Cum schimba Putin istoria Rusiei dupa pofta inimii

Miercuri, 01 Aprilie 2015, ora 11:56
2773 citiri
Cum schimba Putin istoria Rusiei dupa pofta inimii
Foto: Russian Art and Culture

Istoria Rusiei prinde o noua forma sub influenta exercitata de noua ideologie a "tarului" Vladimir Putin.

Modificarile vizeaza secole intregi si figurile unor despoti teribili, incepand cu Ivan cel Groaznic.

In cautarea unor atribute mai putin terifiante, muzeografii nu se sfiesc sa-l porecleasca pe acesta Ivan cel Sever, in cadrul unei recente expozitii cu tema istorica gazduita de Kremlin, arata ziarul New York Times.

Pe acelasi calapod

Rusii dau acum vina pe occidentali pentru zugravirea unei imagini teribile a tarului Ivan cel Groaznic prin intermediul gravurilor germane din secolul al XVI-lea in care sunt redate atrocitatile comise de tar si ostenii lui.

Ivan cel Groaznic ar fi fost si primul lider rus lovit de sanctiunile economice impuse de europeni, se arata in show-ul organizat la Kremlin.

Pe vremea aceea, tarile europene au blocat livrarea de metal catre Rusia, pentru a opri fabricarea tunurilor armatei lui Ivan. Suna cunoscut, nu-i asa?

Distorsiuni istorice

Acesta este insa doar un exemplu din recentele show-uri cu tema istorica care se dovedesc a distorsiona evenimentele pentru a le adapta politicii actuale ale Kremlinului.

"Istoria a ajuns o unealta ideologica. Mesajul acestor expozitii este ca Rusia este o cetate asediata, care are nevoie de un comandant puternic, iar orice incercare democratica de inlaturare a acestuia submineaza tara", explica istoricul Nikita P. Sokolov.

In schimb, muzeografii care au coordonat expozitiile publice din ultima vreme neaga vehement ideea ca ar actiona la ordinele Kremlinului: "Prabusirea Uniunii Sovietice din 1991 declansat un torent de informatii istorice cu aspect negativ, care trebuie sa-si gaseasca echilibru", sustin acestia.

"Niciodata un reprezentant al guvernului nu a venit sa-mi spuna cum ar trebui scrisa istoria. Este total neadevarat ca istoricii Rusiei danseaza dupa cum la canta presedintele", sustine indignat Yuri A. Nikiforov, un specialist in perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Nikiforov este voluntar in cadrul Societatii Istorico-Militare a Rusiei, o organizatie pe care opozantii actualei puteri o acuza ca ar fi in spatele expozitiilor cu tenta ideologica desfasurate in ultima perioada.

Societatea infiintata in 2012 are aparenta unei organizatii aproape publice si este finantata de ministerele Culturii si Apararii din Rusia.

Cu toate acestea, bugetul sau nu a fost niciodata dezvaluit.

Bratul civil al lui Putin

Proslavirea maretiei Rusiei este unul din punctele asumate in noul mandat de presedinte al lui Vladimir Putin.

La infiintarea Societatii Istorico-Militare, Putin a promis sprijin guvernamental si i-a indemnat pe membrii acesteia sa apere "valorile patriotismului, patria mama, demnitatea nationala si loialitatea fata de radacinile neamului".

Ministrul culturii, Vladimir Medinski, a fost printre primii care au recunoscut necesitatea unei linii trasate de seful statului.

"Aveam nevoie de aceste indrumari venite de la Kremlin. Ele sunt foarte corecte", declara ministrul.

La randul sau, Rostislav Medinski, tatal ministrului si unul dintre consilierii guvernamentali pentru veteranii de razboi, tocmai a incununat luna aceasta gandirea liderilor moscoviti cu o expozitie de picturi dedicata anexarii Crimeii de acum un an.

"Societatea Istorico-Militara rezolva una dintre sarcinile ideologice de a educa cetatenii in spiritul unui inalt patriotism.

Pe un teren necultivat cresc buruieni, iar, in societate, in lipsa unei ideologii, se creeaza un vid din care fascismul isi poate inalta capul", sustine Medinski senior.

Elogiul dinastiilor

O alta expozitie publica, "Istoria mea. Dinastia Rurik", elogiaza perioada de peste 700 de ani dintre 862-1598, in care regii si tarii Rusiei au provenit din randurile acestei familii.

Criticii considera ca Medinski nu a facut altceva decat sa-si impuna viziunea proprie asupra istoriei tarii pe o perioada care prezinta obstacole notorii in documentare.

Tema centrala se invarte tot in jurul unitatii si agresiunilor externe impotriva Rusiei.

Criticii nu au ezitat sa desfiinteze show-ul pus in scena de Medinski.

"Ivan este fondatorul politiei secrete a Rusiei, in 1564, iar executiile ordonate de acesta erau cu adevarat terifiante, nu doar fictiuni starnite de occidentali", explica istoricul Sokolov.

Cat despre sanctiunile economice impuse de statele europene din acea perioada, acestea sunt doar basme, mai spune istoricul.

Rusia detinea din plin rezerve de fier. Singura blocada a fost cea impusa de statele baltice unor mesteri celebri ai vremii din Rusia.

"Expozitia lui Medinski este pur politica. Nu are nimic de a face cu adevarurile istorice", mai spune Sokolov.

O problema de PR

Ministrul Culturii, Vladimir Medinski, este gata oricand sa despice firul istoriei in patru, pe indelete.

Ivan cel Groaznic, in opinia sa, este o traducere neadecvata a termenului "grozni" din rusa, mai potrivit fiind Ivan cel Sever, sustine el.

In privinta recordului tarului la executii umane, acesta poate fi contestat prin performantele reginei Elizabeta a Angliei.

"Este doar PR, la fel ca si diferenta intre sobolan si hamster", afirma ministrul Culturii.

Istoricii se declara alarmati de noua turnura a politicii culturale din Rusia, care pare sa se intoarca la obscuritatea de dinainte de 1990. Vladimir Putin a respins aceasta obiectie in cursul anului trecut.

Cu toate acestea, muzee care amintesc de ororile primelor decenii ale comunismului rusesc sunt in pericol sa-si inchida portile.

Un exemplu concludent il ofera Perm 36, deschis intr-un fost lagar al Gulagului sovietic, care si-a inchis luna trecuta portile din cauza taierii subventiilor guvernamentale.

Cu tinta fixa

Mai sunt destule muzee care inca nu au picat in valul schimbarii ideologice dictate de Kremlin.

Insa pentru cele care au intrat in zona de influenta a politicii Moscovei diferentele dintre noua ideologie si adevarul istoric tind sa devina flagrante.

Apogeul va fi atins probabil in timpul celebrarii celor 70 de ani de la victoria aliatilor impotriva Germaniei naziste. Un prim semnal l-a dat o alta expozitie pusa in scena de Iuri Nikiforov cu titlul "Remember".

Folosind fotografii de arhiva, expozitia a fost centrata pe evolutia nazismului in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial in tarile baltice si Ucraina, atrocitatile lui Hitler si imagini cu soldatii rusi ucisi in timpul inaintarii Armatei Rosii catre Berlin.

O legatura cu prezentul a fost realizata prin impodobirea unui perete intreg cu imagini ale grupurilor de extrema-dreapta din Ucraina.

Rusia inca mai foloseste ca argument pentru anexarea Crimeii si sprijinirea separatistilor din estul Ucrainei revigorarea gruparilor neonaziste in Ucraina, dupa revolta populara din Kiev.

"Remember" evita insa afisarea unor alte evenimente din istoria URSS, precum ar fi pactul Ribbentrop-Molotov, care a consfintit alianta dintre Hitler si Stalin pana la invazia germana din 1941.

"O astfel de simplificare devine inevitabila, cand nu dispui de un spatiul expozitional generos", a scaldat-o Nikiforov.

Supereroii rusi si pericolul nazist

La Muzeul de Istorie Contemporana, unul dintre cele mai mari din Rusia, o expozitie dedicata bataliei pentru Ucraina din 1943 face direct legatura cu situatia actuala prin vocea ghidului.

"Dupa cum vedem astazi pe teritoriul Ucrainei, aceste evenimente nu au disparut in negurile istoriei. Jarul a continuat sa mocneasca si, din nefericire, acest parjol fascist a reizbucnit in urma cu an an", prezinta ghidul muzeului paralela trasata intre cele doua epoci.

Irina Velikanova, fost consilier moscovit, actualul director al muzeului, sustine ca misiunea acestei institutii trebuie sa fie legata direct de radacinile patriotismului.

"Nu ascundem ca suntem interesati de formarea tineretului rus in spirit patriotic si civic", recunoaste aceasta.

Valentin Diaconov, graficianul care asigura caricaturile pentru prima pagina a cotidianului Kommersant, spune ca a incercat sa ignore expozitiile istorice dirijate de Kremlin, in speranta ca vor disparea curand.

"Sunt doar o forma de spectacol. Noi nu discutam despre istorie, este prea complicat. Noi discutam despre supereroi", a spus Diaconov.

#expozitii istorice Rusia, #istorie mistificata Rusia, #vladimir putin, #ideologie culturala pro Kremlin, #propaganda culturala Rusia , #Presedintele Rusiei