Ponta: Nu vreau circ la privatizarea CFR Marfa. Trebuie repuse in circulatie Intercity-urile

Miercuri, 06 Februarie 2013, ora 12:48
1466 citiri
Ponta: Nu vreau circ la privatizarea CFR Marfa. Trebuie repuse in circulatie Intercity-urile

Strategia de privatizare a CFR Marfa este discutata in sedinta de Guvern, dupa ce ieri a fost aprobata de Consiliul Suprem de Aparare al Tarii (CSAT). Trebuie evitat circul cu orice pret, a spus premierul Victor Ponta inaintea inceperii sedintei de Guvern.

"Am aprobat ieri in CSAT si azi in Guvern strategia de privatizare a CFR Marfa, va rog sa aveti grija in mod direct ca procedurile sa se desfasoare bine", i-a spus Victor Ponta ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu.

Premierul a reamintit ca CFR Marfa se va privatiza prin licitatie, cu investitori strategici, dar nu garanteaza pentru succesul acestui proces.

"Garantia de 10 milioane de euro ne scuteste de circ si alte evenimente, dar nu inseamna ca avem garantat succesulj", a afirmat Victor Ponta.

Intercity-urile trebuie repuse in circulatie

"In perioada urmatoare trebuie sa gasim solutia pentru Intercity-ul Bucuresti-Constanta", a spus premierul.

Trenurile Intercity pe ruta Bucuresti-Constanta au fost suspendate din data de 1 februarie, din cauza furturilor de pe linia ferata, care provoaca intarzieri foarte mari. Decizia este temporara, cursele urmand a fi reluate peste doua luni.

"Saptamana viitoare, chiar si prin ordonanta de urgenta, poate dublam minimul si maximul pedepselor pentru furturile de materiale rulante", a afirmat Ponta.

"Trebuie sa gasim solutii si pe partea de paza. Pana incepe sezonul trebuie sa avem Intercity-uri", a mai spus oficialul.

Potrivit reprezentantilor CFR, hotii fura cabluri de alimentare, sisteme de semnalizare, cabluri de telecomunicatii si diverse alte piese pe care le pot valorifica la centrele de colectare a fierului vechi si metale neferoase.

#Victor Ponta privatizare CFR Marfa, #Victor Ponta trenuri Intercity, #licitatie CFR Marfa , #Guvern