii", promit organizatorii.

Vizita in habitatul Gorilelor dureaza 14 zile si costa 3.300 de euro de persoana. Daca esti si tu interesat de o astfel de vacanta, tot ce trebuie sa faci este sa ii contactezi pe cei de la Extreme Travel si ei se vor ocupa de tot pentru tine.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2023 ori