City break in Bruges

Vineri, 25 Mai 2012, ora 19:14
1753 citiri
City break in Bruges

Centrul istoric al orasului Bruges se afla in patrimoniul UNESCO, fiind unul dintre cel mai bine conservate din Europa. Orasul belgian cu putin peste 100 de mii de locuitori, si-a trait perioada de glorie in secolele al 14-lea si al 15-lea, pana cand accesul la mare a fost colmatat, izolandu-se astfel de rutele internationale de transport.

Insa izolarea a luat sfarsit cand Georges Rodenbach a publicat cartea "Bruges-la-Morte", in 1892, transformand orasul intr-o destinatie turistica, potrivit Reuters.

Trenurile de la Bruxelles ajung in Bruges de doua ori pe ora, o calatorie durand 70 de minute. Orasul este, de asemenea, bine conectat la reteaua de drumuri, mai exact cu autostrada E40, care duce la Bruxelles sau la granita cu Franta.

Daca statiile de tren din orasele vecine au un aspect descurajant, Bruges beneficiaza de o gara curata si moderna, amplasata chiar in sudul centrului istoric si ofera o panorama interesanta: se zaresc printre copaci cateva dintre turnurile vechi ale orasului.

Ce nu trebuie sa ratezi:

Beguinage este o manastire deosebita, care, incepand cu secolul 13, a adapostit femei religioase ce nu au depus insa vreun juramant pentru a deveni calugarite. Este formata dintr-un rand de case mici si albe, dispuse in jurul unei piete cu plopi inalti.

Manastirea a fost ocupata la inceputul secolului 20, de calugaritele benedictine, iar in prezent, mai locuiesc acolo aproximativ 20 de maici. Vizitatorilor le este tot timpul reamintit sa pastreze linistea, iar grupurilor mari nici nu le este permis accesul, locasul de cult fiind astfel unul dintre cele mai relaxante locuri din Bruges.

Traverseaza apoi podul din apropiere, continua drumul pe Wijngaardstraat, iar la capatul strazii, intra pe Katelijnestraat. Linistea care a marcat prima parte a plimbarii dispare cu primele magazine turistice, care comercializeaza de la dantela, la ciocolata si bere, dar si suveniruri obisnuite, precum tricourile inscriptionate. Daca doresti sa vezi orasul dintr-o perspectiva foarte diferita, un tur cu barca este o modalitate buna de a face acest lucru. Barcile pleaca de la Katelijnestraat, chiar inainte de pod. Un tur dureaza 30 de minute si costa 7.60 euro.

Un restaurant excelent pentru o cina este Gruuthusehof, care se afla la intersectia strazilor Mariastraat si Heilige-Geeststraat. Restaurantul serveste specialitati locale, cum ar fi "Vlaamse Stoverij", o tocana de carne de vita.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#city break Bruges, #timp liber, #vizita Bruges , #Destinatii turistice