Ponta: Teoria taxe mici - evaziune mica nu se aplica Bulgariei si Romaniei

Joi, 14 Noiembrie 2013, ora 19:29
1058 citiri
Ponta: Teoria taxe mici - evaziune mica nu se aplica Bulgariei si Romaniei

Romania are una dintre cele mai scazute poveri fiscale din Uniunea Europeana /UE/, dar teoria ca taxele cele mai mici duc la evaziunea cea mai mica nu se aplica, din pacate, Bulgariei si Romaniei, a declarat joi, la finalul sedintei de guvern, premierul Victor Ponta.

"Din pacate, teoria ca taxele cele mai mici duc la evaziunea cea mai mica nu se aplica in cazul Bulgariei si Romaniei. Bulgaria este apreciata ca avand o economie neagra mai mare chiar decat Romania. Cred ca e ceva mult mai complex (...) E vorba de educatie, sistem de control, pe care incercam sa le rezolvam in timp", a spus primul ministru.

Datele privind bugetul pe 2014 prezentate joi de seful Executivului arata ca veniturile bugetare in Romania se vor situa la 32,9% din PIB, comparativ cu media veniturilor bugetare din UE de 46% din PIB.

Potrivit lui Ponta, Romania are una dintre cele mai scazute poveri fiscale din UE si, implicit, printre cele mai mici venituri din Uniune.

#taxe Romania, #evaziune fiscala , #Guvern