Cumnatul regelui Spaniei a fost condamnat la inchisoare pentru coruptie

Marti, 12 Iunie 2018, ora 14:20
1107 citiri

Tribunalul Suprem spaniol l-a condamnat, marti, in apel pe Inaki Urdangarin, cumnatul regelui Felipe al VI-lea, la 5 ani si 10 luni de inchisoare pentru acuzatii de coruptie.

Pedeapsa a fost redusa, fata de cea pronuntata in februarie, in prima instanta, de 6 ani si 3 luni de detentie, relateaza AFP, Reuters si EFE, citand un comunicat al tribunalului.

Fost campion olimpic la handbal, Inaki Urdangarin a fost gasit vinovat ca s-a folosit de pozitia sa in cadrul familiei regale pentru a obtine contracte in Insulele Baleare si la Valencia prin intermediul unei societati non-profit, Noos, pe care o prezida. Platile ilegale au ajuns la milioane de euro.

Pedeapsa dictata marti ar putea duce la incarcerarea lui Urdangarin, care, potrivit legislatiei spaniole, mai dispune de posibilitatea unui recurs la Curtea Constitutionala.

Urdangarin traieste impreuna cu sotia sa, infanta Cristina, si cei patru copii ai lor in Elvetia.

Sentinta initiala, pronuntata de un tribunal din Mallorca, a survenit la capatul a sase luni de ancheta si in contextul unei serii de cazuri de coruptie care au implicat politicieni si persoane publice.

Unul din acest cazuri a luat sfarsit in luna mai cu incarcerarea a zeci de responsabili de rang inalt din Partidul Poporului (PP) si cu o motiune de cenzura impotriva liderului formatiunii, premierul Mariano Rajoy. Votul deputatilor a dus la demiterea lui Rajoy si inlocuirea cu socialistul Pedro Sanchez. ...citeste mai departe despre "Cumnatul regelui Spaniei a fost condamnat la inchisoare pentru coruptie" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Inaki Urdangarin condamnat inchisoare, #Inaki Urdangarin cumnat rege Spania, #cumnat rege Spania inchisoare , #Stiri International