MEC vrea sa urgenteze exproprierile pentru cauze de utilitate publica

Luni, 29 Ianuarie 2007, ora 01:54
947 citiri

Procedurile de expropriere trebuie urgentate in vederea asigurarii terenurilor pentru exploatarea resurselor de lignit, dar fara a afecta interesele locuitorilor si prin protejarea dreptului propietatii, a anuntat, duminica, ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, in cadrul unei conferinte de presa.

Ministerul Economiei si Comertului /MEC/ a elaborat un proiect de lege privind unele masuri in vederea asigurarii terenurilor necesare lucrarilor miniere pentru exploatarea resurselor de lignit.

'Personal doresc ca acest proiect de lege sa devina ordonanta de urgenta', a subliniat ministrul.

In cazul terenurilor ce urmeaza a fi expropriate pentru utilitate publica se va constitui o comisie mixta in care vor fi reprezentati si proprietarii. Aceasta comisie va desemna evaluatori care vor stabili care este pretul real al terenurilor sau imobilelor.

In cadrul comisiei poate exista un evaluator din partea proprietarului, pe langa cel din partea companiei, pentru a se elimina obiectiile privind veridicitatea pretului stabilit.

'Daca cele doua parti cad de acord asupra pretului, nu va mai fi nevoie de o hotarare judecatoreasca, un act notarial fiind suficient, economisindu-se astfel foarte mult timp', a explicat Vosganian.

Daca exista litigii de mostenire sau daca proprietarul nu este multumit de pretul stabilit, acestea vor fi solutionate in instanta, dar fara a afecta procesul de expropriere, care va continua independent de hotararea judecatoreasca. Proprietarul va primi ulterior suma pe care o stabileste instanta.

'Daca acest act normativ va intra in vigoare, productia de lignit din Romania s-ar putea mari cu pana la cinci milioane tone in urmatorii ani', a spus ministrul.

In ultima perioada de timp extractiile de carbune au scazut foarte mult intrucat programul de decopertari de noi zone de extractie a fost incetinit, din cauza faptului ca exproprierea pentru cauze de utilitate publica a mers extrem de lent.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)