Studiu EY: Cresc investitiile in energie regenerabila. Sectorul intra in faza "fara subventii"

Luni, 27 Mai 2019, ora 13:44
4099 citiri
Studiu EY: Cresc investitiile in energie regenerabila. Sectorul intra in faza "fara subventii"
Foto: CC0 Creative Commons

Sectorul energiei regenerabile intra intr-o noua faza de dezvoltare fara subventii in toata lumea, potrivit celei de-a 53-a editii a raportului EY Renewable Energy Country Attractiveness Index (RECAI).

China continentala si SUA raman pe primele doua locuri in clasamentul celor mai atractive 40 de piete din lume pentru investitii in energie regenerabila, in timp ce Franta urca doua pozitii, pe locul al treilea, datorita atentiei speciale acordate capacitatilor eoliene plutitoare offshore si dublarii tintelor sale anuale pentru extinderea capacitatilor eoliene la tarm.

Alte urcari notabile in clasament s-au inregistrat de catre Coreea de Sud (pozitia a 27-a, cu o urcare de 7 locuri) si Vietnam (pozitia a 26-a, cu o urcare de 17 locuri), generate de planurile lor de a construi noi proiecte de energie regenerabila cu o capacitate de 4 GW si, respectiv, 475 MW.

Norvegia (locul 36, cu o crestere de noua pozitii) si Finlanda (locul 39, cu o crestere de trei pozitii) revin in top in urma unor noi investitii planificate, sprijinite de contracte de achizitie directa de energie (PPA) intr-un mediu aproape fara subventii.

Printre tarile cu evolutii in scadere se numara Mexic (locul al 19-lea, o coborare de sase pozitii) si Taiwan (locul al 33-lea, o coborare de sase pozitii), care au fost afectate de incertitudini politice majore.

"Romania poate reveni pe harta marilor investitori in energie regenerabila odata cu cresterea competitivitatii noilor echipamente, ca urmare a scaderii rapide a costurilor de productie si instalare la nivel global", spune Mihai Draghici, Senior Manager, Business Advisory Services, EY Romania.

Avand in vedere ca energia regenerabila devine un sector din ce in ce mai nesubventionat, in care proiectele concureaza pe piata in functie de avantajele economice si ecologice, cea mai recenta editie a RECAI analizeaza doua caracteristici conexe ale acestui nou peisaj: modul in care proiectele se adapteaza la noul context marcat de preturile de vanzare a energiei si la dezechilibrele pietei (riscul comercial), precum si rolul tot mai important al cumparatorilor de energie in subscrierea proiectelor de energie verde.

"Europa a deschis calea catre proiecte nesubventionate in zone cu resurse regenerabile bune. Proiecte multiple derulate in tarile scandinave, Regatul Unit si Spania, sunt sprijinite de investitii private si PPA-uri care le asigura stabilitatea necesara. Pentru piata energiei regenerabile in general, un viitor fara subventii guvernamentale este unul care nu va mai fi vulnerabil la schimbari bruste de politici sau la modificarile retroactive ale tarifelor promise. De asemenea, intr-un astfel de context, fortele pietei impun disciplina, promoveaza eficienta si accelereaza reducerile de costuri care sa permita sectorului sa stea pe propriile picioare", a declarat Ben Warren, coordonator EY Global Power & Utilities Corporate Finance.

Achizitiile de energie verde au explodat anul trecut, mai multe companii intrand pe piata pentru prima data. Potrivit raportului, contractele de achizitie directa de energie au sustinut anul trecut generarea a 13,4 GW de energie verde, mai mult decat dublu fata de nivelul de 6,1 GW inregistrat in 2017.

De asemenea, raportul indica faptul ca noi companii si noi tari se adapteaza la un mediu al energiei regenerabile fara subventii. Pentru multe companii, motivatia de a incheia PPA-uri este strict economica, urmarind contracte pe zece ani sau mai mult si acoperirea pe termen lung a riscurilor generate de volatilitatea pretului energiei electrice. Alte companii aleg sa achizitioneze energie regenerabila din motive care tin de reputatie sau pentru a-si reduce expunerea la emisiile de carbon.

Indicele subliniaza ca in mai multe tari, precum Japonia si Indonezia, incheierea de PPA-uri cu dezvoltatorii este dificila din cauza obstacolelor legislative. Cu toate acestea, tot mai multe tari realizeaza ca investitiile in infrastructura energetica nu trebuie sa provina de la contribuabili. In tari precum Taiwan, PPA-urile corporative sunt posibile acum, in timp ce pe alte piete (precum Franta, Spania si Australia) modificarea conditiilor a generat o explozie a volumelor contractelor de achizitie directa de energie.

Piata energiei regenerabile din China trece printr-o tranzitie, in contextul in care guvernul cauta sa tina in frau costul subventiilor. Totusi, avand in vedere preocuparile legate de poluare, scaderea costurilor tehnologiilor si interesul actorilor internationali, este de asteptat ca dezvoltarea celei mai mari piete de energie verde din lume sa continue.

"Continuam sa fim martorii unor evolutii solide spre un viitor integral electric, datorita dezvoltarii surselor de energie regenerabila si utilizarii electricitatii de catre consumatorii finali intr-un mod netraditional. Preconizam o crestere sustinuta a cererii pentru energie electrica curata, neutra din punct de vedere al amprentei de carbon, care va incuraja investitiile in noi tehnologii energetice, inclusiv in stocarea in acumulatori si infrastructura pentru vehicule electrice", a declarat Benoit Laclau, coordonator EY Global Energy.

O tendinta puternica de crestere in sectorul energiei regenerabile s-a inregistrat recent pe segmentul capacitatilor eoliene offshore, care se bucura de un mare succes in Europa si care se extinde tot mai mult in alte tari. In timp ce in Europa acest segment va continua sa creasca semnificativ in urmatorul deceniu, printre pietele emergente pentru capacitatile eoliene offshore se vor mai numara Statele Unite, China continentala, Japonia, Taiwan si Coreea de Sud.

Câciu vs. Burduja. Miniștrii se contrează pe schema de investiții pentru energie regenerabilă: ”Să nu fie plătită de populație”
Câciu vs. Burduja. Miniștrii se contrează pe schema de investiții pentru energie regenerabilă: ”Să nu fie plătită de populație”
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a criticat marți, 26 martie, schema de susținere a energiei regenerabile prin Contracte pentru Diferență (CfD). Într-un...
Ministrul Burduja anunță o nouă schemă de investiții pentru energie regenerabilă: ”Este un exemplu al succesului”
Ministrul Burduja anunță o nouă schemă de investiții pentru energie regenerabilă: ”Este un exemplu al succesului”
Ministerul Energiei a lansat luni, 25 martie, schema pentru Contracte pentru Diferenţă (CfD) în domeniul energiei regenerabile, un instrument financiar menit să stimuleze producţia de energie...
#investitii energie regenerabila, #energie regenerabila , #Energie regenerabila