Ponta promite sprijin pentru constructia podului peste Prut de la Bumbata-Leova

Vineri, 04 Aprilie 2014, ora 17:20
1812 citiri
Ponta promite sprijin pentru constructia podului peste Prut de la Bumbata-Leova

Premierul Victor Ponta a promis, vineri, in cadrul unei intalniri cu presedintii de raioane din Republica Moldova din cadrul Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru", sprijinul Guvernului pentru constructia unui pod peste prut la Bumbata-Leova, pe langa celelalte doua, de la Ungheni si Falciu.

Presedinta raionului Leova a solicitat insistent, in cadrul intalnirii, sprijin pentru constructia podului, care a fost distrus in timpul celui de-al doilea razboi mondial, pledand pentru importanta acestuia fata de legaturile dintre cetatenii de pe cele doua maluri ale Prutului, iar premierul a asigurat-o ca l-a convins.

"Doamna presedinte, stati un pic, ca pe mine m-ati convins. Aveam aici, in fata, doua poduri cu albastru, adica le facem, la Ungheni si la Falciu, si aveam un pod cu rosu, adica nu il facem, la Bumbata-Leova. Asa de bine ati vorbit ca l-am colorat deja in albastru", a spus Ponta, care i-a solicitat vicepremierului Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltarii Regionale, prezent la discutie, sa aloce fondurile necesare in cadrul proiectelor de cooperare transfrontaliera.

La randul sau, prezent si el la intalnire, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, a aratat ca institutia pe care o conduce va ajuta la reconstructia podului.

"Nu mai faceti fapte bune, ca, stiti, nicio fapta buna nu ramane nepedepsita", i-a raspuns Ponta, facand astfel aluzie la faptul ca presedintele CJ Prahova este urmarit penal sub acuzatiile de luare de mita si abuz in serviciu.

Proiectul liniilor de inalta tensiunie are intarzieri

Autoritatile moldovene au cerut si urgentarea proiectului liniilor de inalta tensiune de 400 Kw, iar Ponta a explicat ca a fost o problema cu Ucraina si din acest motiv proiectul a fost intarziat.

"A fost o problema cu Ucraina, in decembrie, si acum trebuie sa o rezolvam politic cu noul guvern ucrainean, ca ne-au bagat un mic bat", a precizat Ponta.

La randul sau, vicepremierul Liviu Dragnea a aratat ca proiectele pentru alimentare cu apa si canalizare, solicitate de catre autoritatile moldovone, pot fi finantate din fondurile europene pentru cooperare transfrontaliera si a anuntat ca, in perioada imediata, oficialii de la Chisinau vor transmite lista cu gradinitele care vor fi renovate din cei 20 milioane euro alocati de Romania, iar banii vor fi transferati imediat de Guvern.

La reuniune a participat si senatorul PSD Mircea Geoana, Inalt Reprezentant al Primului-Ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice si de diplomatie publica, care a aratat ca, odata cu liberalizarea regimului de vize UE pentru cetatenii Republicii Moldova, autoritatile romane si moldovene trebuie sa evalueze posibilitatea infiintarii de puncte comune de trecere a frontierei, pe modelul celor dintre Ucraina si Polonia.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pod Bumbata Leova, #pod Prut, #Ponta pod Prut , #Guvern