Greva Ryanair se extinde. 400 de curse aeriene vor fi anulate, vineri, in Europa

Joi, 09 August 2018, ora 10:18
1226 citiri
Greva Ryanair se extinde. 400 de curse aeriene vor fi anulate, vineri, in Europa
Foto: Facebook/ Ryanair

Ryanair va anula, vineri, un zbor din sase, dupa ce pilotii din Germania si Olanda au anuntat ca se vor alatura grevei de 24 de ore planificata in Irlanda, Suedia si Belgia, in cea mai aglomerata perioada a sezonului estival.

Deja operatorul aerian irlandez anulase 146 de curse aeriene programate pentru vineri, ca rezultat al miscarilor de protest planificate in Irlanda, Suedia si Belgia.

Cu cele 250 de anulari cauzate de greva din Germania, vor fi aproape 400 de zboruri anulate in data de 10 august, sau 17% din cele peste 2.400 de curse aeriene programate in acea zi in Europa, transmit DPA si Reuters.

Si sindicatul VNV al pilotilor olandezi a anuntat ca va declansa o miscare de protest vineri, dupa ce Ryanair a amenintat ca se va adresa tribunalului pentru a-i impiedica pe angajatii din Olanda sa faca greva in timpul verii.

"Nu vrem sa schimbam modelul de afaceri al Ryanair, dar inca putem schimba multe alte lucruri", a afirmat directorul operational Peter Bellew.

Acesta a dat asigurari ca operatorul aerian irlandez este dispus sa analizeze o componenta variabila a salarizarii.

Anul acesta, actiunile Ryanair au scazut cu peste 10%. Miercuri, titlurile au inchis in crestere cu 1%, la 13,60 euro.

Directorul de marketing al Ryanair, Kenny Jacobs, a declarat miercuri ca, in mod obisnuit, compania opereaza 250 de curse aeriene din si spre Germania, folosind echipaje locale.

Pasagerii care si-au rezervat bilete la aceste zboruri isi vor putea primi banii inapoi sau vor putea schimba gratuit data plecarii, a adaugat Kenny Jacobs.

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) a anuntat miercuri ca pilotii Ryanair din Germania vor declansa o greva de 24 de ore vineri, la ora 01:01 GMT.

Sindicatul cere imbunatatirea conditiilor de munca si majorarea salariilor pentru pilotii Ryanair, dar reprezentantii VC au anuntat miercuri ca operatorul aerian a exclus orice crestere salariala.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o lista cu 34 de cereri, solicitand salarii decente, imbunatatirea platii concediilor de boala si contracte de munca pe baza tarii de origine si a legislatiei irlandeze. Lista a fost semnata de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriana low-cost din Europa dupa numarul de pasageri, opereaza 21 de rute de pe aeroporturile din Romania, respectiv Timisoara, Bucuresti si Craiova.

Avertismente de la MAE: Canicula in Spania, greva la ...citeste mai departe despre "Greva Ryanair se extinde. 400 de curse aeriene vor fi anulate, vineri, in Europa" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

China folosește inteligența artificială pentru a influența alegerile din SUA
China folosește inteligența artificială pentru a influența alegerile din SUA
Potrivit unui raport recent publicat de Microsoft Threat Analysis Center (MTAC), atât China cât și Coreea de Nord intensifică eforturile de a influența procesul electoral din Statele Unite ale...
Elon Musk vrea să-i taxeze pe utilizatorii care postează și dau ”like-uri”
Elon Musk vrea să-i taxeze pe utilizatorii care postează și dau ”like-uri”
Elon Musk, cunoscut pentru abordările sale inovative și adesea controversate în tehnologie, a avut în vedere transformarea platformei de social media Twitter, acum redenumită X, într-un...
#greva piloti ryanair , #Stiri Preturi