Senatul a aprobat reinstituirea parteneriatelor public-private

Miercuri, 05 Mai 2010, ora 12:17
1159 citiri
Senatul a aprobat reinstituirea parteneriatelor public-private

Plenul Senatului a aprobat miercuri o propunere legislativa privind parteneriatul dintre sectoarele public si privat, sustinuta de toate grupurile parlamentare, ce reglementeaza parteneriatele in toate domeniile, atat la nivel central cat si la nivel local, precizeaza NewsIn.

Propunerea legislativa a fost adoptata cu 76 de voturi "pentru" si fara voturi impotriva sau abtineri.

Notiunea de parteneriat public-privat a fost eliminata din legislatia romaneasca prin OUG 34/2006, fiind inlocuita cu alte doua notiuni, de concesiune de lucrari publice si concesiune de servicii.

Potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ, aceasta ordonanta nu a condus la rezultatele scontate privind dezvoltarea de proiecte majore bazate pe parteneriate public-privat.

Aceast proiect, sustinut de toate grupurile parlamentare, isi doreste sa stabileasca un cadru concret si transparent pentru derularea proiectelor in parteneriat public-privat.

Potrivit initiatorilor, propunerea rezolva problema atragerii de investitii, punand la dispozitia autoritatilor, atat celor centrale, cat si locale, un mecanism pentru atragerea investitiilor, reglementand de asemenea legislatia romaneasca cu cea comunitara.

Guvernul a precizat ca nu a formulat un punct de vedere asupra proiectului, dar dat fiind importanta acestuia va acorda "un acord de principiu de sustinere".

Liberalul Varujan Vosganian a anuntat ca PNL va sustine initiativa, care va inlatura "carentele" care au facut ca o buna parte a investitiilor majore din ultima perioada sa nu poata fi realizate. El a explicat ca astazi, fara o astfel de lege, statul nu ar mai fi capabil sa construiasca un baraj ca cel de la Vidraru.

#senat, #parteneriate, #public, #privat , #stiri Varujan Vosganian