Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSMihai Razvan Ungureanu Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Deficitul de cont curent al Romaniei va atinge 15,3% din PIB in 2008

Deficitul de cont curent al Romaniei va atinge 15,3% din PIB in 2008
Loading from
Deficitul de cont curent al Romaniei, raportat la Produsul Intern Brut, isi va continua cresterea si in acest an ajungand la 15,3%, de la 13,9% in 2007, a avertizat miercuri Banca Mondiala in raportul 'Perspectivele Economiei Mondiale 2008'.

In 2009, soldul negativ al contului curent ar urma sa se cifreze la 14,9% din PIB, potrivit specialistilor institutiei financiare internationale.

Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, arata, la sfarsitul anului trecut, ca deficitul de cont curent va constitui o problema pentru economie daca nu va fi redus sub 10 la suta din Produsul Intern Brut pana la orizontul anului 2010.

La randul sau, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a aratat ca investitiile straine directe nu vor mai putea sustine foarte mult timp deficitul de cont curent, scaderea acestuia fiind conditionata de cresterea competitivitatii.

Potrivit Comisiei Nationale de Prognoza (CNP), deficitul de cont curent va scadea, in 2008, la 18,35 miliarde euro, reprezentand 13,3% din PIB.

Potrivit raportului Bancii Mondiale, ritmul de crestere economica consemnat de Romania va inregistra o tendinta constanta de scadere de la 7,7% in 2006, la 6,1% in 2007, 5,9% in 2008 si 5,5% in 2009.

Tendinta este similara la nivel mondial, Banca Mondiala prognozand o incetinire a ritmului de crestere a economiei mondiale de la 3,6% in 2007 la 3,3% in 2008, transmite AFP. Aceste cifre sunt net inferioare ultimelor prognoze ale Fondului Monetar International, care in luna octombrie a anului trecut miza pe o crestere a PIB mondial de 4,8% in 2008. ?i mai important, Banca Mondiala nu exclude posibilitatea intrarii economiei americane in recesiune pe fondul prelungirii crizei financiare, chiar daca mizeaza pe o crestere a PIB de 1,9%.

Expertii BM au evidentiat riscurile care ameninta aterizarea lina a economiei mondiale, respectiv deprecierea dolarului, spectrul unei recesiuni in SUA si volatilitatea crescuta a pietelor financiare. Potrivit expertilor BM, turbulentele vor persista pe pietele financiare internationale pana la sfarsitul lui 2008. Pe fondul acestor evolutii, cresterea economica a zonei euro ar urma sa se situeze la 2,1% in 2008, cu peste o jumatate de punct mai putin decat in 2007. Cresterea economiei japoneze ar urma sa revina si ea sub pragul de doua procente, cu o crestere a PIB de 1,8% in 2008.

In schimb, cresterea robusta inregistrata de economiile in curs de dezvoltare va ajuta la reducerea impactului provocat de incetinirea economiei americane in 2008. 'Pe plan comercial, cererea puternica de importuri in tarile in curs de dezvoltare va sprijini cresterea economiei mondiale', explica Hans Timmer, unul din autorii raportului. Spre deosebire de tarile bogate care vor inregistra o crestere de 2,2% in 2008, tarile in curs de dezvoltare vor cunoaste in acest an o crestere de 7,1%, estimeaza Banca Mondiala.

Pentru reducerea saraciei, raportul recomanda tarilor in curs de dezvoltare sa-si imbunatateasca capacitatile de integrare si utilizare a noilor tehnologii. Banca Mondiala estimeaza ca progresele tehnologice rapide au ajutat la reducerea procentului populatiei care traieste in saracie absoluta de la 29 % in 1990 la 18% in 2004. 'Progresele in tehnologie au fost cu 40 pana la 60 % mai rapide in tarile in curs de dezvoltare decat in tarile bogate, in perioada cuprinsa intre inceputul anilor 1990 si inceputul anilor 2000', explica Andrew Burns, economistul Bancii Mondiale. Insa lipsa de oportunitati in multe tari in curs de dezvoltare a determinat un fenomen de migratie a creierelor spre tarile bogate. Potrivit raportului prezentat de BM, din cei 21,6 milioane cercetatori stiintifici si ingineri din SUA, 2,5 milioane s-au nascut in tarile in curs de dezvoltare.

<b>Bloombiz</b>

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.

Sursa: Business24.ro
Articol citit de 930 ori