Putin indeamna Ucraina la o integrare economica cu Rusia

Duminica, 28 Iulie 2013, ora 11:00
1306 citiri
Putin indeamna Ucraina la o integrare economica cu Rusia
Foto: time.com

Presedintele rus, Vladimir Putin, a indemnat Ucraina, care incearca sa se apropie de Europa, la o integrare cu Rusia din punct de vedere economic, subliniind legaturile spirituale dintre cele doua tari ortodoxe, in cadrul unei celebrari religioase la Kiev.

Seful statului rus, care a inceput o vizita de doua zile in Ucraina pentru a sarbatori 1.025 de ani de la crestinirarea Rusiei Kievene a celebrat "o unitate spirituala solida" care serveste drept "baza pentru prietenia ruso-ucraineana".

"Suntem cu totii mostenitori spirituali a ceea ce s-a intamplat in urma cu 1.025 de ani (...). In acest sens, suntem un popor unit", a declarat el, evocand crestinarea, in 988, a Rusiei Kievene, primul stat al slavilor estici care s-au impartit apoi in rusi, ucraineni si bielorusi.

Festivitatile religioase la care participa presedintii sarb Tomislav Nikolici si moldovean Nicolae Timofti se desfasoara inaintea unui summit la Vilnius, in noiembrie, care ar putea sa se incheie cu un acord de asociere intre Ucraina si Uniunea Europeana.

"Vom respecta orice alegere a poporului ucrainean" privind integrarea in structurile postsovietice, dominate de Moscova, a subliniat Putin, adaugand ca, reunite, economiile celor doua tari vor fi mai competitive.

"In prezent, asistam la o concurenta foarte puternica pe pietele mondiale. Doar unindu-ne eforturile vom putea sa devenim competitivi si sa castigam in aceasta lupta incrancenata", a apreciat presedintele rus.

"Putem si o vom face", a adaugat el.

"Avem multe interese comune care pot crea conditii favorabile dezvoltarii economiilor noastre", a subliniat la randul sau presedintele Viktor Ianukovici.

Moscova impinge de mai multi ani Ucraina sa renunte la orientarea sa europeana pentru a se intoarce catre est si a invitat aceasta tara sa se integreze intr-o uniune vamala formata pentru moment din Rusia, Kazahstan si Belarus.

Fosta republica sovietica situata la portile Europei, Ucraina este impartita, de la independenta sa in 1991, intre Rusia si Occident.

De la preluarea conducerii tarii, in 2010, presedintele Viktor Ianukovici incearca sa intretina legaturi mai stranse cu UE, ramanand insa in relatii bune cu Rusia.

Relatiile dintre Kiev si Uniunea Europeana s-au deteriorat net la incarcerea fostului premier Iulia Timosenko in 2011, denuntata de UE, care suspecteaza o persecutie politica.

Semnarea unui acord de asociere intre Uniunea Europeana si Ucraina este respins permanent din cauza dosarului Timosenko.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Ucraina Rusia integrare economica, #Outin integrare Ucraina, #Vladimir Putin Ucraina , #Presedintele Rusiei