Putin vrea un loc in Europa. Munca de lamurire incepe din Grecia

Joi, 26 Mai 2016, ora 18:05
9263 citiri
Putin vrea un loc in Europa. Munca de lamurire incepe din Grecia
Foto: Wikimedia

Vladimir Putin si-a trimis buzduganul in Grecia, cu o zi inainte sa fie primit in vizita la Atena, prin intermediul unui comentariu publicat in presa elena, in care sustine ca nu exista probleme de nerezolvat intre Moscova si Bruxelles, dar e mare pacat de agricultura grecilor, care are de suferit din cauza sanctiunilor occidentale impuse Rusiei.

Putin si-a facut publice vederile despre relatia Rusiei cu UE intr-un comentariu publicat in cotidianul elen Kathimerini, cu doar o zi inainte de vizita pe care o va efectua in Grecia, ingormeaza agentia TASS.

"Din punctul nostru de vedere, nu exista probleme de nerezolvat in relatia cu Europa. Pentru a reveni pe drumul parteneriatului multidimensional este important sa renuntam la logica vicioasa a jocurilor unilaterale si sa luam in calcul si opinia si interesul celeilalte parti", a scris presedintele Rusiei.

Putin sustine ca Rusia si-a facut cunoscuta intentia de a mentine un parteneriat echitabil cu UE in mai multe puncte: "de la liberalizarea regimului vizelor de calatorie pana la crearea unei aliante energetice.

Pana acum insa, nu am intalnit disponibilitatea celeilalte parti de a veni in intampinarea acestor propuneri", a explicat seful Federatiei Ruse.

Liderul de la Kremlin a deplans si situatia creata de blocada economica impusa atat de Bruxelles, cat si de Moscova ca reactie si contra-reactie la scandalul legat de declansarea crizei din Ucraina, amintind si pierderile suferite de agricultorii din Grecia.

"Acest lucru a afectat serios dinamica schimburilor bilaterale dintre tarile noastre care s-au diminuat anul trecut cu o treime, insumand pierderi de 2,75 miliarde de dolari. In special, sectorul agricol din Grecia a avut de suferit in mod serios", a comentat Putin pentru cotidianul elen.

Presedintele Rusiei s-a avantat chiar sa propuna un parteneriat care sa reuneasca UE si Uniunea Euro-Asiatica creata de Moscova intr-un singur bloc comun, care sa domine din punct de vedere strategic si economic intreaga regiune de la Atlantic la Pacific.

"In urma concluziilor trase prin prisma evenimentelor din Ucraina, trebuie sa depunem eforturi menite sa creeze o zona de cooperare economica si umanitara pe o arhitectura de securitate egala si indivizibila care sa acopere spatioul de la tarmul Atlanticului pana la Pacific", a afirmat in articol presedintele rus.

Vladimir Putin sustine ca un astfel de proiect nu poate fi realizat prin tinerea in izolare a Rusiei si insista pentru realizarea unei uniuni mai largi pe continentul European.

"Este clar ca asigurarea unui loc meritoriu pentru Batranul Continent in noua realitate internationala va fi posibila doar prin unificarea potentialului tuturor tarilor europene, inclusiv Rusia", a mai declarat Putin pentru presa din Grecia.

#vladimir putin, #relatii Rusia UE, #vizita Putin Grecia, #schimburi comerciale Rusia Grecia , #Presedintele Rusiei