Presedintele chinez: China, pregatita sa-si dezvolte afacerile cu Romania

Marti, 02 Iulie 2013, ora 11:04
2762 citiri
Presedintele chinez: China, pregatita sa-si dezvolte afacerile cu Romania
Foto: telegraph.co.uk

Presedintele chinez Xi Jinping s-a angajat marti, la intalnirea cu premierul roman Victor Ponta, sa dezvolte cooperarea intre China si tarile din Europa Centrala si de Est.

China si Romania sunt prieteni buni, care se inteleg si se sprijina reciproc, a precizat Xi Jinping, adaugand ca prietenia bilaterala reprezinta o conditie preliminara si o baza importanta pentru o cooperare pragmatica, transmite Xinhua.

China este pregatita sa lucreze cu Romania pentru a extinde schimburile si cooperarea in toate domeniile, pentru a spori coordonarea in afaceri multilaterale si pentru a promova legaturile bilaterale la un nivel mai inalt, a spus el, in contextul intrevederii cu Victor Ponta, aflat in vizita in China.

Crearea unui cadru de cooperare intre China si tarile din Europa Centrala si de Est a oferit o noua platforma pentru cooperarea Chinei cu tarile din aceasta regiune, inclusiv cu Romania, a precizat seful statului chinez, potrivit Xinhua.

Xi Jinping a mai subliniat ca tara sa este dispusa sa lucreze cu cele 16 state din Europa Centrala si de Est pentru a spori dimensiunea si nivelul cooperarii, pentru a obtine mai multe rezultate in domeniul cooperarii.

Potrivit Xinhua, Victor Ponta a spus ca Romania si China se bucura de o prietenie traditionala de lunga durata si ca dezvoltarea Romaniei a fost sustinuta de cooperarea reciproc avantajoasa dintre cele doua tari.

Romania este dispusa sa fie cel mai bun partener de cooperare al Chinei in Europa, a adaugat el, exprimandu-si in acelasi timp speranta ca ocazia implinirii a 65 de ani de la stabilirea de relatii diplomatice bilaterale va duce la progresul relatiilor.

Romania va continua sa joace un rol pozitiv in sprijinirea cooperarii Chinei cu tarile din Europa Centrala si de Est, precum si a relatiilor Europa-China, a mai declarat Ponta, potrivit Xinhua.

#afaceri Romania China, #Ponta afaceri China , #Afaceri