Trenurile nemtilor nu mai merg ceas: Deutsche Bahn cere 7,3 miliarde de euro de la Guvern, pentru a remedia situatia

Joi, 06 Decembrie 2018, ora 15:52
2814 citiri
Trenurile nemtilor nu mai merg ceas: Deutsche Bahn cere 7,3 miliarde de euro de la Guvern, pentru a remedia situatia
Foto: CC0 Creative Commons

Operatorul feroviar Deutsche Bahn va avea nevoie de inca 7,3 miliarde de euro (8,3 miliarde de dolari) in urmatorii ani pentru a mentine si a-si imbunatati reteaua, se arata intr-un document intern consultat de Reuters.

Compania germana estimeaza ca va trebui sa ceara Guvernului sa faca aceasta investitie suplimentara disponibila pana in 2023 pentru a pastra functionala reteaua de 33.000 de kilometri de cale ferata.

Un purtator de cuvant al Deutsche Bahn nu a dorit sa comenteze informatia.

Deja Executivul a alocat aproape 28 de miliarde de euro pentru investitii in retea in perioada 2019 - 2023.

Banii vor fi necesari in special dupa 2020, "pentru a moderniza reteaua de cale ferata", se arata in document.

Aceste investitii sunt esentiale pentru a reduce intarzierile si anularile trenurilor, care afecteaza increderea clientilor.

Operatorul feroviar a raportat anul trecut o usoara crestere a numarului de trenuri care nu au ajuns la timp la destinatie.

Deutsche Bahn, unul din cei mai mari angajatori din Germani, trebuie sa angajeze 19.000 de muncitori in acest an pentru a-i inlocui pe cei din generatia baby boomers care ies la pensie. Aceasta dupa ce in ultimii cinci ani a angajat peste 60.000 de noi muncitori. Iar acest program de recrutari nu se va opri in viitorul apropiat avand in vedere ca 44% din angajatii companiei de cai ferate germane au o varsta de peste 50 de ani iar 28% au peste 55 de ani.

#trenuri Germania, #intarzieri trenuri Germania , #Germania