Noua lege privind redeventele, finalizata in 2013, promite Ponta

Joi, 11 Iulie 2013, ora 14:17
1524 citiri
Noua lege privind redeventele, finalizata in 2013, promite Ponta

Premierul Victor Ponta a anuntat joi ca in acest an va fi finalizata si probabil adoptata noua lege privind redeventele, care urmeaza sa prevada crearea unui fond special, dupa modelul norvegian, din banii incasati astfel finantandu-se diferite proiecte importante.

"In acest an vom finaliza - si probabil vom si adopta - noua lege privind redeventele. Expira cei zece ani din contractul din 2004 cu Petrom, practic, anul viitor Romania va avea redevente pentru toate resursele sale naturale - redevente la media europeana", a precizat primul-ministru, la Palatul Victoria, in cadrul unei conferinte de presa pe tema "Planului national de investitii strategice si creare de locuri de munca".

El a adaugat ca OMV Petrom isi continua investitiile de aproape un miliard de euro in dezvoltarea de noi zacaminte.

"Petrom e companie romaneasca, chiar daca are o participatie majoritara OMV. Isi continua investitiile de aproape un miliard de euro in dezvoltarea de noi zacaminte. Proiectul de la Suplacu de Barcau, de 200 de milioane de euro, este doar un proiect nou, care nu fusese prevazut initial", a aratat Ponta.

Pe 16 iunie, premierul a declarat ca noua lege a redeventelor, care va fi adoptata in 2014, urmeaza sa prevada crearea unui fond special, dupa modelul norvegian, iar din banii astfel incasati vor fi finantate proiecte importante pentru tara.

"Anul viitor expira cei zece ani conveniti in acordul cu OMV in care nu puteam umbla la redevente. La anul viitor vom avea o noua lege a redeventelor, in care vom aplica media europeana. Nu spun ca vom face cele mai mari redevente, ca pleaca oamenii din tara. Nu le vom mai face insa nici cele mai mici, va fi exact media mondiala, astfel incat sa existe interesul sa ramana in tara, sa exploateze. (...)

Mai e un lucru pe care vreau sa-l punem in lege: vreau sa facem, pe modelul Norvegiei, un fond special, in care toate redeventele pe care le vom incasa pentru noile exploatari - fie ca e vorba de offshore, fie ca e vorba de gaz de sist - sa fie puse intr-un fond, nu in buget, de unde platim diverse cheltuieli ale administratiei sau salarii sau pensii, ci le punem intr-un fond de dezvoltare si le folosim numai pentru finantarea obiectivelor prioritare: o sa decidem - avem nevoie de autostrazi, sa informatizam toata tara, sa facem un centru cum e cel de la Magurele", a afirmat Victor Ponta.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#legea redeventelor, #Victor Ponta redevente , #stiri Victor Ponta