Putin, in China: Dolarul american este un parazit

Miercuri, 12 Octombrie 2011, ora 12:32
2677 citiri
Putin, in China: Dolarul american este un parazit

Prim ministrul rus, Vladimir Putin, se afla, astazi, intr-o vizita oficiala la Beijing iar intalnirile sale cu liderii chinezi ar putea insemna finalizarea intelegerii privind furnizarea de gaze naturale catre China, dar si o consolisdare a relatiilor ruso-chineze. Putin se indreapta astfel catre China, judecand aspru Statele Unite si moneda americana, pe care o caracterizeaza drept "parazitara".

Putin si premierul chinez Wen Jiabao au aparut in fata presei dupa o jumatate de zi de discutii si formalitati, marti, promitand sa rezovle disputa privind preturile gazelor naturale pe care Rusia urmeaza sa le furnizeze prin intermediul gazoductelor siberiene. Miercuri, in cea de-a doua zi de vizita oficiala in China, Putin are programata o intalnire cu presedintele chinez Hu Jintao, scrie Associated Press.

Pana acum, se pare ca intelegerile facute includ promisiunile Chinei de a invesi 1.5 milioane de dolari intr-un cos metalurgic pentru aluminiu din Siberia si de a investi 1 milion de dolari intr-un fond comun de investitii.

"Cei care vand, vor intotdeauna sa vanda la preturi mari, in timp ce cumparatorii vor vrea intotdeauna preturi mai mici. Trebuie sa gasim un compromis care sa multumeasca pe toata lumea", declara Putin in fata reporterilor.

Intr-un interviu acordat televiziunii de stat chineze, Putin a reiterat dorinta Rusiei de a coopera cu China si a criticat dur Statele Unite, catalogand dominanta dolarului american drept "parazitara".

"SUA nu reprezinta un parazit pentru economia mondiala, insa monopolul dolarului american este un parazit", potrivit unei agentii guvernamentale de stiri.

Putin a incercat deseori sa foloseasca legaturile infloritoare ale Rusiei cu Beijing-ul pentru a echilibra dominanta globala a dolarului american, iar liderii chinezi au actionat reciproc, in acest sens.

Vizita oficiala a liderului rus la Beijing vine imediat dupa anuntul sau recent privind intentia de a face un "schimb" de posturi cu presedintele Dmitri Medvedev, si de a se reintoarce pe pozitia de conducere pe care a avut-o timp de opt ani.

Analistii sunt de parere ca aceasta tranzitie ar putea insemna o aplecare mai atenta a Rusiei asupra relatiilor cu China.

Saptamana trecuta, cele doua tari au facut front comun impotriva motiunii Consiliului de Securitate ONU prin care Siria era condamnata pentru reactia brutala asupra protestatarilor, din cauza careia au murit aproape 3,000 de oameni din luna martie. Opozitia lor a atras critici dure din partea Washington-ului.

Premierul chinez a declarat ca intentiile Chinei au fost de a initia un "parteneriat strategic" cu Rusia, care sa asigure dezvoltarea si stabilitatea la nivel global.

Chiar si cu aceasta apropiere intre cele doua tari, tensiunea intre Beijing si Moscova este mai mult decat evidenta, luand in considerare problemele comerciale si de securitate care au generat conflicte intre ei in ultimul deceniu.

China a copiat avioanele de lupta rusesti si alte dispozitive militare, iar autoritatile rusesti au anuntat recent ca au arestat un chinez pe care il acuza ca incerca sa cumpere secrete militare, iar Moscova nu este tocmai multumita de evenimente.

Comertul Chinei este infloritor, ajungand pana la 35.9 miliarde de dolari in prima jumatate a anului, ceea ce inseamna o crestere de 39% raportat la aceeasi perioada a anului anterior. Toate aceste cifre se axeaza pe achizitia Chinei de resurse de la rusi. Moscova, insa vrea mai multe investitii propriu-zise in Rusia din partea Chinei.

Incercarile de a incheia o intelegere privind gazele naturale au fost anevoioase, in conditiile in care Rusia prefera sa pastreze o legatura intre pretul gazelor naturale si cel al petrolului, asa cum face pentru Europa, iar China cerea preturi mult mai mici.

Vizita oficiala de astazi, insa, ar putea rezulta intr-o intelegere in valoare de 7 miliarde de dolari care sa cuprinda domenii precum biotehnologia si explorarea spatiala.

#putin china, # putin dolar parazit, # china intelegeri rusia, # china, # rusia , #stiri Vladimir Putin