Virgil Popescu a fost numit secretar de stat la Ministerul Economiei

Luni, 04 Noiembrie 2013, ora 19:17
2306 citiri
Virgil Popescu a fost numit secretar de stat la Ministerul Economiei

Liberalul Virgil Daniel Popescu a fost numit luni secretar de stat la Ministerul Economiei, potrivit unei decizii a premierului publicate in Monitorul Oficial.

Totodata, acesta a fost eliberat din functia de vicepresedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.

Virgil Daniel Popescu a detinut in Guvernul Tariceanu functia de secretar de stat la Departamentul pentru Dialog Social din structura Cancelariei Primului-Ministru.

Virgil Daniel Popescu este doctor in stiinte economice, specializarea management.

In 1998 si 1999 a absolvit cursurile de management si management financiar ale Institutului Wifi, Austria. Este evaluator, membru al Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania.

#virgil popescu secretar stat, #ministerul economiei secretar, #premierul Victor Ponta , #Guvern