Lazea a declarat ca dobanzile interbancare sunt foarte mari din cauza cotatiilor a 3-4 banci mari

Joi, 23 Octombrie 2008, ora 09:32
1490 citiri
Lazea a declarat ca dobanzile interbancare sunt foarte mari din cauza cotatiilor a 3-4 banci mari

Circa trei banci mari au cotatii foarte ridicate pe dobanzile la lei, ceea ce a ridicat si dobanda medie a pietei, motiv pentru care BNR cere ARB sa modifice modul de calcul al acestei dobanzi si intervalul in care pot varia dobanzile pentru populatie in situatii de criza, a spus Valentin Lazea. "Trei sau patru din cele 10 banci care coteaza pentru ROBOR sunt printre acele banci care actualmente sunt cu dobanda foarte sus si e normal ca media ROBOR-ului sa fie scoasa cu mult peste ceea ce ar fi normal sa fie in acest moment", a explicat, miercuri, economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Valentin Lazea.


In prezent, BNR calculeaza nivelul mediu al dobanzilor interbancare la depozitele plasate in lei in functie de cotatiile a 10 banci din piata bancara romaneasca.


"Important este ca regulamentul prin care se calculeaza ROBOR-ul este un regulament elaborat acum ceva timp de Asociatia Romana a Bancilor (ARB) si aprobat de BNR si in care nu se precizeaza ce se intampla in situatie de market failure, cand dobanzile o iau razna complet, fie in sus fie in jos", a explicat Lazea.


El a adaugat ca "pozitia conducerii BNR este ca se doreste ca ARB-ul sa produca un nou regulamnet care sa prevada aceste situatii de market failure si, in al doilea rand, sa prevada cum se vor indexa dobanzile publicului, dobinzile celor care au luat credite in aceste situatii".


"Sugestia BNR-ului este ca culoarul in care se vor situa dobanzile sa nu depaseasca culoarul dintre dobanda de la facilitatea de depozit, respectiv de la facilitatea de credit, actualmente intre 6,25% si 14,25%. Urmeaza ca ARB-ul sa elaboreze acest regulament mai rafinat si sa-l supuna aprobarii bancii nationale", a concluzionat Lazea.


Presedintele ARB, Radu Ghetea, explicase, la randul sau, ca asistam, in prezent, la un moment in care actualele reguli pe care le avem in piata de lei nu mai sunt cele mai indicate.


"Acele cotatii nu inseamna neaparat ca s-au facut si tranzactii la acele cotatii. Cand se face media si se comunica ROBOR-ul si ROBID-ul zilei se iau cotatiile de la un anumit moment, se elimina extremele si se zice iata avem cat a iesit acolo, 18% cu 57%", a spus Ghetea si a adaugat ca ar fi interesant ca BNR sa spuna care sunt cvotatiile la care s-au facut tranzactii si media dobanzilor la acele tranzactii.


Entitatile cu probleme sunt din strainatate


Economistul-sef al BNR a adaugat ca, entitatile financiare care sunt in neregula si care au creat probleme de lichiditate bancilor romanesti sunt entitati din strainatate. "Problema nu a originat in Romania", a subliniat Lazea.


El a adaugat ca atacul asupra leului a constat in speculatiile strainilor pe deprecierea leului, prin care s-a urmarit castigul celor care au avut pozitii lungi pe euro si pozitii scurte pe leu, dar in conditiile in care nu au mai fost suficienti lei in piata, dobanzile la lei au crescut foarte mult.


Insuficienta leilor din piata are drept cauza "incheierea perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii, faptul ca bancile se pregatesc sa faca plati catre trezorerie incepand cu 25 ale lunii si datorita temerii, neincrederii care s-a indus in banci, care acum tin bani poate mai mult decat le trebuie, pentru ca nu stiu ce se va intampla", a mai spus Lazea.