Bulgaria si-a modificat planurile de aderare la zona euro ca urmare a presiunilor venite de la BCE

Marti, 12 Iunie 2018, ora 23:33
1767 citiri
Bulgaria si-a modificat planurile de aderare la zona euro ca urmare a presiunilor venite de la BCE
Foto: Arhiva Ziare.com

Cedand presiunilor venite de la Banca Centrala Europeana si Uniunea Europeana, Bulgaria va incerca anul viitor sa adere simultan la uniunea bancara si la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), anticamera zonei euro, a declarat marti ministrul bulgar de Finante, Vladislav Goranov.

In urma cu doar cateva saptamani, acelasi Vladislav Goranov spunea ca autoritatile de la Sofia insista pentru ca Bulgaria sa adere la uniunea bancara abia dupa aderarea la ERM-2, transmite Bloomberg.

Se pare insa ca Guvernul celui mai sarac stat membru UE s-a pliat in cele din urma recomandarilor venite de la BCE si Comisia Europeana, care insista ca Sofia trebuie sa imbunatateasca guvernanta corporativa, economiile si bancile.

"Vom insista pentru ca ambele sa se intample in aceeasi zi", a spus marti Vladislav Goranov intr-o conferinta organizata la Sofia. Potrivit lui Goranov, in zilele urmatoare o delegatie de oficiali bulgari se va deplasa la sediul BCE pentru discutii intense cu privire la procedurile de aderare si calendarul pentru ambele institutii.

Goranov nu a precizat daca Guvernul de la Sofia intentioneaza sa isi respecte promisiunea anterioara de a depune cererea de aderare la ERM-2 pana la finele lunii iunie.

Bulgaria, cea mai saraca tara membra a Uniunii Europene, indeplineste toate criteriile economice pentru aderare la ERM-2. Moneda nationala, leva, este deja legata de euro, datoria publica este sub media din zona euro si sub limita de 60% din PIB ceruta de UE, iar tara inregistreaza un surplus bugetar.

Insa, in timp ce aderarea Bulgariei la ERM-2 a primit sprijinul cancelarului german Angela Merkel si al presedintelui Frantei, Emmanuel Macron, BCE a fost mai reticenta avand in vedere ca au trecut doar cativa ani dupa ce a patra mare banca din Bulgaria a intrat in colaps, ceea ce a declansat demisia guvernatorului Bancii Nationale si alegeri anticipate.

Citeste mai departe despre "Bulgaria si-a modificat planurile de aderare la zona euro ca urmare a presiunilor venite de la BCE" pe Ziare.com.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Bulgaria aderare zona euro , #Stiri International