Scufundari in apa calda: Relaxeaza-te in Fiji, vara asta

Sambata, 14 Iulie 2012, ora 00:00
4860 citiri
Scufundari in apa calda: Relaxeaza-te in Fiji, vara asta

Destinatiile pentru snorkeling si scuba diving sunt numeroase, in intreaga lume, insa pentru vacanta aceasta venim cu o propunere pe care nu o poti refuza: o mica insula privata, aproape de Viti Levu, cea mai mare insula din Fiji.

Datorita pozitionarii sale geografice, apa din aceasta zona isi mentine temperatura constanta, la 26 de grade, fiind alimentata mereu de curenti calzi.

In jurul insulei se afla apele cristaline Bligh Waters, unde poti face scufundari si snorkelling sub indrumarea expertilor, intr-o apa cu o vizibilitate extraordinar de mare. Aici vei putea vedea un adevarat paradis marin, mai ales daca alegi sa practici acest sport dupa indicatiile insotitorilor specializati.

Daca vrei sa schimbi peisajul, poti alege sa faci scufundari la "Mecca scufundarilor in Pacific": Laguna Bega, in sudul insulei Viti Levu.

Bega este un loc popular pentru cei pasionati de scufundari, unde poti vizita peste 100 de situri de recife, epave de nave sau chiar rechini si caracatite.

Laguna este alcatuita din 160 de kilometri patrati de ape cristaline inconjurate de 30 de kilometri de recife - asta o face una dintre cele mai mari bariere de corali din lume.

Cum ajungi acolo?

Pentru aceasta deplasare am aflat toate detaliile zborului tau pana acolo de la Sorin Vaduvoiu, Director General Perfect Tour.

Potrivit acestuia, zborul pana la aeroportul Nadi in Fiji poate fi facut din Bucuresti cu escale la Istambul si Seoul. Distanta parcursa este de peste 16.000 de kilometri si dureaza 37 de ore si 20 de minute. La Economy Class, tariful porneste de la 870 de euro, plus taxe de 440 de euro, in limita locurilor disponibile.

Daca alegi o sedere de cel mult 120 de zile nu ai nevoie de viza, sustine oficialul, care subliniaza, insa, ca pentru plecari in data de 1 august, tariful este de 2.730 de euro.

Dupa sosirea la Nadi International Airport, vei calatori aproximativ doua ore si jumatate cu o masina privata (inclusa in pretul sederii), sau poti alege sa te deplasezi cu hidroavionul sau elicopterul pana la tarmul Viti Levu.

Insula Dolphin se afla la doar 20 de minute de tarmul Viti Levu si este inconjurata de ape cristaline-turcoaz, pe care le vei parcurge cu barca privata asigurata de complexul "Dolphin Island".

O camera dubla aici porneste de la 2737 de euro de persoana pe noapte, cu pensiune completa si transferuri.

#scufundari apa calda, #snorkelling apa calda, #mare apa calda, #vacanta Fiji , #Top luxury