Dubaiul, o destinatie accesibila in perioada verii, insa doar pentru cei care suporta bine canicula

Vineri, 01 August 2014, ora 12:20
1959 citiri
Dubaiul, o destinatie accesibila in perioada verii, insa doar pentru cei care suporta bine canicula

Cer perfect albastru, soare splendid si o usoara briza din nord-vest. Este anuntul facut de pilot la aterizarea avionului in Dubai. Pare a fi vremea perfecta pentru o vacanta relaxanta pe plaja. Dar la 45 de grade la umbra?

Multi isi propun sa viziteze Dubaiul vara, pentru ca este perioada cand isi pot permite sa se cazeze la hoteluri de lux care in timpul iernii sunt mult prea scumpe. Unii europeni vin pentru ca este perioada cand copiii au vacanta de vara. Agentia DPA incearca sa gaseasca argumente in favoarea alegerii Dubaiului ca destinatie de vacanta in aceasta perioada.

"A petrece vara in Golf, la temperaturi cuprinse intre 40 si 45 de grade, este o aventura cu adevarat foarte fierbinte pe care nu o agreeaza oricine", spune Michael Sorgenfrey, directorul, german, al unui hotel important din Dubai.

El recunoaste ca i-a luat ceva timp sa se obisnuiasca cu temperaturile ridicate de aici, atunci cand a preluat postul in urma cu doi ani. Dar dincolo de un anumit disconfort, exista si lucruri placute pe care le poti face aici vara. De exemplu, dimineata cand nu este atat de cald si plaja este libera, te poti plimba descult prin nisip, lasand valurile sa-ti mangaie picioarele.

In timpul zilei, se recomanda petrecerea timpului in locuri cu aer conditionat. Mai presus de orice, uriasele mall-uri ii atrag pe vizitatori sa-si cheltuiasca banii la cumparaturi. In plus, exista mai multe centre de recreere de interior, cum ar fi Modhesh World, ideal pentru copii.

Facilitatile cu aer conditionat ofera, de asemenea, activitati precum pereti de escalada, acrobatii aeriene intr-un tunel de vant vertical, jocuri de popice, dar si o sala de schi cu zapada artificiala pentru schiori si snowboarderi. Este o chestiune de gust personal pentru cosmopoliti daca aceasta este o mare atractie, dar pentru familiile arabe, o intalnire cu zapada este o experienta cu adevarat noua.

Vizitatorii non-musulmani care doresc sa invete mai multe despre Islam si cultura din Emirate pot vizita Centrul Seicul Mohammed pentru Intelegere Culturala, in Moscheea Jumeirah.

#vacanta dubai, #hotel Dubai, #turisti Dubai , #Destinatii turistice