Putin: nu va exista o criza a gazelor de sarbatori

Vineri, 20 Noiembrie 2009, ora 16:20
1294 citiri
Putin: nu va exista o criza a gazelor de sarbatori

Rusia si Ucraina nu se vor confrunta cu o noua criza a gazelor naturale in perioada sarbatorilor de Anul Nou, intrucat ambele tari s-au angajat sa-si indeplineasca obligatiile privind tranzitul de gaz catre Europa, a declarat premierul rus, Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.

"Speram foarte sincer ca toate intelegerile noastre din privinta gazelor vor fi indeplinite. Nu am vrea sa avem o surpriza in timpul sarbatorilor de Anul Nou", a declarat Putin la finalul unei intrevederi cu premierul ucrainean Iulia Timosenko, precizeaza Mediafax.

Moscova si Kievul s-au inteles sa modifice acordurile anterioare privind livrarile de gaz, urmand ca pretul de tranzit pe teritoriul ucrainean al gazului rusesc livrat catre Europa sa urce cu 60%.


Totodata, Ucraina va plati pentru gazele importate acelasi pret ca pe piata europeana in 2010, renuntand la discountul de 20% prevazut in acordul anterior.


Grupurile energetice Gazprom si Naftogaz vor conveni noi volume pentru livrarile aferente anului urmator, astfel incat Ucraina sa evite penalitati pentru achizitionarea unor cantitati mai mici decat este prevazut in contract.


Prin actualul acord, Ucraina percepe, in 2009, o taxa de tranzit de 1,7 dolari pentru fiecare 1.000 de metri cubi transportati pe distanta de 100 de kilometri.


Aproximativ 80% din gazele naturale rusesti exportate catra Europa tranziteaza Ucraina.


Kievul a platit la timp gazele importate din Rusia in 2009, insa in octombrie cele doua state au avut o disputa minora legata de volumul achizitiilor Ucrainei, inferior prevederilor contractului.


La finalul discutiilor, premierul Timosenko a reafirmat angajamentul Ucrainei de a-si respecta obligatiile privind tranzitul gazelor naturale rusesti catre Europa.


#gaze, #pret, #putin, #tranzit , #stiri Vladimir Putin