Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Frumusetile Romaniei, surprinse in promo-ul unui documentar ce va fi difuzat in intreaga lume

Frumusetile Romaniei, surprinse in promo-ul unui documentar ce va fi difuzat in intreaga lume
Cea mai mare cetate din Romania, Alba Carolina, apare in debutul teaser-ului documentarului "Flavours of Romania" al cunoscutului regizor Charlie Ottley. Acesta realizeaza Wild Carpathia, o miniserie documentara care prezinta frumusetile muntilor din Romania.

Cu o durata de 3,10 minute, teaser-ul debuteaza cu o imagine aeriana a fortificatiei de tip Vauban in forma de stea. Cetatea bastionara din Alba Iulia, ridicata in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, i se infatiseaza telespectatorului sub forma unui heptagon neregulat.

Imaginile au fost filmate vara trecuta de echipa de la Wild Carpathia.

"Alba Iulia va fi parte a unui nou documentar avand la baza un amestec de elemente adecvate promovarii turistice, etaland cele mai importante atractii turistice ale orasului, statice sau dinamice (cladiri sau reenactment) asimilabile Cetatii Alba Carolina. (...) Cel mai probabil, episoadele acestei serii promo vor fi finalizate la sfarsitul lunii noiembrie, urmand sa intre in circuitul de difuzare al mai multor televiziuni, precum Travel Channel", a declarat, la vremea respectiva, purtatorul de cuvant al Primariei Alba Iulia, Mihai Coser, cel care i-a fost si ghid lui Charlie Ottley.



Britanicul si echipa sa au filmat, printre altele, la Alba Iulia, Ceremonialul Garzii Cetatii Alba Carolina si spectacolul de reenactment al Garzii Romane de la Apulum. Teaser-ul contine si imagini din alte zone ale tarii, cum ar fi Brasovul sau Delta Dunarii.

"Romania este o tara cu o mie de fete. Un punct de trecere intre Orient si Occident si un vas de topire a diferitelor culturile. Este de asemenea o tara ca nicio alta, in Europa", isi incepe povestea naratorul din promo.

Documentarul "Flavours of Romania" in cadrul caruia va fi prezentata Alba Iulia va avea opt episoade, fiecare dedicat unei regiuni a tarii.

Jurnalist, scriitor si prezentator al unor emisiuni de calatorie, Charlie Ottley este autorul unor articole publicate in pubicatii prestigioase ca The Daily Express, Food & Travel Magazine si The Mail. ...citeste mai departe despre "Frumusetile Romaniei, surprinse in promo-ul unui documentar ce va fi difuzat in intreaga lume" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 579 ori