Ten impecabil, dupa 12 ore de munca pe zi - Vezi cum il poti obtine

Sambata, 10 Martie 2012, ora 00:00
4420 citiri
Ten impecabil, dupa 12 ore de munca pe zi - Vezi cum il poti obtine

Machiajul bio te ajuta sa respecti codul bunelor maniere in afaceri, care iti impune un aspect impecabil al tenului, indiferent de nivelul de stres si presiunea la care esti supusa intr-o zi de munca la birou. Mai mult decat atat, produsele bio au un efect benefic asupra pielii, spre deosebire de cosmeticele clasice.

Make-up artistul Mirela Paduraru iti spune de ce sa alegi astfel de produse in ingrijirea ta zilnica, iti dezvaluie cateva trucuri si iti recomanda produse bio, in functie de tipul tau de ten.

Urmand toate aceste sfaturi vei reusi sa ai un ten frumos si sanatos, chiar daca lumea business nu iti permite prea multe ore de relaxare sau mese sanatoase si regulate in fiecare zi.

Motive pentru care o femeie de afaceri ar trebui sa aleaga machiajul bio pentru o zi petrecuta la birou

O femeie de afaceri poate petrece cel putin 10 ore zilnic in fata calculatorului, in sedinte, intalniri cu partenerii de afaceri, focusata pe diverse documente, analize, rapoarte si situatii.

Codul manierelor in afaceri impune un aspect impecabil al tenului, chiar daca suntem supuse stresului, presiunii, negociem, motivam, cautam solutii la situatii neasteptate. Un aspect placut ne poate ajuta intr-o mai buna relationare cu cei din jur, indiferent ca este vorba de colegi, sefi, subalterni, parteneri de afaceri sau chiar reprezentantii concurentei.

Produsele de machiaj bio ajuta la crearea unui look atractiv dar si mentin sanatatea pielii, restabilindu-i echilibrul cu ajutorul ingrendientilor activi, organici, 100% naturali. Un produs de machiaj bio cu siguranta nu contine parabeni si fenoxietanol, substante care in timp dauneaza grav sanatatii tenului. Produsele de machiaj bio trec prin verificari riguroase ale calitatii acestora, pentru a obtine certificari Ecocert sau Cosmebio.

Carui tip de ten i se potriveste mai bine machiajul bio?

Din fericire machiajul bio se potriveste tuturor tipurilor de ten. Tenul uscat, deshidratat sau alipic poate beneficia de hidratarea si ingrendientele naturale dintr-o baza de machiaj bio, conceputa special pentru confortul pielii tale. Tenul gras poate fi matifiat cu o pudra de orez din agricultura ecologica, ce are rolul de a absorbi excesul de sebum.

Tenul normal isi poate pastra mult mai bine hidratarea si luminozitatea cu ajutorul unor produse care respecta ph-ul natural al pielii. Ingrendientele naturale ca: uleiul de argan, uleiul de migdale, sambure de caisa, uleiul vegetal de macadamia sau untul de Shea protejeaza tenul, contribuind si la imbunatatirea texturii acestuia.

Ce produse recomandati pentru o ingrijire cat mai puternica a fetei?

Sfatul meu ar fi ca in loc sa ne concentram pe o "ingrijire cat mai puternica", mai bine sa ne focusam pe o "ingrijire corecta".

Recomand oricarei femei de afaceri sa-si inceapa dimineata cu o demachiere si o tonifiere corecta a tenului, urmata apoi de aplicarea cremei contur de ochi si a bazei de machiaj bio atat pe fata, cat si pe gat si decolteu. Machiajul bio vine ulterior, in completarea ingrijirii zilnice. Iarna este bine sa folosim o crema nutritiva, vitaminizanta, evitand cremele hidratante (necesare cu siguranta vara).

Ce trucuri, utile pentru orice business woman, ne puteti impartasi?

O femeie de afaceri trebuie sa aiba in egala masura fata, gatul, decolteul si mainile ingrijite. Prin urmare, recomand aplicarea bazei de machiaj bio pe aceste zone, pentru un aspect catifelat al pielii. Anticearcanul si fondul de ten trebuie folosite cu masura, fara sa incarcam inutil tenul. Machiajul trebuie fixat cu pudra de orez, pentru a-i conferi rezistenta.

Recomand aplicarea pudrei pe zona T (frunte, nas, barbie) cu o pensula de pudra din par natural, pe care sa o scuturam de exces inainte de aplicare. Pentru a nu crea pete inestetice in obraz, se poate amesteca blush-ul (fardul de obraz) cu un pic de pudra, inainte de aplicare. Daca ne dorim un machiaj sofisticat in doua minute, ceea ce ne ramane pe pensula de blush dupa aplicare, poate fi folosit sub arcada, pentru crearea umbrelor la ochi, ca in fotografii.

Sprancenele trebuie periate si aranjate impecabil, iar arcada poate fi subliniata fin de un fard alb mat.

Daca dorim sa renuntam la mascara, putem trasa cu creionul contur de ochi o dunga, cat mai aproape de linia genelor, pe care o estompam cu pensula oblica.

Mai adaugam un strop de gloss pe buze si un zambet frumos in oglinda...

Care este diferenta intre un machiaj natural cu produse bio si un machiaj natural cu produse de machiaj profesionale? (atat ca efect vizual, cat si ca efect asupra pielii)

Ca efect vizual, pot parea initial la fel. Ca efect asupra pielii nu pot fi comparabile. Daca se intelege actiunea nociva a parabenilor, fenoxietanolului, prafului de mica si a altor substante cu potential cancerigen din produsele de machiaj, precum si ca la nivelul ochilor si buzelor gradul de absortie al produselor este mult mai ridicat, suntem motivate sa alegem un machiaj sanatos, bio.

O veste buna este ca machiajul profesional nu mai trebuie delimitat de machiajul bio. S-a creat deja prima linie de produse profesionale bio din lume.

Exista un "fenomen" al machiajului bio in afara? In cat timp credeti ca machiajul bio va deveni un trend si in Romania?

In afara ceea ce noi numim "trendul bio" este considerat respect pentru natura, pentru noi insine si pentru cei din jur. Sa consumi atat cat ai nevoie si sa fie un produs / serviciu de buna calitate, care in procesul de fabricatie nu dauneaza mediului inconjurator, este un act de responsabilitate. Sa precizam ca produsele de machiaj bio sunt reincarcabile.

Asta inseamna ca nu aruncam de fiecare data ambalajul produsului, contribuind astfel la protejarea mediului inconjurator si implicit a sanatatii noastre.

In cat timp va deveni popular in Romania?... Depinde de noi, cat respect de sine avem si cat de mult ne preocupa sanatatea noastra, a mamelor, fiicelor, prietenelor si a tuturor femeilor importante din viata noastra.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ten impecabil, #machiaj bio, #machiaj femeie afaceri , #Stresul