Rusia infiinteaza o companie de stat pentru constructiile necesare Jocurilor Olimpice din 2014 de la Soci

Marti, 14 August 2007, ora 20:28
748 citiri

Rusia, care planuieste sa cheltuiasca cel putin 12 miliarde dolari pentru Jocurile Olimpice de Iarna de la Soci din 2014, va infiinta o companie speciala controlata de stat care va face toate constructiile necesare, a spus marti ministrul rus al economiei, Gherman Gref, citat de Reuters.

"Aceasta companie va construi infrastructura pentru Jocurile Olipmice", le-a spus Gref membrilor consiliului din statiunea Soci de la Marea Neagra.

Noua companie va avea acealasi rang ca si cele mai influente firme controlate de stat, cum ar fi monopolul Gazprom din domeniul gazelor naturale, Rosneft sau banca VTB, care domina politicile economice ale Rusiei.

Ministrii din guvernul rusesc s-au intalnit saptamana trecuta la Moscova cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin, ca sa discute perspectivele companiei de constructii, a spus ministrul rus al economiei, citat de Reuters.

Putin trebuie sa se retraga in martie 2008, dupa expirarea celui de al doilea sau mandat, dar oficialul rus a spus ca nu exclude posibilitatea revenirii in politica dupa o pauza, iar analistii spun ca ar putea deschide Jocurile Olimpice daca este reales ca presedinte in 2012.

Analistii au mai spus si ca Putin ar putea alege sa conduca o mare companie de stat dupa ce paraseste biroul prezidential, dar presedintele Rusiei a negat aceste afirmatii.

Pentru ca noua companie de constructii sa existe, este nevoie de o lege speciala, care Gref spera ca va fi aprobata pana in noiembrie sau decembrie anul acesta.

"Legea va trebui sa garanteze transparenta si contabilitatea acestei companii, dar reglementarile trebuie sa nu fie atat de birocratice incat sa impiedice incheierea la timp a constructiilor", a explicat ministrul rus al economiei, citat de Reuters.

Capitalul noii companii este necunoscut, dar Rusia a anuntat ca intentioneaza sa cheltuiasca 313,8 miliarde ruble (12,29 miliarde dolari) pentru proiecte legate de Jocurile Olimpice.

Guvernul federal si surse private au alocat deja suma de 2,4 miliarde ruble in acest scop, in timp ce estimarile arata ca pana in 2014, investitiile totale private si de stat din regiunea alaturata orasului Soci vor depasi 40 miliarde dolari.

Printre cei mai activi investitori privati in dezvoltarea statiunii Soci sunt miliardarii rusi Oleg Deripaska si Vladimir Potanin.

Compania germana de constructii Hochtief a anuntat marti ca vrea sa coopereze cu vehiculul de investitii al lui Deripaska, firma Basic Element, in ceea ce priveste constructia satului olimpic de la Soci si administrarea aeroporturilor rusesti.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)