Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Pe unde au calatorit romanii, in 2018: Canada e din ce in ce mai atractiva

Pe unde au calatorit romanii, in 2018: Canada e din ce in ce mai atractiva


Inainte de a intra in anul 2019, merita sa aruncam o privire asupra destinatiilor in care au calatorit romanii in anul care tocmai se incheie si sa tragem cateva concluzii.

"Ne surprinde mai putin sa vedem faptul ca Italia sau tarile din Peninsula Iberica raman in topuri. Totusi, atunci cand ne uitam la destinatiile in crestere, ne atrage atentia faptul ca tot mai multi romani recastiga increderea in a vizita destinatiile din Turcia si, de asemenea, acceseaza oportunitatea de a calatori mai usor dincolo de continent, catre Canada. Exista, totodata, calatori romani care in anul 2018 au devenit interesati sa descopere locuri exotice, mai indepartate, precum Panama, Mauritius sau Singapore" declara Mircea Giurca, reprezentantul momondo in Romania.

Pentru ca a ramas mai putin de o luna de zile pana la final de 2018, echipa din spatele motorului gratuit de cautare a ofertelor de calatorie la nivel global momondo.ro s-a uitat la harta calatoriilor pe intreg anul pentru a vedea unde au zburat romanii si catre ce destinatii au gasit cele mai ieftine bilete de avion.

Specialistii momondo.ro dezvaluie care au fost cele mai populare si cele mai ieftine destinatii, alaturi de tarile in trend care trimit catre locuri cu un turism tot mai dezvoltat.

Cele mai populare destinatii raman in Europa, cu Roma, Londra si Barcelona in top

Primele 10 cele mai populare destinatii in randul romanilor pe durata anului in curs apartin Europei si sunt distribuite in zone variate ale continentului.

Cu un pret mediu al biletului de avion de 72 de euro, Roma a fost cea mai cautata destinatie, urmata de Londra si de Barcelona. In ciuda interesului vadit pentru culturi vorbitoare de limbi latine (Milano, Paris, Lisabona), romanii au fost, de asemenea, atrasi de orase precum Istanbul si Valetta.

Turcia si Canada, printre tarile cu cea mai mare crestere a cautarilor de zbor in 2018

Fara indoiala, deschiderea calatorilor romani fata de oameni si culturi diverse reiese totodata din destinatiile in trend, raspandite pe intregul glob.

Conform analizei momondo.ro, desi au crescut cautarile de zbor catre destinatii exotice precum Panama (116%) si tara insulara Mauritius (87%), unul dintre cele mai interesante trenduri intalnite in randul calatorilor romani in 2018 este reorientarea catre orasele din Turcia (84%).

De asemenea, odata cu ridicarea vizelor si introducerea rutelor directe catre Montreal si Toronto, romanii au cautat cu 76% mai multe zboruri catre Canada in acest an, fiind pe locul 5 in topul destinatiilor in trend, dupa Cipru.

Milano, Berlin si Budapesta au fost cele mai ieftine destinatii in 2018

Anul 2018 a fost unul ideal pentru calatorii care au dorit sa viziteze cele mai populare capitale europene, avand in vedere faptul ca pentru cinci dintre acestea zborurile dus-intors au avut preturi mai mici de 73 de euro.

Cu o medie a pretului la biletul de avion de 53 de euro, Milano este cea mai ieftina destinatie catre care au calatorit romanii in 2018, urmata de Berlin, cu o diferenta de cost de 8 euro. Cel mai popular oras al anului, Roma, intra in top 5 cele mai ieftine destinatii in privinta costului de zbor, in medie, cu 72 de euro / bilet.

Privind dincolo de granitele europene, Tel Aviv a fost cea mai accesibila destinatie din punct de vedere financiar pentru romani, cu un pret mediu al biletului de avion dus-intors de 127 de euro in 2018. Orientul Mijlociu isi consolideaza pozitia in acest clasament cu Marrakech si Dubai, ale caror zboruri au costat, in medie, 149, respectiv 228 de euro anul acesta. New York si provincia thailandeza Krabi incheie topul celor mai ieftine destinatii din afara Europei, cu preturi medii de sub 550 de euro pentru zborurile dus-intors din Romania.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2888 ori
Citeste mai multe despredestinatii 2018 bilete calatorie 2019