Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Lupta pentru energie: Nabucco vs South Stream

Lupta pentru energie: Nabucco vs South Stream

Romania a semnat luni, la Ankara, alaturi de Bulgaria, Ungaria, Austria si Turcia, acordul interguvernamental de tranzit al gazoductului Nabucco, proiect considerat concurent al gazoductului ruso-italian South Stream, precizeaza NewsIn.

Proiectul Nabucco

Proiectul Nabucco, o alternativa la principalul furnizor de gaze al Europei, Rusia, a demarat in 11 octombrie 2002, la Viena, cand cele cinci tari implicate - Austria, Bulgaria, Ungaria, Turcia si Romania - au semnat un acord de cooperare pentru infiintarea unui consortiu in vederea efectuarii unui studiu de fezabilitate privind crearea unei rute de transport al gazelor naturale.

Proiectul Nabucco a fost consemnat in Tratatul Cartei Energiei al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene in 26 iunie 2003.


Scopul proiectului este diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale UE, prin construirea unui gazoduct care va porni de la Marea Caspica si va ocoli Rusia si care va transporta gaze naturale din Azerbaidjan si alte state din Asia Centrala inspre tarile din vestul Europei, traversand Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria si Turcia.


Altfel spus, Nabucco ar transporta gazele din zona Marii Caspice si a Orientului Mijlociu catre Turcia, Bulgaria, Romania, Bulgaria si Austria, ajungand astfel pe piata Uniunii Europene.


In iulie 2006, comisarul european pentru energie si ministrii de resort din tarile care vor fi traversate de gazoductul Nabucco au semnat, la Viena, un acord privind sprijinul politic si financiar care va fi acordat proiectului, evaluat la acea data la 5,8 miliarde de dolari.

Conducta va avea o lungime de 3.300 de kilometri, din care pe teritoriul Romaniei vor trece 457de kilometri, iar lucrarile de constructie urmeaza sa inceapa la sfarsitul anului 2010 si sa fie definitivate in 2013, pentru ca din 2014 conducta sa fie functionala.

Punctul de pornire al gazoductului este la Erzurum, in Turcia, unde se intalnesc conductele Baku-Tbilisi-Ceyhan din Azerbaidjan via Georgia si cea din Iran, urmand sa treaca prin Bulgaria, Romania si Ungaria, punctul final fiind la terminalul de la Baumgarten, in Austria.


Pe teritoriul Romaniei conducta va trece pe ruta Bechet - Petrosani - Arad (continuata cu Szeged, pana in Ungaria). Conducta trebuia initial sa treaca din Iran spre Europa, prin Turcia si Balcani, dar, in 2006, interesul s-a reorientat spre gazul caspic din Azerbaidjan, Turkmenistan si Kazahstan. I


n functie de negocierile de dinaintea inceperii efective a lucrarilor, gazele naturale vor putea proveni din Iran, Irak, Azerbaidjan, Turkmenistan si Kazahstan, desi Iranul si Irakul ca furnizori imediati pun probleme.


Iranul este supus sanctiunilor internationale din cauza ambitiilor sale nucleare, iar Irakul a spus ca deocamdata nu are un surplus de gaz pentru a-l furniza conductei, concentrandu-se pe acoperirea consumului intern.

Proiectul va fi realizat de o companie mixta, la care societati de gaze din sase state partenere - Botas (Turcia), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (Romania) si din 2008 si RWE (Germania) au participatii egale.


Liderul companiei de proiect este grupul austriac OMV. La acest proiect se estima la un moment dat ca Romania va avea o contributie de aproximativ 850 de milioane de euro, platibili in patru ani.

Costul proiectului se ridica la 7,9 miliarde de euro, suma ce aproape s-a dublat de la estimarile initiale de finantare si care va fi oferita de un grup de banci, printre care Banca Europeana pentru Investitii.


Desi Uniunea Europeana considera Nabucco unul dintre cele mai importante proiecte energetice ale sale, inceperea constructiei a fost amanata de mai multe ori si este prevazuta in prezent pentru inceputul anului 2011, urmand ca gazoductul sa intre in exploatare in 2014.


Importanta acestui proiect a fost recunoscuta si de Comisia Europeana (CE) prin includerea sa in programul TEN (Trans European Networks), pe lista proiectelor prioritare. Aceasta includere presupune si finantarea de catre CE a 50% din valoarea de realizare a studiului, restul fondurilor necesare fiind asigurate din sursele proprii ale celor cinci companii.

Cu toate ca a demarat in 2002, proiectul a suferit mai multe amanari. Potrivit planurilor initiale, Nabucco urma sa fie functional in 2011. In toamna anului 2005, intre Austria si Turcia au aparut divergente dupa ce grupul austriac OMV a anuntat ca intentionaza sa infiinteze o companie mixta cu Iranul ca tara furnizoare de gaz pentru Nabucco.


Turcia nu a privit cu ochi buni aceasta intentie. Proiectul Nabucco nu a avansat nici in 2006, din cauza lipsei unor surse de finantare. Un alt obstacol a reprezentat cererea Turciei de a cumpara 15% din gazul care ar urma sa treaca prin Nabucco, Turcia nedorind sa fie doar o tara de tranzit.

La 27 iunie 2006, reprezentantii celor cinci state au semnat un acord politic prin care isi exprimau intentia de a continua realizarea acestui proiect. Cu aceeasi ocazie, ministrii energiei din tarile implicate s-au intalnit cu Andris Piebalgs, comisarul european pentru energie, pentru a semna o declaratie in vederea facilitarii finantarii proiectului.

Inainte de a incepe constructia propriu-zisa, statele implicate doresc sa obtina din partea Comisiei Europene unele derogari de la regulile comunitare. Mai precis, vor sa aiba posibilitatea de a incheia contracte de aprovizionare pentru o perioada initiala de la 10 pana la 20 de ani.


In vara anului 2006, Bruxelles-ul considera acceptabila acordarea unor derogari in acest caz: "Nabucco a fost identificat drept unul dintre proiectele cu prioritate pentru retelele europene (...)


Unele contracte pe termen lung, care, in mod normal, nu sunt permise in virtutea prevederilor directivei referitoare la gaz, ar putea fi acceptate in acest caz", potrivit unor oficiali europeni. Odata ce vor fi incheiate contracte pe termen lung, potentialii investitori si finantatori, inclusiv Banca Europeana pentru Investitii si bancherii privati, vor avea siguranta de care au nevoie pentru a se implica in acest proiect.

In acelasi timp, compania rusa Gazprom, monopol de stat, si-a intensificat opozitia fata de constructia Nabucco, incercand sa-i atraga pe clientii si investitorii din acest proiect in cel de extindere pana in Turcia a conductei Blue Stream care trece prin Marea Neagra.

Nabucco avea o capacitate initiala prevazuta de opt miliarde de metri cubi de gaz
anual, tarile furnizoare urmand sa fie in prima faza Azerbaidjan, Turkmenistan si Kazahstan, ca mai tarziu sa fie luate in considerare si Iran, Irak, Egipt sau Siria, pentru ca Nabucco sa ajunga in final la capacitatea de 31 de miliarde de metri cubi.



Azerbaidjan, Georgia, Turcia si Egipt au semnat in luna mai 2009 un acord privind grabirea constructiei de conducte din zona, inclusiv Nabucco.


Acordul interguvernamental ce a fost semnat luni la Ankara defineste cadrul legal si conditiile de tranzit prin cele cinci tari - Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria - va permite investitorilor sa ceara credite pentru constructia conductei si companiilor energetice sa semneze contracte pe termen lung cu consortiul Nabucco.

In prezent, exista trei mari proiecte energetice europene in care este implicata si Romania: Nabucco, Constanta-Trieste si cablul submarin de transport de energie electrica intre Romania si Turcia.

Conducta South Stream


Compania rusa Gazprom s-a concentrat pe modificarea rutelor sale de export dupa ce, la inceputul anului 2006, a fost implicata intr-o disputa cu Ucraina legata de preturile gazelor.


Intre timp, companiile occidentale Shell si British Petroleum au fost nevoite sa cedeze controlul unor proiecte energetice de mari dimensiuni grupului Gazprom, pe fondul presiunii exercitate de Kremlin.


De atunci, Gazprom a lansat o ruta nordica de transport, cunoscuta drept North Stream, ce face legatura directa cu Germania pe sub Marea Baltica, acest proiect fiind realizat in consortiu cu grupurile E.ON si Wintershall, acesta din urma fiind o divizie a BASF.

Proiectul gazoductului South Stream a fost dezvoltat de compania ruseasca Gazprom, care detine monopolul gazelor naturale rusesti, si de compania energetica italiana Eni. Gazoductul, considerat concurent al proiectului european Nabucco, va trece prin Marea Neagra, pornind din Novorosiisk spre portul bulgar Varna, apoi prin Balcani spre Italia si Austria.

South Stream va avea aproximativ aceeasi ruta ca si Nabucco, cu exceptia Romaniei. Astfel, dupa ce va trece pe sub Marea Neagra, conducta va iesi la suprafata in Bulgaria, urmand apoi a se desparti in doua ramuri, una indreptandu-se catre Austria si Slovenia si cealalta catre sudul Italiei.


Europa de Sud si Sud-Est ocupa deja un rol important in exporturile rusesti de energie. Constructia South Stream ar oferi statelor de tranzit din Balcani surse mult mai mari de venituri, tariful mediu european de tranzit fiind intre 2,4 -3,2 de dolari pentru 1.000 metri cubi transportati pe 100 de kilometri.


In proiect mai sunt implicate Bulgaria, Serbia, Ungaria si Grecia.


Bulgaria a acceptat la 18 ianuarie 2008 sa semneze un contract cu societatea rusa Gazprom pentru a participa proiectul gazoductului ruso-italian South Stream. Acordul a fost aprobat in cadrul unei reuniuni extraordinare a Executivului bulgar, in cadrul vizitei efectuate la Sofia de presedintele rus, Vladimir Putin.


In februarie 2008, Ungaria s-a alaturat proiectului South Stream, prin semnarea, la Kremlin, a unui "acord interguvernamental de cooperare pentru un gazoduct ce transporta gaz via Ungaria", care permite includerea Ungariei in constructia gazoductului South Stream.

Rusia si Grecia au semnat in aprilie 2008 un acord de cooperare interguvernamentala pentru constructia si operarea tronsonului grec al conductei South Stream. In toamna lui 2008, reprezentantii Gazprom si ai companiei grecesti DESFA au inceput negocieri cu privire la un consortiu care sa implementeze proiectul.

In mai 2009, Serbia si Moscova au convenit ca aproape 450 de kilometri din gazoductul South Stream, care urmeaza sa lege Rusia de Europa, sa traverseze teritoriul sau.


Moscova si Belgradul incheiasera in luna decembrie un acord energetic prin care Belgradul si-a luat angajamentul sa permita trecerea gazoductului South Stream prin Serbia.


In baza acestui acord, Gazprom a cumparat cu 400 de milioane de euro 51% din compania Industria Petroliera Sarba (NIS).


South Stream va ocoli si Ucraina, ceea ce va permite Rusiei sa reduca riscurile potentiale legate de tranzitarea gazului prin aceasta tara.


Acest proiect a inlocuit planurile initiale ale Gazprom de extindere a gazoductului Blue Stream, ce traverseaza Marea Neagra, sub numele de Blue Stream II. Gazprom a anuntat insa ca ruta a fost modificata substantial, pentru ca Turcia nu a aratat nici un interes pentru acest proiect.

Conducta South Stream va avea o lungime de 900 kilometri, primele livrari de gaze naturale prin conducta South Stream ar trebui sa inceapa in 2015, desi initial era vorba de 2013, iar costul estimat este intre 10 si 15 miliarde de euro.

Companiile italiana Eni si rusa Gazprom au semnat acordul pentru constructia gazoductului in 23 iunie 2007. Proiectul va fi finantat pe baza de paritate, iar gazoductul ar urma sa fie operational la trei ani dupa obtinerea tuturor aprobarilor finale.


Compania italiana Eni si monopolul rusesc al gazelor naturale Gazprom au semnat, in noiembrie 2007, un memorandum de intelegere privind realizarea unui studiu de fezabilitate al acestui proiect.


Costul proiectului va fi stiut atunci cand studiul de fezabilitate va fi complet.


Proiectul South Stream este al treilea dezvoltat sub acordul de cooperare strategica semnat de Gazprom si Eni. La 23 noiembrie 2007, cu ocazia vizitei la Kremlin a primului-ministru italian de atunci, Romano Prodi, care s-a intalnit cu presedintele Vladimir Putin, Rusia si Italia au semnat acordul de construire a gazoductului South Stream.


Gigantul rus Gazprom si compania energetica italiana Eni au convenit infiintarea unei companii in valoare de 10 miliarde euro (14,8 miliarde dolari) care se va ocupa de constructia gazoductului South Stream.

Pentru Eni, proiectul South Stream reprezinta o sansa de a exporta gaze naturale extrase de anumite active energetice pe care le-a achizitionat la licitatia de vanzare a capitalului firmei energetice falimentare Yukos.

Portiunea maritima a gazoductului South Stream ar urma sa coste intre 3 si 5 miliarde de dolari, dar exista dificultati tehnice, mai ales pe traseul submarin al gazoductului. Astfel, noul gazoduct ar putea deveni cel mai scump proiect al Gazprom pentru cresterea furnizarii de gaz in Europa.


Initial era prevazuta pomparea anuala a aproximativ 30 miliarde metri cubi, aceasta capacitate a fost dublata ulterior la 63 miliarde de metri cubi pe an, printr-un acord semnat, in mai 2009, de Eni si Gazprom, acesta fiind un al doilea acord suplimentar al memorandumului privind realizarea proiectului gazoductului South Stream.

Dupa extinderea din 2004, dependenta UE de gazul rusesc a crescut semnificativ. In prezent, UE primeste aproape 25 la suta din gazul folosit din Rusia. Mai mult, cei mai noi membri UE iau aproape trei sferturi din gazul folosit din Rusia.


Cu toate acestea, Comisia Europeana nu a reactionat negativ fata de South Stream, declarand ca securitatea alimentarii depinde nu numai de gasirea de noi furnizori, ci si de dezvoltarea unor noi rute.


Analistii considera ca prin costurile ridicate si complexitatea proiectului, este posibil ca South Stream sa fie mai mult o parghie care sa permita Gazprom sa participe la proiectul Nabucco in conditii avantajoase, o ipoteza din ce in ce mai mentionata in ultima vreme.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2139 ori
Citeste mai multe despreenergie nabucco south stream