Legea de limitare a tranzactiilor in numerar si de reducere a comisioanelor se aproba saptamana viitoare

Joi, 06 Februarie 2014, ora 08:59
1984 citiri
Legea de limitare a tranzactiilor in numerar si de reducere a comisioanelor se aproba saptamana viitoare

Proiectul de lege privind limitarea tranzactiilor in numerar si reducerea comisioanelor bancare va fi aprobat de Guvern probabil saptamana viitoare, a anuntat, miercuri, premierul Victor Ponta, precizand ca a avut o noua discutie pe aceasta tema cu ministrul Finantelor.

"Am discutat din nou cu ministrul de Finante si, probabil saptamana viitoare, ca proiect de lege, vom veni cu acea initiativa prin care, pe de-o parte, se limiteaza tranzactiile in numerar la 10.000 lei, dar in paralel cu plafonarea comisioanelor bancare, in asa fel incat oamenii sa nu piarda nimic, iar bancile, care o sa aiba rulaj mai mare, sa nu isi creasca neaparat profitul pe seama oamenilor, ci sa fie un mod de combatere a evaziunii fiscale, dar si de sprijin pentru populatie care sa nu afecteze bancile", a spus Ponta in sedinta de guvern.

Tranzactiile in numerar vor fi limitate concomitent cu reducerea comisioanelor

Premierul a anuntat, marti, ca tranzactiile in numerar vor fi limitate concomitent cu reducerea comisioanelor bancare, dar nu prin ordonanta, ci prin lege, iar bancile, care "au castigat destul", trebuie sa fie de acord cu aceasta masura, mai ales ca vor castiga prin cresterea numarului de tranzactii.

Aprobarea celor doua masuri prin proiect de lege presupune ca acestea vor fi aplicate doar dupa ce actul este adoptat si de catre Parlament, nu doar de Guvern, si promulgat de presedinte, nu imediat cum s-ar fi intamplat daca erau promovate prin ordonanta de urgenta. In Parlament, proiectul poate fi insa si modificat fata de forma aprobata de Guvern, inainte sa fie aplicat.

Ministerul Finantelor a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta, prezentat de MEDIAFAX in 24 ianuarie, care releva ca Guvernul vrea sa interzica plata in numerar pentru cumpararile de terenuri, case si masini, indiferent de valoarea acestora, atat cumparatorul, cat si vanzatorul riscand o amenda de 20% din valoarea tranzactiei.

Aceasta prevedere este valabila atat pentru firme, cat si pentru populatie si cuprinde toate tipurile de imobil, precum si orice fel de autovehicul, indiferent daca este la prima vanzare sau second-hand.

De asemenea, Guvernul introduce noi plafoane privind platile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic in numerar, precum si platile in numerar pe care poate sa le faca populatia catre firme.

Astfel, platile in numerar pe care le pot efectua firmele intre ele si catre persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, si va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plati intre persoanele fizice.

In prezent, plafoanele zilnice pentru platile in numerar intre firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei catre acelasi furnizor si de 10.000 de lei in cazul platilor catre retelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi pastrat.

In acelasi proiect sunt limitate si comisioanele interbancare pe care banca emitenta a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale carei terminale se realizeaza plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit si la 0,3% pentru cardurile de credit.

Nerespectarea nivelurilor maxime ale comisioanelor sau informatiilor obligatorii din acrodurile banca-comerciant constituie contraventie si vor fi sanctionate cu amenzi cuprinse intre 10.000 de lei si 200.000 de lei.

#tranzactii numerar, #limita tranzactii, #comision bancar , #Guvern