Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vosganian: "Deficit de cont curent de 11,5% in 2007"

Vosganian: "Deficit de cont curent de 11,5% in 2007"
Romania ar putea inregistra in 2007 un deficit de cont curent de 11,5 la suta, explicat de ritmul inalt de crestere economica, a declarat pentru Rompres, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, care a confirmat previziunile Comisiei Nationale de Prognoza.

"Nu pot decat sa repet previziunea CNP ca se poate atinge un nivel de 11,5 la suta din PIB, dar ea este explicata si de ritmul inalt de crestere economica. O tara ca Romania, fara resurse foarte mari este greu sa sustina ritmuri de crestere economica de peste sapte la suta, fara sa aiba si un deficit de cont curent", a spus Vosganian.

Recent, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a estimat un deficit de cont curent de 11,5 la suta pentru 2007, in timp ce reprezentantii FMI estimeaza ca Romania va depasi in 2007 nivelul de 12 la suta din PIB.

Ministrul Vosganian admite ca Romania nu va atrage in 2007 atat de multe investitii precum cele de anul trecut, insa a aratat ca cele sapte miliarde de euro estimate pentru acest an ar putea acoperi doar o parte a deficitului de cont curent.

"In 2007 nu vom ajunge la noua miliarde euro investitii, pentru ca nu mai avem o banca comerciala de privatizat, dar previziunile arata ca vom absorbi sapte miliarde de euro, ceea ce dovedeste o acoperire relativ buna a deficitului de cont curent", a precizat ministrul Varujan Vosganian.

Potrivit ministrului, MEF ar putea elabora, in scurt timp, o strategie nationala cu privire la reducerea deficitului, care va viza atat stimularea exporturilor cat si diversificarea diplomatiei economice a Romaniei.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 604 ori