O lume magica moare: Venetia este inecata in kitsch

Vineri, 22 August 2014, ora 11:10
1907 citiri
O lume magica moare: Venetia este inecata in kitsch

Venetia, principalul oras al regiunii italiene Veneto, inclus de UNESCO pe lista Patrimoniului Umanitatii, pare a se indeparta tot mai mult de idilica imagine de odinioara de oras al gondolelor, dragostei, culturii si elegantei.

Locuitorii sai, confruntati cu dificultatile pe care le presupune viata intr-o laguna, pleaca spre locuri mai confortabile si mai putin costisitoare. Mareea vizitatorilor creste insa neincetat. Sub povara turismului de masa, orasul se transforma intr-un simplu parc tematic in care, dupa spusele unui venetian, 'niste chinezi le vand altor chinezi masti venetiene fabricate in China', relateaza EFE si ziarul ABC. Comentariile sunt publicate in plin sezon turistic si cu numai cateva zile inainte de inaugurarea, la 27 august, a unuia dintre cele mai cunoscute si apreciate evenimente artistice din Venetia: festivalul de film, care a ajuns in 2014 la cea de-a 71-a editie, precizeaza Agerpres.

Publicarea, acum cateva zile, a unei fotografii reprezentand doua persoane care faceau sex in plina zi pe 'Ponte degli Scalzi' - unul dintre cele patru poduri care trec peste Canal Grande - fara ca politia sa intervina, a suscitat indignare. Noi fotografii si inregistrari video arata turisti urinand in cosuri de gunoi, spalandu-se in vreun canal, facand plaja pe strada in costum de baie ori sarind in Canal Grande de pe celebrul 'Ponte della Costituzione', lucrare a arhitectului spaniol Santiago Calatrava. Alte imagini arata biciclete, masini si motociclete intrand pe strazi venetiene unde circulatia lor este interzisa.

'Problema Venetiei este fragilitatea sa', iar 'acest turism de masa, nebunesc' distruge orasul, avertizeaza Susanna Bressan, de la 'Nicolao Atelier' din Venezia, care furnizeaza costume unor teatre si opere din intreaga lume. 'Problema acestui oras nu este insa turismul, nici turistii, ci tipul de turism si raspunsul pe care guvernantii nostri il pot da', considera aceasta.

Pentru moment, diferitele voci din Venetia nu se pot pune de acord in privinta modului in care trebuie sa fie solutionata problema, insa secretarul italian de stat pentru patrimoniu, activitati culturale si turism, Ilaria Borletti Buitoni, avertizeaza ca este vorba despre o problema urgenta. 'Venetia moare si trebuie sa rezolvam problema imediat, nu mai putem astepta', subliniaza Ilaria Borletti Buitoni, care pledeaza pentru 'o serioasa si constructiva dezbatere' privind posibilitatea de a reglementa fluxurile de turisti, in scopul de a oferi Venetiei 'instrumente pentru a gestiona ceea ce este sursa sa de dezvoltare economica'.

Presedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, sugereaza posibilitatea de a se stabili 'un numar programat de turisti', insa critica propunerile privind introducerea unui 'tichet' de intrare in oras ca masura vizand franarea afluxului de turisti. 'Avem obligatia de a garanta accesul tuturor claselor sociale', spune Luca Zaia, potrivit caruia ideea unei Venetii doar pentru cei bogati este 'rusinoasa'.

Venetienii sunt totusi constienti ca detin aproape in exclusivitate doua momente magice: 'zorii zilei si apusul soarelui', afirma Bruno Rizzato, in atelierul sau de restaurare a mobilierului vechi. 'Nu cumparati acele masti false de un euro, nu cumparati nimic din acele magazine unde totul este o minciuna. Sculati-va insa in zori ori asteptati apoi apusul soarelui si bucurati-va de oras inainte de invazia turistilor sau dupa ce pleaca acestia. Numai atunci veti putea gasi, pentru cateva clipe, chipul minunat al adevaratei Venetii', le spune Bruno Rizzato turistilor.

De la fereastra atelierului sau, langa 'Ponte dei Barcaroli', aproape de teatrul liric La Fenice (Gran Teatro La Fenice), Bruno Rizzato ii aude pe gondolieri spunand intruna ca in palatul din fata a stat Wolfgang Amadeus Mozart in timpul carnavalului din 1771, pe cand avea doar 15 ani. Turistii se intrec in fotografii in fata unei placi de marmura alba care, din 1971, aminteste de 'baiatul din Salzburg' care a transformat muzica in 'pura poezie'. 'Este o minciuna. Este un fals istoric. In realitate, aici (in cladirea care adaposteste atelierul) este locul in care a trait Mozart. Daca nu ma credeti, mergeti la Conservator. Acolo se mai pastreaza scrisorile pe care tatal sau i le-a scris la aceasta adresa. Autoritatile, poate pentru ca s-au inselat sau poate pentru ca acea cladire este mai frumoasa, au pus insa acolo placa, cu ocazia bicentenarului'.

Bruno Rizzato este ultimul dintr-o stirpe de restauratori venetieni ce dateaza din 1880. 'Exploatarea salbatica a turismului de masa i-a furat orasului sufletul', afirma acesta. 'In zona Rialto, acum 20 sau 30 de ani, erau venetieni care le vindeau altor venetieni paine, zarzavat, peste, precum si ateliere care ofereau artizanat autentic coliere din sticla de Murano, masti lucrate de mana dupa invataturile parintilor si bunicilor - unor calatori care stiau ce cumparau si cat trebuiau sa plateasca. Acea Venetie nu mai exista', spune Bruno Rizzato, cu amaraciune.

'Venetia s-a transformat in Disneyland. Un parc tematic in care, la pret de un euro, niste chinezi le vand altor chinezi masti venetiene fabricate in China', adauga restauratorul venetian.

Cuvintele sale strabat multimea de poduri ce unesc insulele acestui oras care, la mijlocul secolului trecut, avea 174.000 de rezidenti si care, acum, numara abia 57.000. Acestia sunt 'ultimii mohicani' ai iubirii neconditionate fata de frumusetea, acum asediata, a Venetiei. Noii sai 'stapani', o zgomotoasa armata formata din 24 de milioane de turisti pe an, roiesc de dimineata pana seara, fac fotografii, cumpara drept masca un 'fals autentic' si se intorc in graba la ambarcatiunea sau la autobuzul care ii asteapta.

'Ori de cate ori moare cate un batran, mai moare putin si Venetia, pentru ca locul sau nu va fi ocupat de un venetian mai tanar, ci de un turist', spune Tiziana Terzi, care conduce firma de servicii funerare Pavanello.

In plus, aproximativ 1.000 de venetieni parasesc in fiecare an laguna pentru a trai in orasele-dormitor din jurul Venetiei, printre care Mestre, care are 170.000 de locuitori. In plus, in ultimii ani, peste 700 de apartamente din centrul istoric au fost transformate in pensiuni ce ofera cazare si mic dejun pentru turisti.

'Multi asteapta sa le moara bunica pentru a inchiria casa ori pentru a o transforma in 'bed and breakfast' (B&B, cazare si mic dejun). Noi, venetienii, suntem o specie tot mai rara in propriul nostru oras', spune Michele Gottardi, profesor de istorie la Universitatea Ca' Foscari din Venetia.

Turistii care vin pentru o zi la Venetia fara a ramane sa doarma 'costa mult mai mult in ceea ce priveste serviciile si lasa mai putin' si este 'just' sa plateasca un tichet, afirma Claudio Scarpa, presedinte al Federalberghi. In prezent, in Venetia exista o taxa de cazare care variaza intre 1 si 5 euro pe noapte, in functie de numarul de stele al hotelului. Potrivit datelor oferite de Federalberghi-Venezia, sapte turisti din zece nu raman sa doarma si contribuie cu numai 30% la incasarile totale din turism ale orasului.

Marco Michielli, vicepresedinte al Confturismo, aminteste ca de mai multi ani se cere 'reglementarea accesului in Venetia'. Potrivit acestuia, 'Serenissima' (Prealuminata), cu numai 50.000 de locuitori, suporta zilnic, in medie, 60.000 de turisti pe zi, iar in unele zile se ajunge chiar la 100.000.

Un loc emblematic al Venetiei, invadat de turisti, este 'Piazza San Marco', situata in centrul istoric. In ea se afla 'Basilica di San Marco', cu mozaicuri ce povestesc istoria Venetiei, si 'Palazzo Ducale' (Palatul Dogilor), acum muzeu, care adaposteste opere ale celor mai mari artisti venezieni.

Unul dintre celebrele poduri ale Venetiei este 'Ponte dei Sospiri', realizat din piatra de Istria in secolul al XVII-lea, dupa un proiect al arhitectului Antonio Contin. Face legatura intre 'Palazzo Ducale' si 'Prigioni Nuove'.

Anul acesta, la Venetia, iubitorii celei de-a saptea arte vor putea urmari, intre 27 august si 6 septembrie, cea de-a 71-a 'Mostra Internazionale d'Arte Cinematografica', condusa de Alberto Barbera. In deschidere, va fi proiectat filmul 'Birdman or The Unexpected Virtue of Ignorance', de Alejandro Gonzalez Inarritu, cu Michael Keaton, Zach Galifianakis, Edward Norton, Andrea Riseborough, Amy Ryan, Emma Stone, Naomi Watts.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#itinerarii turistice, #turisti Venetia, #locuitori Venetia , #Destinatii turistice