Vosganian: E mai greu sa fii sarac in UE decat in afara - interviu Business24

"Dupa ce am intrat in UE, ne-am dat seama ca noi de fapt suntem complementari si nu competitivi si am observat ca e mai greu sa fii sarac inauntru decat sa fii sarac afara. Daca esti sarac afara te uiti pe geam la ceilalti cum mananca, insa daca stai la masa cu ei simti si mirosul mancarii. Atunci, Romania, tara saraca in UE, si-a simtit ca o lovitura in plex saracia", a declarat fostul ministru al Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, pentru Business24.

Domnule Vosganian, de ce credeti ca unele companii straine care au facut investitii importante in Romania in ultimii ani au ales sa paraseasca Romania pentru alte tari, iar altele se gandesc serios sa le urmeze exemplul?

Raspunsul fiecarei companii este diferit, cauza este aceeasi si modul in care autoritatile inteleg raportul cu investitorii straini. Va voi da trei exemple diferite.

Pana in 2008 am incheiat parteneriate pentru cateva dintre unitatile Termoelectrica - Galati, Braila, Borzesti si Ernut. Toate acestea s-au oprit desi investitorii erau de prima mana din Europa pentru ca la incheierea acestor parteneriate, Guvernul roman a socotit util sa evalueze partea statului la un cuantum inacceptabil pentru oricine.

Noi mergeam pe ideea ca acolo se va utiliza infrastructura existenta, iar strainii vor aduce capitalul pentru a construi de la inceput centrale noi astfel incat Termoelectrica sa reintre intr-un circuit eficient. Aceste proiecte au cazut pentru ca autoritatile au negociat intr-un mod inacceptabil pentru investitorii straini.

Sa luam un alt exemplu- centrala de la Cernavoda. Aici, atitudinea statului a fost de indiferenta, daca nu chiar de dispret. Seful companiei respective a dorit o intalnire cu ministrul Economiei, intalnirea a fost aranjata, respectivul si-a luat bilet, a venit in Romania si, in momentul in care a ajuns in Bucuresti, a aflat ca intalnirea a fost contramandata.

Dupa ce toate aceste companii s-au retras, a ramas una singura- Enel. Nimeni de la Guvern nu a sunat la Enel sa-i multumeasca pentru faptul ca a ramas si ca doreste sa sustina proiectul.

EON nu si-a manifestat inca dorinta de a pleca, insa exista un ton de amaraciune in glasul managerilor. EON si alte companii acuza faptul ca programul de liberalizare al preturilor cu care ne-am angajat in momentul intrarii in UE nu este respectat.

Noi am negociat un calendar putin mai relaxat, iar el a fost acceptat ca atare, dar respectand principiul. De la o vreme acest principiu a fost abandonat, in Camera Deputatilor este chiar o initiativa legislativa cu mari sanse de reusita care doreste sa interzica exportul de gaze naturale care cred eu ca este un apogeu al modului in care o parte a clasei politice intelege spiritul real al integrarii intr-o piata comuna europeana.

Sunt trei exemple diferite. Unul care tine de neintelegerea corecta a functionarii pietei europene, altul care tine de dispretul fata de investitori si altul care tine de tentativa de a abuza, de pozitia statului care negociaza in dezavantajul investitorilor.

In toate aceste cazuri, statul nu a fost constient de importanta investitiilor straine. Cifrele sunt tulburatoare. In 2008, am avut aproape 10 miliarde de euro investitii straine, care s-au prabusit in 2011 ajungand pana la 1,5-1,6 miliarde de euro pe tot anul.

Tendinta a fost de scadere abrupt si nu se poate explica doar prin contextul international. Daca continuam in acest ritm, in 2012 investitii straine vor fi la nivel de zecimala.

Sa presupunem ca ati fi un antreprenor cu o firma de zece angajati si ar trebui sa incheiati astazi un contract pe termen lung. In ce moneda ati avea cea mai mare incredere pentru a vi se face platile catre firma dumneavoastra: euro, franc, leu sau dolar?

Ca sa fiu foarte corect, primul lucru la care m-as gandi ar fi riscul valutar si instrumentele de piata care ar putea sa diminueze acest risc valutar. M-as uita sa vad care este moneda in care desfasor cele mai multe tranzactii si in care este cel mai convenabil sa realizez imprumutul bancar.

Daca ar fi sa optez pentru o moneda stabila, in acest moment francul elvetian ar fi aceea. Trebuie sa avem in vedere ca francul elvetian este o moneda putin uzuala in astfel de tranzactii. Daca, insa, as fi pe o piata romaneasca nu m-as da in laturi nici de la moneda euro.

Mostenirea comunista, definitorie pentru situatia actuala a Romaniei?

Dinu Patriciu spunea recent ca nu putem deveni prosperi fiind un vagon in coada unui tren intrat pe o linie moarta in competitia globala. In acest caz trenul este clar UE, iar noi suntem printre tarile cele mai sarace din UE. Ne putem aduce prosperitatea singuri, in conditiile in care economia romaneasca depinde in proportie covarsitoare de economia statelor europene?

Romania a avut o situatie specifica ce vine din modul in care comunismul a stapanit economia. Poate parea putin caraghios ca eu in 2011 vorbesc despre mostenirea comunista, insa in acest caz este definitorie.

In timp ce in tari ca Polonia sau Ungaria, terenurile au ramas in proprietatea particulara si au existat culturi agricole intinse majoritatea peste 80% detinute de persoane private, sau au existat chiar partide ale micilor mestesugari, vezi cazul Ungariei, in Romania, singurii care aveau ceva bani fara sa fie suspectati la Legea 18 si vanati de politica economica erau oierii. In rest, nimeni in Romania nu dispunea decat clandestin de anumite sume de bani.

Cu exceptia privatizarilor romantice de tip Mebo, care au fost cea mai mare parte esuate si nu au facut decat sa promoveze directocratia, adica sa transforme vechii directori in noii proprietari, toate investitii facute pentru modernizare au cele ale investitiilor straine.

Romania, din aceasta perspectiva e un caz special. Peste 90% din domeniile strategice apartin capitalului strain, fie ca e vorba de banci, de asigurari, de industria otelului sau de cea a automobilelor. Nu vreau sa blamez in niciun fel investitiile straine. Au fost necesare in Romania, insa e bine sa fie dublate si de capitalul autohton.

Capitalul autohton e cel care da stabilitate unei tari si cel care cultiva noua clasa manageriala, clasa de mijloc, gulerele albe, noile mentalitati de care noi ducem atata lipsa.

Aminti-va ca la sfarsitul anilor '90, bancile cadeau ca perele coapte in luna august. Daca as face o insirare de la Dacia Felix si Credit Bank la Columna Bank, Banca Agricola, Banca Religiilor, Banca BRC, Banca Romana de Comert Exterior, veti vedea ca situatia era dramatica.

Daca nu intervenea capitalul strain care sa consolideze BRD si sa salveze Banca Agricola si Banca Postelor, Romania cu capital autohton ar fi fost undeva pe nicaieri.

Poate BCR s-ar mai fi salvat, dar capitalul strain a adus nu numai bani ci management, o noua atitudine despre mecanismele economice si a creat locuri de munca in Romania.

Aduc un omagiu capitalului strain, dar in acelasi timp nu pot sa nu observ ca a mulat Romania ca pe un bulgare de plastilina in mainile unui scolar, adica a mulat tara nu dupa specificul si traditiile romanesti ci dupa ceea ce aveau unii nevoie. Din acest motiv, Romania a devenit un fel de colonie industriala, un atelier mestesugaresc al Europei.

Sunt domenii intregi care au intrat in zona de lohn. Lohn este o formula prin care partenerul strain aduce materialul, conceptia si in tara se asambleaza, se cos nasturii, se pun fermoarele si formele. Diferenta care ramane pentru salarii si profituri este atat de mica, incat salariile sunt de mizerie si nu sunt bani de tehnologizare.

Aceasta a fost situatia Romaniei in domeniul industriei usoare, cu marea sansa ca am pastrat locurile de munca, dar cu nesansa ca am marit decalajele tehnologice.

In ceea ce priveste alte industrii, cand a inceput criza, bancile si-au restras liniile de finantare, iar combinatul siderurgic de la Galati si-a injumatatit productia. Singura care s-a salvat a fost fabrica de automobile de la Pitesti care a reusit pe piata germana sa aiba o capacitate de productie. Romania este o tara vulnerabila din acest motiv, nu exista radacini ale capitalului in Romania.

Romania este o tara concave fiindca nu poate refinanta nici macar un deficit de 4-5% din PIB. Asta e motivul pentru care o tara ca Marea Britanie, cu deficite covarsitoare este o tara sigura din punct de vedere economic, iar Romania nu.

Cei care guverneaza tara trebuie sa aiba in vedere faptul ca Romania trebuie sa se reindustrializeze, sa recladeasca industria autohtona pe baza de competitivitate.

Competitivitatea este unitatea de masura a tranzitiei din Romania, cuvantul cheie care ne va putea scoate din aceasta stare de sclavagism sau colonialism in care ne aflam .

Romania are nevoie de un proiect national. Ea a mai avut un singur proiect pe care l-a dus pana la capat: aderarea la NATO si UE. Aderarea la UE a fost rodul unor mutatii structurale.

Dupa ce am intrat in UE ne-am dat seama ca noi de fapt suntem complementari si nu competitivi si am observat ca e mai greu sa fii sarac inauntru decat sa fii sarac afara.

Daca esti sarac afara te uiti pe geam la ceilalti cum mananca, insa daca stai la masa cu ei simti si mirosul mancarii. Atunci, Romania, tara saraca in UE, si-a simtit ca o lovitura in plex saracia.

Intelectualitatea si oamenii capabili au inceput sa emigreze, banii adusi n-au putut fi absorbiti pentru ca Romania nu avea structuri institutionale puternice si, dupa cum vedeti, zilnic avem problem cu adaptarea pseudo-democratiei romanesti la regulile democratiei traditionale europene.

Cum se poate transforma Europa dintr-o mare entitate birocratica intr-o zona unde libera initiativa, antreprenoriatul si liberalismul economic sa fie trenduri principale?

UE trebuie sa schimbe paradigma statului. In UE, cuvintele de acest fel nu prea sunt folosite, oamenii prefera sa utilizeze un limbaj conventional si din acest motiv, Europa a ajuns unde este in momentul de fata, un tinut suprareglementat care isi leaga singura o cala de picior, ca la ocnasi.

Prin suprareglementare pierde competitia cu tarile emergente. Statul costa prea mult.

Nouriel Roubini spunea ca asistam la esecul capitalismului. Nu e adevarat, asistam la esecul statului.

Capitalismul ar fi bun, numai ca avem un stat care il tot imbranceste, ii leaga mainile la spate si ii spune sa faca flotari.

UE ar trebui sa redefineasca atributiile statului si sa faca astfel incat democratia sa fie mai flexibila si mai putin costisitoare. Daca am aduna toate costurile datoriei publice din tarile UE si toate deficitele, am ajunge la niste sume la care pentru a numara zerourile ne-ar trebui minute in sir.

Am fost la Geneva la o conferinta despre energie. Mi-am dat seama, intr-un mod foarte abrupt si neplacut pentru mine, ca Europa este doar un colt de pamant in lume, din ce in ce mai mica. Acolo, in lumea energiei, se vorbeste mai mult despre Rusia, China, sisturile din SUA decat despre Europa care nu este decat un client, nu este decat cineva care se uita cu ochii umezi peste tijghea la mila celui care imparte energia.

Trebuie sa ne imaginam o lume in care nu Columb europeanul a descoperit America ci poate sa ne gandim ca au fost si africani, asiatici sau americani care au descoperit Europa si ca nu suntem buricul pamantului.

De curand, sefa FMI, Christine Lagarde declara ca lipsa masurilor impotriva crizei instalata in Europa poate trage toata economia mondiala cu un deceniu in urma. Europa pare anchilozata si mult mai putin pregatita in competitia in care Statele Unite si China vor lua partea leului...

Europa este suprareglementata, are costuri suplimentare ce vin din aceasta reglementare si din acest motiv are un handicap competitional cu alte tari. Trebuie gasita o formula in care sa aducem toata omenirea la acelasi numitor si, in competitive, sa avem o singura linie de plecare.

Exista o alta tema foarte complicata in legatura cu aceasta afirmatie privind felul in care tarile trebuie sa-si gestioneze datoria publica.

Exista mai multe cauze in UE. Una tine de faptul ca in UE au intrat tari cu o cultura civica diferita, state care au experimentat dictaturi si au pierdut pasul. Ma refer la Grecia, Spania, Portugalia si Irlanda.

Sa luam pe de o parte Germania, care dupa al Doilea Razboi Mondial a facut eforturi considerabile de a-si inchide traumele si de a se maturiza si, pe de alta parte, aceste tari.

Aceste tari, inclusiv Romania, au avut multa viata netraita, perioade grele, pline de nostalgii pe care au vrut sa le recupereze repede. Din acest motiv toate tarile de care am vorbit au ajuns sa aiba mari probleme privind nivelul datoriei publice si costurile de refinantare.

Problema datoriilor publice este intr-o mare masura o chestiune de cultura civica. Asta se intampla si in alte tari in care exista un anumit suport de cultura civica dar pe care clasa politica l-a neglijat sau l-a dispretuit intr-o anumita perioada - acesta e cazul Italiei.

Fiecare moment de trufie, in care uiti ca tara nu e neaparat mostenire de la parinti sau imprumut de la copii, te duce in aceasta situatie.

Eu insumi, cand eram Ministrul Finantelor, am avut mult de furca cu aceasta dorinta a romanilor de a recupera viata netraita si de a redobandi repede ceea ce generatii intregi au pierdut.

Este un proces de maturizare si cred ca pana la urma stapanirea datoriei publice va fi un pact cu trecutul si mai ales cu viitorul nostru.

Dupa izbucnirea acestei crize, pornita din mediul financiar-bancar, ca liberal, sunteti pentru mai multa reglementare sau, in continuare, sustineti ca fluxurile de capital sunt in cautare de piete cat mai dereglementate in goana lor dupa profit?

Aveam la mine la Focsani un negustor care dis-de-dimineata turna ulei peste mititei ca mirosul sa atraga musterii.

Imaginati-va ca sistemele bancare au ajuns sa fie exact precum gratarul de mititei al negustorului cu singura diferenta ca nici macar spre pranz nu aveau mititei sa puna pe el. Oamenii veneau, se imbulzeau, ademeniti de aroma si cand cereau, negustorii ridicau din umeri.

Asta s-a intamplat intr-o comparatie plastica cu Lehman Brothers si cu alte sisteme care au creat instrumente financiare, care in momentul in care au vrut sa-si recapete corespondentul real nu au mai avut de unde sa-l ia.

Eu sunt pentru existenta unor repere mai stabile, pentru o corespondenta mai buna intre instrumentele financiare si economia reala. Asta nu se poate realiza decat prin existenta unei anumite reglementari.

In zilele noastre nu trebuie sa cerem in mod simplist reducerea rolului statului. Asta e o formula gresita pe care nici liberalii nu o sustin. Noi vorbim despre redimensionarea rolului statului.

Statul, fata de perioada comunista, nu trebuie doar sa-si reduca functiunile, trebuie sa-si rafineze functiunile.

Ma declar pentru redefinirea rolului statului, reducerea lui ca actor si rafinarea si adaptarea functiilor lui ca arbitru al pietelor.

Mai avem putin si in loc sa "strangem cureaua" in jurul braului, o strangem in jurul gatului...

Bancile par ca asteapta ca valorile activelor imobiliare sa revina la valorile de acum cativa ani si abia atunci sa dea drumul la creditare. Si-au dat seama ca au gresit expunandu-se prea mult pe finantarile pietei imobiliare?

Bancile privesc un anumit barometru, anume nivelul creditelor neperformante care creste amenintator atat in ceea ce priveste persoanele fizice cat si in ceea ce priveste companiile.

Bancile au o raspundere fata de cei care au pus banii acolo si in acelas timp au o obligatie in ceea ce priveste criteriile de solvabilitate. Basel II a adaugat si a intarit conceptul de solvabilitate.

In plus, bancile au un client nedezmintit, vesnic flamand care este statul. Prin 2007-2008 am avut mult de furca cu bancile cand refinantam datoria publica.

Institutiile financiare aveau numerosi clienti - firmele - si atunci tineau la pret. Uneori dobanda over-night o urcau pana la 20% fata de asa numita dobanda lombard care era de aproximativ 14%.

Dupa 2009, lucrurile s-au schimbat fiindca firmele au inceput sa-si piarda bonitatea. Bancile au inceput sa riste mai putin cu firmele, s-au dus la stat si au scazut si dobanda pentru ca nu aveau alt client.

Acum, bancile sunt foarte retinute pentru ca in situatia in care judecatorul sindic incepe sa imparta creditorilor bunurile, ele se trezesc in brate cu niste imobile cu care nu au ce face, pe care nu le pot vinde, pe care piata nu le absoarbe.

Neexistand o piata imobiliara atractiva, bancile se gandesc de doua ori. Nu mai vorbesc de faptul ca in cazul in care cineva de la tara ia un credit si vrea sa puna garantie pamantul sau alte acareturi, bancile nici macar nu se ostenesc sa-i deschida usa de la intrare.

Din aceasta situatie se iese in mod natural prin scaderea unor costului fortei de munca,a costul de constructie, sau a costului creditului bancar si aici BNR ne-a mai ramas putin datoare.

O mana de ajutor poate sa vina si din partea statului care are niste parghii active si care trebuie sa readuca un pact national pe care sa-l accepte toate partidele.

In mod normal, partidele politice ar trebui sa convina asupra a trei domenii importante: infrastructura, competitivitate si marile sisteme publice.

Multi spun ca "daca am intrat in UE, trebuie sa traim ca in UE". Romania duce insa lipsa de un echilibru fiscal si este multe ori caracterizata ca fiind o tara impredictibila. Asteptam ca Uniunea sa-si schimbe filosofia fiscala, sau Romania trebuie sa adopte un sistem conform cu propriile nevoi?

In situatia in care Europa impune un singur sistem fiscal, Romania ar fi intr-o situatie foarte delicata.

Nu cred ca o Europa cu Germania, Franta si Marea Britanie ar accepta o cota unica de impozit pe venit de 16% sau o cota de impozit pe profit de numai 16%.

Nu cred ca ar accepta regimul de impozit pe proprietate care e in Romania. Noi, asa cum suntem astazi, nu suntem capabili sa facem fata unei legislatii comune in plan fiscal.

Am putea sa traim ca in Europa in sensul ca daca semaforul e pe rosu sa nu traversam strada, daca legile interzic, noi insine trebuie sa ne interzicem. In primul rand, ar trebui sa ne educam sa traim ca in Europa.

Nimeni nu iti da salariul de profesor si apoi te duci si iei diploma. Noi trebuie sa luam diploma de cetateni europeni pe care nu ne-o da numai Dimitrie Cantemir, Titu Maiorescu si Nicolae Iorga ci ne-o da modul in care traim zi de zi. Apoi, incetul cu incetul vom putea trai ca in Europa.

Cel mai dureros lucru astazi este administrarea fiscala. In 2008, am demarat un program de administrare fiscala cu Spania, de creare a unui suport informatics pentru administrarea fiscala.

Notarii, in clipa in care incheie o tranzactie, o comunica la serverul central. Cand te duci sa cumperi un aspirator, factura se comunica, iar cel de la administratie stie in fiecare moment tot ce-ai cumparat tu.

Administratorul fiscal are in timp real o evolutie a intregii economii romanesti. El nu trebuie sa stea sa-ti calculeze situatia financiara ca sa-ti returneze TVA pentru ca el stie.

Acest sistem ar economisi pe de o parte numarul de functionari, ar evita haiducia celor card se duc pe la angro-uri ca sa mai stranga bani pentru Craciun si ar ridica foarte mult nivelul economiei fiscalizate.

Informatizarea administratiei fiscale este primul lucru pe care ar trebui sa-l faca Ministerul de Finante in viitor.

Cifrele sunt dramatice. Nu colectam nici macar 60% din taxa pe valoare adaugata. Daca am face toate aceste lucruri, Romania ar duce-o mai bine fara sa avem nevoie de "curea". Mai avem putin si in loc sa "strangem cureaua" in jurul braului, o strangem in jurul gatului.