O comoara tracica, descoperita in Bulgaria

Vineri, 09 Noiembrie 2012, ora 12:41
2409 citiri
O comoara tracica, descoperita in Bulgaria

Un cufar cu obiecte din aur, care dateaza de la sfarsitul secolului al IV-lea i.e.n. sau inceputul secolului al III-lea i.e.n., a fost descoperit in partea de nord-est a Bulgariei, a anuntat joi Diana Guergova, coordonatoarea acestei expeditii arheologice, citata de AFP.

"Un cufar din lemn, descoperit intr-un strat superior al unui tumul din Omurtag din nord-estul Bulgariei, contine oase arse si ofrande valoroase din aur care au fost infasurate intr-o tesatura din fire de aur", a explicat Diana Guergova.

O diadema ornata cu capete de leu si de animale imaginare, bratari, un inel cu un basorelief al lui Eros, zeul grec al iubirii si al puterii creatoare, si diverse podoabe din fire de par de cal fac parte din aceasta comoara a getilor, unul dintre triburile tracice care au trait in sud-estul Europei din al doilea mileniu i.e.n. pana in secolul al III-lea e.n.

"Comoara se afla in cel mai inalt tumul, ce marcheaza apogeul culturii getilor", care locuiau pe ambele maluri ale Dunarii. Acel tumulus face parte din aceeasi necropola in care se afla mormintele de la Svestari, care dateaza din secolul al III-lea i.e.n., descoperit in 1982, inclus in 1985 in patrimoniul mondial UNESCO.

Diana Guergova a descoperit deja in acelasi tumul, intre 1992 si 1996, un mormant cu coloane dorice si scheletul unui cal inhumat in cadrul ceremoniilor funerare ale getilor. Sapaturile ei arheologice au fost la un moment dat intrerupte din cauza lipsei de fonduri.

Arheologii bulgari sunt convinsi ca un mormant al unui rege trac va fi descoperit in acel tumul cu ocazia sapaturilor viitoare.

"Descoperirea noastra ilustreaza splendoarea acestui sit al getilor, un trib care, prin ideile sale despre nemurirea sufletului, a influentat triburi vest-europene, precum celtii. Triburile celte au lasat urme ale trecerii lor prin sud-estul Europei, mai ales obiecte din ceramica, a precizat Diana Guergova.

#comoara Bulgaria, #comoara aur, #comoara bani, #comoara tracica , #Excursii